Campania aeriană cu drone din Afganistan i-a obligat pe jihadiştii lui Osama Bin Laden să se ascundă, în loc să le permită să lupte

Prezentarea reprezintă înţelegerea şi interpretarea personală a autoarei a ceea ce documentele, date publicităţii după anul 2012, au dezvăluit în legătură cu efectele campaniei aeriene cu drone desfăşurate, în mod susţinut, de către Statele Unite ale Americii (SUA) împotriva Al-Qaida (AQ), în teatrul de operaţii Afganistan. Şi dumneaei nu ar fi putut elabora nici noul său raport ”Al-Qa’ida’s Contested Relationship With Iran: The View from Abbottabad”, nici viitoarea sa carte despre hârtiile de la Abbottabad fără ajutorul forţelor pentru operaţii speciale (FOS) ale SUA care au capturat, de fapt, documente AQ cu ocazia punerii în aplicare a procedurii de ”Sensitive Site Exploitation”, pe timpul executării misiunii.

Cum a reacţionat Al-Qa’ida la campania aeriană cu drone a SUA?

Autoarea prezentării a încercat să explice, lăsând documentele să vorbească, ce a făcut AQ pentru a contracara campania aeriană cu drone a SUA şi de ce dronele au constituit un obstacol insurmontabil pentru această organizaţie teroristă. Documentele arată că dronele folosite în campania aeriană au fost foarte eficace în destructurarea capabilităţilor AQ chiar dacă organizaţia avea idee despre cum funcţionează aceste sisteme de aeronave fără pilot la bord şi ce ar trebui să facă să le evite.

Osama Bin Laden şi asociatul său principal, Shaykh Mahmud cunoscut ca Atiyah Abdul-Rahman au adoptat măsuri întărite de securitate care le-au permis să evite cea mai mare comunitate de informaţii a lumii pentru aproape 10 ani, dar, deşi au fost amândoi determinaţi să-şi menţină propriul jihad în siguranţă, aceştia au eşuat.

Referitor la dezbaterile care au înconjurat campania aeriană cu drone, Nelly Lahoud aminteşte că în conformitate cu America’s Counterterrorism Wars, un proiect al celor de la New America ce monitorizează atacurile cinetice aeriene cu drone ale SUA, precum şi alte operaţii în zone precum Pakistan, Yemen sau Somalia, acest instrument de măsurare a acţiunilor contrateroriste este unul învăluit în mister deoarece Guvernul SUA a negat deseori că atacurile cu drone ar fi avut loc sau că civili ar fi fost ucişi pe timpul acestora.

Câteva din rapoartele găsite printre documentele de la Abbottabad subliniază că civili, femei şi copii, ar fi fost ucişi pe timpul raidurilor aeriene cu drone ce au avut ca scop eliminarea cu succes ţinte de importanţă deosebită (High Value Targets) din cadrul organizaţiei AQ. De exemplu, când Mustafa Ahmed Muhammad Uthman Abu al-Yazid, numărul 3 al AQ la acel moment, a fost ucis în mai 2010, soţia se de origine egipteană, cele 3 fete ale lui, precum şi o nepoată şi alţi civili au fost, de asemenea, ucişi în acelaşi atac cu drone.

Ce a încercat să facă Al-Qaida împotriva atacurilor cu drone?

În luna decembrie 2008, AQ a înfiinţat un Comitet de Securitate care să găsească modalităţi de contracarare a dronelor. Printre documentele capturate a fost găsit şi un raport pregătit de Comitetul de Securitate, în luna mai 2010, care furnizează concluzii în urma unei muncii susţinute de către acesta pe parcursul celor 18 luni de existenţă. Autorii  raportului îl informau pe Osama Bin Laden că, înainte de înfiinţarea Comitetului de Securitate, efortul lor era lipsit de o bază instituţională, iar când o persoană era ucisă într-un atac cinetic, munca lui murea odată cu el. Cine-l înlocuia trebuia să înceapă munca de la început, ca şi când nimic nu ar fi precedat-o.

Odată cu crearea Comitetului, membrii acestuia au stabilit un cadru ”instituţional” şi o structură organizatorică pentru aparatul de securitate pe care ei vroiau să le înfiinţeze. Acestea includeau structuri de culegere de informaţii, instrucţia personalului în probleme de securitate, contracararea spionajului prin supraveghere şi interogare, propaganda care să contracareze naraţiunea inamicului, precum şi elemente destinate executării de asasinate.

Când au înaintat propunerea lor către Mustafa Ahmed Muhammad Uthman Abu al-Yazid, el a alocat, iniţial, 40.000 rupii (aprox. 480 USD la acel moment) pentru a-i finanţa. Această sumă nu era suficientă nici măcar pentru hrănirea personalului asociat Comitetului, au protestat ei. Mustafa a mărit, atunci, bugetul la 50.000 rupii şi le-a cerut să se concentreze pe contracararea spionajului, insistând că AQ nu-şi permite sa cheltuiască mai mult. Ei i-au raportat clar că munca tuturor structurilor Comitetului era interconectată şi că ei nu vor mai continua în condiţii de subfinanţare.

Ca urmare, deşi Mustafa se plângea că AQ se zbate din punct de vedere financiar, în jurul lunii mai 2010, când membrii Comitetului de Securitate redactau raportul către Osama Bin Laden, cel mai probabil pentru că AQ primise 5 milioane de USD în schimbul eliberării diplomatului afgan pe care-l capturaseră, bugetul Comitetului a fost a crescut la 200.000 rupii. Autorii raportului i-au scris lui Bin Laden, asigurându-se că înţelege foarte clar, că pierderile umane din ultima perioadă nu s-ar fi produs dacă n-ar fi fost neglijată dimensiunea de securitate şi privilegiile aripii militare a organizaţiei, raportul lor constituind atât o cerere de fonduri, cât şi un apel pentru a beneficia de o mai mare autoritate în lanţul de comandă al AQ.

Ce a realizat Comitetul de Securitate al AQ?

Autoarea îi citează pe membrii Comitetului spunând că ”Partea pozitivă, în 18 luni am fost în măsură să descoperim, demonta şi distruge multe reţele de spionaj. De asemenea, am fost în măsură să descoperim planurile inamicului şi metodele sale de recrutare de spioni şi de executare a spionajului. Aproximativ 30-40 de spioni au fost ucişi, am reuşit să înfiinţăm o reţea de culegere de informaţii pentru a conecta majoritatea grupului prezent in aria de operaţii, iar informaţiile au fost schimbate într-un mod eficace”.

Comitetul a descoperit şi alte informaţii tactice referitoare la funcţionarea dronelor în afara razei de vizibilitate. Ei spuneau că ”În general dronele sunt făcute să nu-şi rateze ţinta deşi au făcut câteva greşeli aici în Waziristan [regiune muntoasă din Pakistan în apropierea graniţei cu Afganistanul ce acoperă fosta FATA^[i] - regiune tribală semi-autonomă din Pakistan]. Elementul malefic sau calamitatea n-are nimic de-a face cu ochii din teren, aceştia sunt, de fapt, elementul uman, motiv pentru care ei, CIA au nevoie de timp ca să creeze infrastructura de spionaj. În acest sens, ei cheltuie foarte mulţi bani şi modul lor de operare este să cumpere cu dolari loialitatea oamenilor.” Documentele continuă cu enumerarea activităţilor pe care spionii le execută tehnic pentru identificarea ţintelor.

Ce nu a realizat Comitetul de Securitate al AQ?

