Când NATO a început cel mai mare exerciţiu din Marea Neagră, Sea Breeze, ruşii au alertat militarii din Crimeea
Florin JipaPe 28 iunie, NATO a început cel mai mare exerciţiu naval al anului din Marea Neagră, Sea Breeze, la care participă şi Armata României.În aceeaşi zi, Federaţia Rusă a alertat militarii din Crimeea.
La Sea Breeze 2021, desfăşurat între 28 iunie - 10 iulie, participă peste 5.000 de militari, din 32 de ţări, cu 32 de nave şi 40 de aeronave. Exerciţiul are şi o secvenţă a forţelor pentru operaţii speciale, cu peste 18 echipe planificate să participe.
Sea Breeze este organizat de Ucraina şi Statele Unite ale Americii, iar România participă cu 300 de militari şi două nave, fregata „Regina Maria" (222) şi corveta „Contraamiral Horia Macelariu" (265).
În aceeaşi zi, pe 28 iunie, Armata Federaţiei Ruse a alertat unităţile militare din Crimeea ocupată, arată agenţia Anadolu.
Astfel, aproximativ 20 de aeronave şi mai multe baterii de tachete S-400 şi Pantsir au fost verificate de Districtul Militar de Sud.
Este vorba de avioane de cercetare Su-24MR, multirol Su-27 şi Su-30SM şi de bombardament Su24M. Au folosit, de asemenea, elicoptere Mi-8 şi Ka-27, mai arată sursa citată.
Echipajele de pe sistemele S-400 şi Pantsir au simulat lansări de rachete în condiţii de război electronic.
Federaţia Rusă a insistat şi a trimis autorităţilor americane o notă prin care le-a cerut să renunţe la exerciţiu. De asemenea, armata rusă a tras focuri de avertisment împotriva distrugătorului britanic HMS Defender când a trecut prin apele teritoriale ale Crimeei.
Citeşte şi: