Buletin NATO-UE

1. NATO
– Extinderea NATO beneficiu sau dezavantaj?;
– Schimbare de comandă la Comandamentul Aliat Terestru;
– Forumul Industria NATO

2. Uniunea Europeană
– Mobilitatea militară în Europa - impact asupra apărării şi descurajării;

3. Industria de Apărare, Piaţă.
– Pentagonul doreşte să reducă costurile pentru naţiunile care intenţionează să-şi cumpere echipamente militare americane;
– Implicarea NATO în recondiţionarea echipamentelor de luptă din Afganistan;
– Divergentele diplomatice dintre Turcia şi SUA pun în pericol o tranzacţie economică de 1,5 miliarde de dolari între Turcia şi Pakistan.

1. NATO

Cartierul General, Bruxelles

Extinderea NATO beneficiu sau dezavantaj?

Unul dintre subiectele unde s-a obţinut consensul la recentul summit NATO (Bruxelles, 11-12 iulie a.c.) este acela al extinderii NATO. Subiect controversat, în condiţiile în care pe timpul dezbaterilor s-a evidenţiat faptul că Rusia este principala sursă de ameninţări şi provocări pentru Alianţă.

Extinderea a reprezentat pentru NATO un obiectiv al căutărilor identităţii şi raţiunii de a fi în lumea de după Războiul Rece. Deşi unii analişti consideră că agresiunea rusă reprezintă efectul secundar al extinderii NATO în Balcani şi în ţările fost sovietice, există voci, unele dintre acestea foarte active, cu predilecţie în ţările din fostul Tratat de la Varşovia, care solicită extinderea tocmai pentru că se simt nesigure în contextul actual al acţiunilor Federaţiei Ruse.

Fără a trata simplist această dorinţă (şi fără iluzia că o extindere a NATO ar putea reduce agresiunea Rusiei), o analiză profundă a clivajelor politice şi etnice lăsate de Uniunea Sovietică în fostele sale republici, precum şi cu o conducere a Rusiei, extrem de agresivă şi cinică, sub mandatul lui Vladimir Putin, denotă faptul că o astfel de situaţie devine de neacceptat.

Argumente sunt suficiente pentru a trata extinderea Alianţei cu mare seriozitate deoarece lărgirea NATO, în scopul de a răspunde în mod corespunzător la provocările de securitate din ziua de azi, ar putea crea mult mai multe provocări pentru securitatea transatlantică.
Chiar dacă, Macedonia nu poate oferi decât o contribuţie simbolică la apărarea colectivă a NATO, invitarea acesteia în NATO depăşeşte logica aranjamentelor pur tranzacţionale şi se înscrie în logica strategică.

Experienţa accederii Muntenegrului în NATO, fără a pune un accent deosebit pe contribuţia sa la sporirea puterii NATO, are avantaje strategice pentru Alianţă prin facilitarea accesului la porturile strategice marginale de la Marea Adriatică şi prin contribuţia la asigurarea flancului sudic, vulnerabil în faţa crizei umanitare generată de valul migraţiei în Europa.

Din aceleaşi considerente strategice, Macedonia, aflată la intersecţia rutelor de tranzit multinaţional, odată intrată în NATO, va închide arcul balcanic al Alianţei.

În situaţia Georgiei, chiar dacă, participarea însemnată a acesteia în operaţiile NATO şi SUA din ultimii zece ani o recomandă pentru obţinerea unei căi clare de aderare la aceasta organizaţie de securitate colectivă, NATO se află încă în ipostaza de a-şi convinge partenerii care îşi doresc statutul de membru, că acest lucru este realizabil, dar la momentul politic potrivit.

Raţiunile strategice în sprijinul accederii Georgiei la NATO (contribuţia însemnată la realizarea securităţii Occidentului, menţinerea unei prezenţe strategice occidentale în zona potenţial volatilă din Caucazul de Sud, parte centrală a coridorului de transport energetic Est-vest, etc.) fac ca acest deziderat să fie permanent periclitat de poziţia de forţă a Moscovei. Poziţia preşedintelui Putin, prin care avertiza NATO împotriva cultivării unor legături mai strânse cu Ucraina şi Georgia, spunând că o astfel de politică este iresponsabilă şi că ar avea consecinţe nespecificate pentru Alianţă a fost completată recent de cea a premierului rus Dmitri Medvedev care spunea că orice decizie viitoare a NATO de a admite Georgia în rândurile sale ar putea declanşa un „conflict teribil”.