Problemele legate de asigurarea securităţii nu au fost luate în serios din cauza leadership-ului şi bugetului total deficitare. Acestea s-au tradus în lipsă de receptivitate din partea unor şeici la ordinele date de Comitetul de Securitate, ”o boală pentru care noi nu am găsit un leac. Interpretarea neinformată din rândul şeicilor este şi mai gravă în rândul celorlalţi membri. Respectul nostru pentru senioritatea lor ne împiedică să luăm măsurile necesare împotriva lor.” Şi pentru că acel Comitet nu beneficia de o autoritate specifică în lanţul de comandă-control al AQ, avertismentele lor nu erau luate serios în considerare. Schimbul de informaţii între diferitele grupări jihadiste suferea din lipsa comunicării corespunzătoare.

Mulţi şeici nu erau receptivi la cererile de informaţii ale Comitetului de Securitate. De exemplu, AQ nu a avut cunoştinţe preliminare despre operaţia executată de Abu Dujana al-Khurasani (atacator sinucigaş şi agent dublu recrutat de serviciile secrete iordaniene), în care 7 ofiţeri CIA au fost ucişi în Camp Chapman din provincia Khost în estul Afganistanului (la o distanţă mai mică de 20 km de zonele tribale din Pakistan, o fortăreaţă talibană), în anul 2009.

Această problemă era şi mai profundă. Celelalte brigăzi jihadiste şi comitetele lor aveau o părere negativă despre Comitetul de Securitate al AQ, spuneau ei, acuzând membrii acestuia ca fiind spioni şi avertizându-şi subordonaţii să nu coopereze cu ei. Şi mai disperant pentru Comitetul de Securitate al AQ a fost să realizeze că munca lor asiduă, în care ei credeau cu tărie că poate contracara dronele dacă era aplicată la scară largă, era inutilă. ”Am ajuns să ne dăm seama că toate atacurile mortale sunt ca urmare a greşelilor propriilor noştri fraţi”. Se pare că aceştia au făcut greşeli ce puteau fi evitate şi pe care toţi ajunseseră să le cunoască prea bine cum ar fi să părăsească maşina fără pază sau când fratele arab decidea să ducă el însuşi maşina la mecanici pentru reparaţii.

Problemele insurmontabile puse jihadiştilor de către drone

Evitarea dronelor se pare că ar fi fost simplă şi că jihadiştii ştiau totul despre aceasta, dar n-au putut să transpună cunoştinţele în realitate. Campania aeriană cu drone  americane, le-a adus în faţă unele provocări insurmontabile. Aşa cum se ştie din literatura ideologică jihadistă, indiferent de diferenţele dintre ei, toţi jihadiştii se alătură jihadului pentru a lupta pentru ca Allah să se înalţe suprem pe pământ şi, în schimb, acesta îi va răsplăti cu viaţa eternă şi paradisul, spune autoarea prezentării. Accentul este pus pe luptă. Şi în FATA liderii AQ s-au trezit ei înşişi faţă în faţă cu un ”inamic fără pilot la bord” care-i urmărea din cer, pe câmpul de luptă, înregistrându-le mişcările şi rutina zilnică, chiar la nesfârşit, dacă era necesar.

În timp, liderii AQ au ajuns la concluzia că cel mai de preţ element al jihadismului şi anume entuziasmul oamenilor care nu se tem de moarte, în goana lor spre a-şi întâlni creatorul, este, de fapt, o datorie. Iar ”prădătorul” pe care trebuiau să-l înfrunte îi obliga să se ascundă, în loc să lupte, contrar a ceea ce literatura ideologică jihadistă promovează.

O altă problemă profundă, aflată de autoarea prezentării din studierea documentelor capturate, era că atunci când membrii Comitetului de Securitate îşi făceau treaba cu toată diligenţa, căutând să contracareze eficient problemele de spionaj, ei erau percepuţi ca încercând să pătrundă în viaţa privată a fraţilor musulmani, fiind, la rândul lor, acuzaţi de spionaj. Acest fapt a fost foarte dificil de reconciliat cu învăţăturile islamice, indiferent de intenţiile lor bune. 

