Canalul ISTANBUL în competiţia marilor puteri

104 de amirali, în rezervă sau în retragere, din Turcia, au semnat o scrisoare deschisă către preşedintele Erdogan, prin care îşi exprimă opoziţia pentru construirea unui nou canal care să lege Marea Neagră de Marea Marmara, subliniind faptul că renunţarea la Convenţia de la Montreux , care impune o serie de restricţii în navigaţia pe canalul Bosfor, ar afecta serios securitatea naţională a Turciei, ca şi securitatea Mării Negre, în general.

La începutul lunii martie 2021, Erdogan a semnat documentele ce deschid procesul de licitaţie pentru alegerea companiei care va realiza construcţia canalului. Această decizie, considerată a fi o aprobare implicită pentru realizarea Canalului Istanbul, cu o lungime de 45 km., a declanşat un val de opinii şi presiuni pro sau contra. Finalizarea construcţiei, în valoare de 25 de miliarde de dolari, ar trebui să aibă loc odată cu aniversarea Centenarului Turciei moderne, în 2023. Canalul va permite traversarea a aproximativ 85.000 de vase pe an. Erdogan consideră că, prin punerea în funcţiune a acestuia, Turcia va profita economic şi militar cel puţin la fel de mult ca şi autorităţile locale în administrarea Canalelor Suez sau Panama.

Decizia de a începe construcţia canalului prin anularea restricţiilor Convenţiei de la Montreux aparţine, în totalitate, preşedintelui Turciei. În 2018, prin decret prezidenţial, Erdogan a hotărât că preşedintele este putere decidentă unică în ceea ce priveşte tratatele, acordurile sau convenţiile internaţionale. În baza acestei impuneri, preşedintele Erdogan poate renunţa oricând la Convenţia de la Montreux. Problema care se pune este, însă, răspunsul la întrebarea: acoperă Convenţia şi circulaţia pe noul canal? În cazul în care Turcia ar dori să nu mai fie obligată la respectarea vechilor restricţii, ar trebui să nu solicite extinderea convenţiei şi la noul canal. Varianta potrivit căreia Convenţia nu s-ar aplica şi noului canal a fost vehiculată de către apropiaţi ai lui Erdogan.

Scrisoarea de protest a celor 104 de amirali i-au făcut pe liderii turci să-şi amintească de tentativa eşuată de asasinare a preşedintelui turc din 2018. Ca şi atunci, primele măsuri coercitive au fost luate imediat. 10 semnatari ai scrisorii au fost reţinuţi iar patru dintre aceştia arestaţi.

Securitatea Mării Negre, dar şi cea a estului Mării Mediterane, depinde în mare măsură de restricţiile impuse prin această convenţie. În ceea ce priveşte navele militare, navele uşoare de luptă şi navele auxiliare, ele pot tranzita oricând strâmtorile, indiferent de ţara de provenienţă, în baza unei notificări transmise în prealabil. Pentru aprobarea tranzitului celorlalte nave de război, este necesară transmiterea pe canalele diplomatice a unei notificări, cu 15 zile înainte, în care sunt specificate destinaţia, numele şi tipul navelor ce urmează să traverseze strâmtorile.

Navele de război aparţinând altor ţări decât cele riverane la Marea Neagră sunt, în ceea ce priveşte tranzitul strâmtorilor, subiectul unor limitări de tonaj total – nu mai mult de 15.000 tone, şi de număr total de nave – nu mai mult de 9. Limitările nu se aplică navelor ţărilor riverane Mării Negre care pot tranzita strâmtorile cu aceste nave de război, atât timp cât nu sunt însoţite de mai mult de două distrugătoare.

Ţările riverane Mării Negre pot tranzita submarine prin strâmtori doar în baza unei notificări prealabile, acestea urmând să navigheze obligatoriu la suprafaţă şi doar pe timpul zilei. Submarinele şi portavioanele ţărilor neriverane Mării Negre nu pot tranzita strâmtorile, accesul acestora fiind interzis în strâmtori. Tonajul tuturor navelor din ţări neriverane, la un moment dat, nu trebuie să depăşească 45.000 de tone.

Convenţia impune în sarcina Turciei toată jurisdicţia ce se aplică acestor strâmtori.

Puterile la care se referă Strategia Intermediară de Securitate Naţională a SUA, ca fiind principale ameninţări la securitatea naţională a SUA, sunt interesate în evoluţiile referitoare la construcţia Canalului Istanbul.

Rusia a profitat mult de pe urma barierei pe care au creat-o restricţiile impuse de Convenţia de la Montreux. De aceea, Moscova a devenit imediat circumspectă gândindu-se că Turcia ar putea să profite de noua conjunctură şi să se retragă din convenţia veche de peste 80 de ani. Rusia percepe o asemenea variantă ca pe o ameninţare directă asupra securităţii sale naţionale. Înlăturarea restricţiilor pentru intrarea/ieşirea din Marea Neagră ar transforma-o dintr-un „lac rusesc” într-o mare NATO, după cum afirma un lider politic român. În cazul renunţării la Convenţia de la Montreux pentru noul canal, Rusia, care consideră NATO şi SUA ameninţare directă la securitatea sa naţională, ar trebui să accepte un mare număr de nave, indiferent de capacitate, care ar intra în Marea Neagră fără nici un fel de notificare prealabilă.  Aceasta ar duce la o modificare geostrategică a regiunii, cu multe repercusiuni, în abordarea securităţii europene.