– Comandamentul Aliat pentru Operaţii, Mons
Schimbare de comandă la Comandamentul Aliat Terestru

Vineri 3 august 2018, în Izmir, Turcia, în prezenta Comandantului Suprem al Forţelor Aliate din Europa, generalul Curtis M. Scaparrotti, generalul locotenent (USA) John C. Thomson III, a preluat comanda Comandamentului Aliat Terestru al NATO (LANDCOM).
După o perioadă de mandat în care a asigurat comanda acestui comandament, generalul locotenent Paolo Ruggiero, a revenit în funcţia de locţiitor al comandantului la acelaşi comandament. Ceremonia preluării funcţiei de către noul comandant, chiar dacă s-a dorit a fi o activitate firească, procedurală, nu poate fi ruptă de contextul relaţiilor controversate ale Turciei în NATO şi cu SUA.

– Comandamentul Aliat pentru Transformare, Norfolk

Forumul „Industria NATO”

În acest an, Forumul „Industria NATO” se va desfăşura în perioada 12 - 13 noiembrie, la Berlin. Forumul, aflat sub patronajul Secretarului General NATO şi organizat de Comandamentul Aliat pentru Transformare va avea loc într-un moment în care crizele internaţionale necesită mai multă determinare politică, forţă militară şi un aport tehnologic mai substanţial decât oricând. În contextul dezvoltării exponenţiale a tehnologiilor, progresele se regăsesc în industria de profil dar şi în cadrul companiilor care nu sunt profilate pe acest tip de echipamente. Din acest motiv se doreşte ca forumul să asigure un dialog dinamic şi deschis cu industria specializată, cu scopul de a îmbunătăţi capacitatea de apărare şi descurajare a NATO, logistica, viabilitatea echipamentelor precum şi abilitatea organizaţiei de a se adapta la noile provocări strategice.

România va fi, probabil, mai bine racordată la acest eveniment, având în vedere că din 2017 deţine funcţia de SACTREPEUR. Este o bună oportunitate pentru toţi operatorii economici din industria de profil.

2. Uniunea Europeană

Mobilitatea militară în Europa - impact asupra apărării şi descurajării

Recentele decizii ale NATO s-au axat pe susţinerea capacităţii de a asigura aprovizionarea şi mobilitatea forţelor la nivel strategic pe calea aerului, terestru şi maritim, în interiorul Europei.

Prin Declaraţia finală de la summit-ul NATO din iulie (a.c.) s-a recunoscut, necesitatea de a aprofunda şi soluţiona  aspecte importante, la nivel operativ şi tactic, cum ar fi identificarea rutelor de aprovizionare alternative şi asigurarea unor capacităţi de transport adecvate. Crearea unei structuri de comandă logistică la Ulm, în Germania şi abordarea integrată a mobilităţii forţelor în Europa demonstrează fermitatea deciziei de a rezolva aceasta problemă. În consonanţă cu această decizie, la nivelul Uniunii Europene, aspectele cheie ale mobilităţii militare, cum ar fi cele juridice şi administrative, starea infrastructurii de transport şi coordonarea multinaţională, au devenit prioritare.
Din această perspectivă, UE va avea un rol deosebit în armonizarea legislativă şi interinstituţională datorită rolului instituţiilor şi organizaţiilor civile în gestionarea infrastructurii şi a capacităţilor de transport.

Starea infrastructurii de transport (dimensiuni, portanţă, capacităţi de încărcare pe calea ferată, etc.) devine astfel o preocupare pentru structurile europene. Recenta tragedie din Italia (45 de morţi până la această dată), când podul rutier Morandi s-a prăbuşit în oraşul Genova, a determinat o criză publică privind starea infrastructurii rutiere a ţării şi a modului în care aceasta pune în pericol viaţa cetăţenilor.

Este de aşteptat ca, până anul viitor, UE să creeze o listă prioritară de actualizări şi de dezvoltare a reţelei de transport, explorând, împreună cu NATO, lacunele actuale şi traducând cerinţele militare într-un format accesibil pentru dezvoltatorii de infrastructură cu dublă utilizare. De asemenea, eforturile de standardizare a regulilor şi procedurilor trebuie să se finalizeze nu mai târziu de anul 2024, timp considerat suficient pentru satisfacerea nevoilor impuse de contractarea şi executarea lucrărilor.

