23 noiembrie 2019

Cablurile submarine transatlantice, în atenţia ”oceanografilor” ruşi de pe nava Yantar

Liviu Ioniţă

De ceva vreme, autorităţile de la Washington îşi manifestă îngrijorarea cu privire la intensificarea activităţilor Rusiei, ca parte a abordării de către Moscova a unei posturi navale mai agresive, în zona cablurilor submarine de date, în special din Atlanticul de Nord, care asigură legătura între America de Nord şi Europa. Temeri similare există şi la nivelul NATO. Un raport al Adunării Parlamentare NATO din luna octombrie a.c. - Evolving Security in the North Atlantic – precizează că forţele submarine ruse au întreprins activităţi de monitorizare detaliată în vecinătatea cablurilor submarine din Atlanticul de Nord. Oficiali de rang înalt ai Alianţei consideră că „activitatea din apropierea cablurilor submarine nu a fost niciodată la fel de mare ca în prezent, ceea ce aduce cu sine riscul de coliziuni în zone sensibile, cu potenţiale implicaţii geopolitice semnificative”.

Sursă foto: Mediafax

Atlanticul de Nord - simbol al conexiunii aliate

Creşterea traficului global de Internet a determinat o extindere exponenţială a reţelei de cabluri submarine, atât din punct de vedere al numărului mare de legături, cât şi al capacităţii totale a acesteia. Reţelele de cablu submarine parcurg, în prezent, distanţe considerabile, conectând fizic ţări şi continente. Se estimează că acestea permit peste 97% din traficul global de date, în prezent reţelele funcţionale sau în construcţie însumând aproximativ 550.000 mile cablu de fibră optică.

Desfăşurarea unui singur cablu poate necesita o investiţie de aproximativ un miliard de dolari, prin urmare riscurile şi costurile (finanţarea, operaţionalizarea şi lucrările de reparaţii) sunt împărţite între mai mulţi furnizori de servicii aparţinând diferitelor naţiuni.

Potrivit unei analize realizate, în 2017, de către membri ai comunităţii de informaţii din SUA şi experţi din sectorul privat, există patru furnizori de cablu oceanic - Nokia-Alcatel, producător în Franţa şi Regatul Unit, dar sub proprietate finlandeză, TE-Subcom, firmă elveţiană, dar care derulează operaţiuni prin sediul din Statele Unite, NEC din Japonia şi Huawei Marine din China, constructori ai unei vaste infrastructuri critice de reţea submarină ce rămâne susceptibilă la daune sau distrugeri, fie accidental, fie în urma unor acte intenţionate, cu efecte majore asupra comunicaţiilor.

Site-uri precum TeleGeography deţin hărţi detaliate ale dispunerii cablurilor submarine cu utilizări civile, însă există şi sisteme militare (inclusiv ale NATO) care nu fac obiectul unor asemenea dezvăluiri.

Legat de aceasta, importanţa infrastructurii submarine de comunicaţii a NATO din Oceanul Atlantic este direct legată de importanţa Oceanului Atlantic pentru Alianţă. Această mare întindere de apă reprezintă personificarea Alianţei transatlantice, este podul de legătură între America de Nord şi Europa şi calea cea mai sigură ce leagă sistemele de apărare aliate. Oceanul Atlantic conţine principalele rute de transport, vitale pentru schimburile comerciale între economiile aliate iar reţelele de cabluri submarine care traversează Atlanticul conţin date esenţiale pentru toate formele de comunicare dintre aliaţi.

Pentru Alianţa Nord Atlantică, menţinerea controlului asupra Atlanticului de Nord este o prioritate absolută. Garantarea capacităţii Statelor Unite şi a Canadei de a-şi consolida prezenţa militară pe continentul european în caz de conflict, precum şi protecţia comerţului maritim între aliaţi, face ca prezenţa maritimă militară aliată în apele Oceanului Atlantic să fie o misiune permanentă.

În acest context, în raportul mentionat  al Adunării Parlamentare NATO  se consideră că securizarea infrastructurii critice militare şi economice aliate în Oceanul Atlantic reprezintă un element cheie în procesul de adaptare a Alianţei în demersul de a construi un sistem de apărare şi descurajare credibilă pentru a zădărnici încercarea oricărui adversar de a perturba liniile de comunicaţii maritime ale Alianţei, întelegând aici şi infrastructura submarină de comunicaţii.

Dar iată că liniştea apelor adânci ale Atlanticului, atât de intens supravegheate şi protejate de mijloacele maritime ale Alianţei, este perturbată de activităţi pe care liderii militari alliaţi le consideră „riscuri cu potenţiale implicaţii geopolitice semnificative”.  

Yantar – nava fantomă interesată de cablurile submarine

Revista Forbes relatează, într-un articol publicat în urmă cu câteva zile, faptul că nava spion Yantar (Chihlimbar) a Marinei ruse a fost semnalată în Caraibe, în mod neaşteptat, după mai mult de o lună de la părăsirea portului de bază, Severomorsk, timp în care şi-a ascuns poziţia prin neactivarea sistemului de identificare prin satelit, un fel de transponder naval.

(Nava de cercetări oceanografice Yantar – sursa Wikipedia)

Nava rusă de cercetări oceanografice Yantar a sosit în data de 8 octombrie în Trinidad şi Tobago şi a plecat, două zile mai târziu, spre o destinaţie necunoscută.

Având în vedere că traseul acesteia nu a fost vizibil şi că, pentru a străbate cele aproximativ 5.800 de mile de la portul de origine (Severomorsk - port la Marea Barents) până în Caraibe, este nevoie de aproximativ două săptămâni (şi nu de patru sau mai mult), speculaţiile, probabil, nu vor întârzia să apară.

Ce reprezintă acestă navă, Yantar?

Nava rusă a făcut pentru prima data obiectul unor relatări de presă în 2015, când New York Times comenta faptul că submarinele şi navele de spionaj operează în mod agresiv în apropierea cablurilor submarine vitale, ridicând îngrijorarea unor oficiali militari şi de intelligence cu privire la posibilitatea ca ruşii să planifice atacarea acestor linii în perioade de tensiune sau conflict.

Era dat ca exemplu nava Yantar, despre care ruşii insistă că este destinată cercetărilor oceanografice, semnalată în dreptul coastei de est a Statelor Unite, în drum spre Cuba, către zona unui cablu principal din apropierea bazei navale americane de la Guantánamo.

New York Times susţinea, la acea dată, că, deşi activităţile navale derulate de Rusia şi monitorizarea acestora sunt clasificate şi nu sunt aduse în dezbatere publică, unii oficiali au confirmat atenţia semnificativă pe care Pentagonul a început să o acorde Forţelor Navale navale ruse şi posibilelor planuri de tăiere a cablurilor submarine.

Publicaţia Washington Times a preluat şi ea subiectul Yantar, citând, la modul general, oficiali din domeniul apărării şi analişti de intelligence, sub anonimat, dată fiind sensibilitatea informaţiilor, care considerau că nava rusă colectează date cu privire la senzorii subacvatici şi alte echipamente utilizate de submarinele nucleare americane cu baza la Kings Bay, Georgia.

Potrivit Washington Post, activităţile desfăşurate de Yantar ar face parte dintr-o operaţiune strategică mai largă de colectare a informaţiilor despre submarinele nucleare ale SUA, parte a unui program rus de recunoaştere subacvatică pentru identificarea conexiunilor de trunchi de comunicaţii subterane şi a altor noduri de comunicaţie.

Ulterior, presa (businessinsider.com, hisutton.com, cbsnews.com, navaltoday.com, reuters.com, defenceweb.co.za, realclearworld.com, thebarentsobserver.com, apnews.com Parlamentskaya Gazeta, Lenta.ru, Izvestiya) a semnalat şi comentat în câteva rânduri apariţiile navei Yantar.

După ce, în 2015, nava a fost observată în vecinătatea unei baze a submarinelor cu rachete balistice nucleare a Statelor Unite, în octombrie 2016 Yantar a fost semnalată navigând în zona reţelelor de comunicaţii submarine din vecinătatea litoralului Siriei, în zona reţelei de cabluri care conectează Turcia şi Ciprul de Nord. În aceeaşi perioadă, nava s-a deplasat la aproximativ 60 de mile de oraşul iranian Bushehr, unde este vizibil la suprafaţă un cablu submarin care leagă diverse state din Golful Persic, semnalat de Iran ca având probleme. În 2017, nava rusă s-a implicat în căutarea submarinului argentinian San Juan, dispărut la 430 de kilometri de coasta Argentinei. Tot în 2017, Yantar a întreprins o deplasare în jurul Africii, iar anul trecut mass media relata trecerea sa prin Canalul Mânecii, supravegheată de mai multe nave aparţinând NATO.

Unul dintre jurnaliştii care urmăresc activitatea navei Yantar, H.I. Sutton, expert în submarine ruseşti, autor şi al articolului din Forbes, descrie ambarcaţiunea pe blogul său - Covert Shores – Yantar ca fiind o navă dotată cu echipamente avansate de supraveghere subacvativă, inclusiv un vehicul subacvatic acţionat de la distanţă şi două submersibile pentru mare adâncime (6000 metri).

Nava a fost construită în şantierul naval din Kaliningrad în 2012 şi s-a alăturat marinei ruse în 2015, fiind prima dintr-o serie numită Project 22010. Aparţine Direcţiei Principale de Cercetare Subacvatică a Federatiei Ruse (GUGI), structură specială subordonată Ministerului rus al Apărării, care utilizează submarine de tip AS 31 - / AS-12, numit în unele surse -, Losharik (aşa cum, neconfirmat oficial, ar fi şi cel la bordul căruia au fost ucişi 14 marinari ruşi, în incendiul din iulie a.c.), nave de cercetare oceanografică (Yantar) şi scafandrii de mare adâncime cunoscuţi sub numele de hidronauţi. Marina rusă intenţionează să finalizeze construcţia unei a doua nave din clasa Yantar în 2019 şi să înceapă construirea unei a treia în 2020.

H.I.Sutton consideră că Rusia ar viza cablurile de Internet de importanţă strategică din Marea Norvegiei, Marea Nordului şi Atlanticul de Nord. Nava Yantar are echipamente concepute pentru supraveghere la mare adâncime şi dispozitive care se pot conecta la cabluri de comunicaţii secrete (conform Parlamentskaya Gazeta), dar nimeni nu poate afirma cu certitudine ceva despre activitatea ei.

„Yantar este capabilă să acţioneze asupra cablurilor submarine, dar nu există nicio dovadă că a făcut acest lucru” a declarat Igor Sutyagin, specialist rus în arme nucleare şi controlul armelor, cercetător la Royal United Services Institute din Londra.

De aceeaşi părere este şi Steffan Watkins (Ottawa), analist din surse deschise, persoană care monitorizează navele şi aeronavele spion - folosind site-uri precum marinetraffic.com şi flightradar24.com - cu scopul dezvăluirii publice a activităţilor militare în legătură cu care autorităţile ar prefera să păstreze tăcerea.

Watkins a început să fie interesat de Yantar după ce oficialii americani şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la activitatea rusă din jurul cablurilor submarine, punându-şi întrebări cu privire la activitatea navei atunci când este oprită în zona cablurilor critice sau când transponderul său de identificare nu este activat. În opinia sa, Yantar caută şi monitorizează cabluri şi senzori militari ai SUA, adunând informaţii care ar putea fi utilizate în viitor, neexistând, însă, nicio dovadă că nava este angajată într-o activitate care să perturbe comunicaţiile prin cablurile submarine.

De Yantar nu sunt interesaţi doar pasionaţii de submarine şi de activităţi militare neoficiale.

Parlamentarul britanic Rishi Sunak a publicat un raport (Policy Exchange, 2017) – Undersea Cables; Indispensable, insecure - referitor la vulnerabilităţile cablurilor submarine, în care este abordată ameninţarea rusă.

Raportul, beneficind de avizul amiralului James Stavridis, din marina SUA, fost comandant al Comandamentului Suprem Aliat din Europa (SACEUR), al lui Robert Hannigan, fost consilier de securitate al prim-ministrului şi director al agenţiei britanice de intelligence GCHQ şi al generalului Nicholas Houghton, fost şef al Statului Major al Apărării din Marea Britanie, analizează provocările la adresa securităţii reţelelor de cabluri submarine, vitale pentru transmiterea confidenţială a unor informaţii financiare şi nu numai.

Autorul consideră că, alături de factorii naturali şi acţiunile teroriste, prezenţa navală rusă din ce în ce mai agresivă reprezintă o ameninţare la adresa cablurilor submarine, care nu beneficiază de o protecţie suficientă în dreptul internaţional.

Rusia, având atât experienţă specifică, cât şi interes pentru utilizarea de mijloace neconvenţionale sau hibride, cum ar fi perturbarea reţelelor de comunicaţii, investeşte semnificativ în capacitatea sa navală. Moscova este din ce în ce mai dispusă să-şi folosească agresiv capacitatea navală, pe lângă submarinele tradiţionale, nave de tipul Yantar şi submarine auxiliare fiind în măsură să perturbe infrastructura de cablu submarină. Există, deja, exemple în acest sens în Marea Britanie, SUA, Finlanda, Suedia, în Marea Mediterană şi GIUK Gap (apele dintre Groenlanda, Islanda şi nordul Marii Britanii), unde se află mai multe cabluri subterane cheie pentru comunicarea la nivel NATO.

O analiză a lawfareblog scoate în evidenţă faptul că oficialii NATO au avertizat că Forţele Navale ruse testează agresiv reţelele de cablu de comunicaţii submarine, fără, însă, să furnizeze prea multe informaţii despre substanţa reală a ameninţării ruseşti. Pe lângă cabluri, activitatea rusă poate fi îndreptată către echipamente militare de detectare subacvatică: the Integrated Undersea Surveillance System (IUSS).

În 2018, Statele Unite au mers până acolo încât au acuzat Moscova că supraveghează cablurile de comunicaţii submarine şi au impus măsuri de retorsiune economice unei companii ruse (Divetechnoservices) care ar fi furnizat echipament de scufundări subacvatice FSB-ului, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei.

Deşi este vorba de o problemă de interes public major, ameninţarea rusă la adresa reţelei de cabluri submarine rămâne neclară, mare parte din informaţii fiind clasificate.

Se consideră că ar putea exista misiuni care să includă tăierea cablurilor, dar şi accesarea lor cu dispozitive speciale care să permită interceptarea datelor.

Aceste activităţi, însă, nu reprezintă doar apanajul Rusiei.

În 2013, The Guardian, citând documentele furnizate de Edward Snowden, afirma că atât agenţia britanică GCHQ, cât şi cea americană NSA, ar fi capabile să acceseze comunicaţiile pe cabluri. Mass media a speculat şi faptul, niciodată confirmat oficial, că submarinul USS Jimmy Carter deţine capabilităţi avansate de interceptare a cablurilor subacvatice. Se consideră, însă, că ar fi doar o speculaţie câtă vreme SUA deţin Acorduri de securitate a reţelei (Network Security Agreements) încheiate, între 1999 şi 2011, cu operatorii de cablu, care permit agenţiilor guvernamentale să supravegheze majoritatea traficului vocal şi Internet şi să aibe acces la datele vehiculate atunci când doresc, în conformitate cu prevederile legale.

Între timp, chiar în aceste zile, Yantar îşi continuă nestingherită explorările oceanografice, înaintând în Marea Caraibilor, sau cel puţin aşa se vede pe harta site-ului marinetraffic.com, către o destinaţie, cu siguranţă, bine aleasă.