Deşi Abu Yahya al-Libi, eruditul islamist al AQ, a elaborat un tratat în 2009, care abordează în mod special pericolul spionilor şi de ce trebuie luptat împotriva acestora pentru a proteja jihadiştii, este puţin probabil ca cercetările sale să fi pătruns în cultura  mai largă a jihadiştilor. Şi asta nu doar din cauza faptului că însăşi identitatea lor este să acţioneze şi să lupte (confruntare), ci şi pentru că mulţi dintre ei s-au ridicat împotriva conducătorilor, mai precis împotriva regimului poliţienesc care i-a spionat chiar şi în moscheile lor. Acuzaţie pe care Comitetul de Securitate al AQ a trebuit s-o înfrunte deoarece devenise chiar el un stat poliţienesc.

Pentru a ilustra de ce dronele deveniseră o problemă de nerezolvat, autoarea prezentării l-a citat chiar pe Atiyah Abdul-Rahman care-i raporta, public, lui Osama Bin Laden.

”Cele mai multe dintre victime sunt rezultatul propriilor noastre greşeli şi au legătură cu faptul că grupurile sunt înghesuite în această zonă care, printre altele, ne limitează controlul. Este inevitabil că vom îndura mari suferinţe şi mulţi dintre noi vom fi ucişi deoarece jihadiştii din zonă sunt vizibili, ies în evidenţă, iar mişcările lor în spaţii deschise sunt excesive. Ca urmare, am devenit o organizaţie care este aproape 90% vizibilă, lucru dăunător într-un mediu caracterizat de condiţii regionale şi internaţionale potrivnice nouă. Numerele sunt mari, mult mai mari decât poate accepta această zonă. Nu suntem numai noi arabii prezenţi în această zonă. Alţii sunt prezenţi într-un număr mult mai mare, turcii, uzbecii, bulgarii, azerii, tadjicii etc. Acest tip de prezenţă este unul neorganizat, care nu a fost anticipat, căruia îi lipseşte un control adecvat şi în care toată lumea încearcă să-i influenţeze pe toţi ceilalţi. Aventura noastră suferă de un grad semnificativ de haos, iar noi nu vom fi în măsură să îndreptăm această situaţie. Aceasta este părerea mea şi aici se încheie informarea mea. Acesta este motivul pentru care nu mai recomand să ne schimbăm discursul ce ar căuta să mobilizeze oamenii să se alăture jihadului. Afganistanul nu are nevoie de luptători suplimentari, musulmanii ar face mai bine dacă ar trimite bani jihadiştilor acolo, decât să se alăture ei înşişi jihadului. Dar dacă, totuşi, chemarea la jihad va fi de neoprit, luptătorii ar trebui să se îndrepte spre o arenă a jihadului, alta decât Afganistan, spre exemplu Somalia”.

Câteva concluzii

Concluzia dr. Lahoud a fost că ”deşi ideologii şi liderii jihadişti susţin că jihadul este datoria sfântă a fiecărui musulman, iar, atunci când este cazul, este şi un cult al armelor, se pare că, până în anul 2010 sunetul dronelor alterase cultul armelor dintr-un cult al luptei într-o pledoarie pentru ascundere”.

Pare destul de clar că, în cele din urmă, campania aeriană cu drone executată de americani la graniţa afgano-pakistaneză (una poroasă, de altfel), împotriva membrilor grupării Al-Qaida, a schimbat calendarul luptătorilor jihadişti, punându-i pe aceştia mereu pe fugă şi obligându-i, în cea mai mare parte a timpului, să se ascundă pentru a supravieţui, în loc să fie preocupaţi să lupte şi să execute atacuri teroriste, în special în Afganistan.

O astfel de strategie de a-i urmări în mod susţinut, a pune presiune şi a-i ţine ocupaţi pe terorişti, reducându-le la maxim timpul alocat organizării, echipării, instruirii şi utilizării în luptă a insurgenţilor în scopul executării unor atacuri teroriste, se pare că funcţionează şi constituie o lecţie învăţată a campaniei împotriva terorismului din Afganistan care ar trebui valorificată de FOS când planifică, execută şi evaluează operaţii speciale.