Este cunoscut faptul că marile puteri ale lumii trebuie să aibă cel puţin o ieşire nemijlocită către mările şi oceanele lumii. Geografia nu permite Rusiei un asemenea statut spre Marea Mediterană sau Oceanul Atlantic.

În condiţiile actuale de securitate în zona extinsă a Mării Negre, pentru Rusia este imperios necesară aplicarea prevederilor Convenţiei de la Montreux şi noului canal. Pentru a păstra acest status quo, Rusia contraatacă în domeniul pe care îl cunoaşte cel mai bine - manipularea populaţiei. Prezentarea persistentă, în media, a cazurilor în care o serie de personalităţi din Turcia se opun construcţiei noului canal şi incitarea celor mai puţin convinşi sunt metodele larg folosite în această perioadă. Cu acelaşi obiectiv, Rusia face eforturi de a bloca finanţarea externă a noului obiectiv strategic al Turciei. Această stare probabil se va amplifica, resuscitând adversităţile istorice dintre cele două state.

Rusia, care în această perioadă şi-a dislocat forţe la graniţa cu Ucraina, nu poate accepta prezenţa NATO în Marea Neagră.

Turcia, pe teritoriul căreia se va construi noul canal, are poziţii mixte. Susţinătorii construcţiei aduc argumente referitoare la creşterea influenţei NATO, al cărei membru este şi Turcia, în schimbarea balanţei de forţe din Marea Neagră. Disputa diplomatică din această perioadă va creşte tensiunile Est-Vest în sud-estul Europei.

Din punct de vedere economic Turcia doreşte să majoreze semnificativ taxele pentru traversarea noului canal având astfel motivaţia de a mari şi taxele traversării canalului Bosfor.

Opoziţia turcă, susţinută de Rusia, la „crazy project”-ul lui Erdogan, vine cu argumente privind dezechilibrele ce ar afecta major condiţiile de mediu. Lider al acesteia este Ekrem Imamoglu, primarul Istanbulului şi membru al Partidului Republican al Poporului, în opoziţie cu Partidul Pentru Justiţie şi Dezvoltare, aflat la putere, susţinut de Erdogan. Disputa internă referitoare la construcţia noului canal a primit, astfel, o abordare de politică internă mai ales prin faptul că în Turcia se apropie alegerile prezidenţiale, Imamoglu fiind, de altfel, un posibil candidat la preşedinţie.  

Trebuie remarcat şi faptul că atitudinea conciliantă, din ultimul an, a lui Erdogan faţă de UE, SUA şi NATO ar putea să fie în legătură cu consolidarea opoziţiei turce faţă de Rusia.

Uniunea Europeană consideră că prin construcţia noului canal va putea să aibă şi un oarecare control asupra traficului spre şi din Marea Neagră. Acesta se referă atât la navele militare, cât, mai ales, la cele civile. În această perioadă, transportul petrolului şi al gazelor lichefiate se face în cea mai mare măsură pe mare. Reducerea acestuia ar afecta independenţa energetică a statelor est-europene, membre ale UE.

China este şi ea interesată în abordările de deschidere a noului canal, deoarece acesta se înscrie în megaproiectul  „Belt and Road Initiative”. Interesul Chinei este şi comercial, şi de securitate. Nu trebuie uitat faptul că între Xi Jinping şi Putin există o înţelegere potrivit căreia Rusia şi China nu pot intra în competiţie pe obiective majore. Această înţelegere înseamnă că cele două mari puteri s-ar putea sprijini una pe alta în abordarea acestui subiect.

China este direct interesată în securitatea estului Marii Mediterane, având în vedere concesiunile petroliere cu Grecia şi acordurile semnate cu Siria. Ca gest de exprimare a acestui interes, China a participat, împreună cu Rusia şi Siria, la exerciţii navale desfăşurate în această regiune.

În ultimii 10 ani Rusia şi-a manifestat interesul pentru securitatea Mării Negre considerând-o componentă a conceptului de securitate „near abroad” în virtutea căruia, conform Strategiei de Securitate Naţională, poate interveni militar pe teritoriul altor state.

SUA este direct interesată în construcţia noului Canal care îi va aduce atât avantaje de securitate, cât şi economice. Avantajele de securitate vor permite accesul navelor militare indiferent de capacitate sau de durată. Avantajele economice se vor referi, mai ales, la tranzitul navelor de mare tonaj, ce transportă gaze lichefiate. În acest fel s-ar crea o diversificare a surselor de energie, aspect care nu va fi acceptat de Rusia.   

Este puţin probabil că Erdogan va renunţa la acest proiect. Aplicare restricţiilor Convenţiei de la Montreux s-ar putea, însă, să se păstreze şi pentru noul canal. Probabil în noul tratat va fi lăsată o portiţă diplomatică potrivit căreia subiectul să se reia la finalizarea şi darea în funcţiune a Canalului Istanbul. În orice variantă, va spori tensiunile Moscova-Ankara.