De reţinut este faptul că, pentru prima dată, Comisia Europeană alocă fonduri semnificative în domeniul apărării. Aceste fonduri vor contribui la finanţările la nivel naţional în scopul diminuării deficientelor din domeniul capabilităţilor militare.

La începutul lunii mai, Comisia Europeană a propus alocarea resurselor pentru Fondul European de Apărare (European Defence Fund - EDF) în valoare de 13 miliarde euro şi 6,5 miliarde de euro pentru proiectul privind mobilitatea militară din bugetul Facilităţii pentru Conectarea Europei (Connecting Europe Facility - CEF).

Accesarea acestor fonduri presupune îndeplinirea anumitor condiţii, primordial fiind stabilirea, de către fiecare naţiune în parte, a priorităţilor strategice comune pentru îmbunătăţirea capabilităţilor militare.

3. Industria de Apărare, Piaţă Liberă etc.
Pentagonul doreşte să reducă costurile pentru naţiunile care intenţionează să-şi cumpere echipamente militare americane

Departamentul de Stat din SUA a acceptat Letonia ca beneficiar al unui contract care presupune cumpărarea a patru elicoptere UH-60M Black Hawk. Tranzacţia se doreşte a se înscrie într-un demers de susţinere a naţiunilor NATO care urmăresc să-şi îmbunătăţească capabilităţile de apărare. Aceste elicoptere vor permite interoperabilitatea cu forţele americane şi NATO în îndeplinirea misiunilor şi  poziţionarea rapidă a forţelor. Tranzacţia, care cuprinde patru elicoptere, zece motoare si echipamentele asociate, are un preţ estimat de 200 de milioane de dolari şi va beneficia de politica SUA de a reduce costurile pentru cei care doresc să achiziţioneze echipamente militare americane, dar nu va beneficia de offset.

Implicarea NATO în recondiţionarea echipamentelor de luptă din Afganistan

În timp ce Statele Unite continuă să construiască capacitatea UH-60 Black Hawk a Forţelor Aeriene afgane, elicopterele Mi-17 (ruseşti), cu nevoi de reparaţii, existente în dotarea armatei afgane, vor fi reparate şi recondiţionate de către NATO în Europa.

La cererea Departamentului Apărării al SUA, Agenţia NATO pentru Suport şi Achiziţii (NATO Support and Procurement Agency - NSPA) s-a implicat în gestionarea reviziilor la această categorie de tehnică încheind contracte cu furnizori europeni precum Bulgaria, Republica Cehă şi Slovacia, toate ţări membre ale NATO.

Cele 63 de elicoptere Mi-17 au fost cumpărate de SUA pentru Forţele Aeriene afgane începând cu anul 2005. Anexarea Crimeii de către Rusia in 2014, a făcut ca acest contract să intre sub incidenta restricţiilor privind desfăşurarea de afaceri cu producătorii ruşi de arme, motiv pentru care SUA s-a concentrat pe înlocuirea flotei Mi-17 din Afganistan cu UH-60 Black Hawks. Această perioadă de tranziţie spre noul tip de elicopter a făcut ca utilizarea excesiva a aparatelor Mi-17 sa se facă fără a fi supuse riguros inspecţiilor periodice şi întreţinerilor necesare, accelerând astfel cerinţa majoră de recondiţionare.

Acest mod de abordare a nevoilor de mentenanţă şi recondiţionare a echipamentelor militare afgane poate fi utilizat ca model pentru toate ţările, foste membre ale Tratatului de la Varşovia, care au capabilităţi specifice acestui tip de intervenţie.

Divergentele diplomatice dintre Turcia si SUA pun în pericol o tranzacţie economica de 1,5 miliarde de dolari între Turcia şi Pakistan

Limitările operaţionale ale elicopterelor pakistaneze AH-1F Cobra de a zbura peste crestele munţilor Hindu Kush care separă Afganistanul de Pakistan, au determinat Islamabadul să opteze pentru elicopterul T129 ATAK. Turcia şi Pakistan au semnat un acord, pe 13 iulie a.c., pentru achiziţia a 30 de elicoptere în valoare de 1,5 miliarde de dolari.

T129 este produs de Turkish Aerospace Industries (TAI) sub licenţa companiei italiano-britanice Agusta Westland. Având în vedere ca modelul T129 este alimentat de două motoare cu turbină LHTEC T800-4A (Light Helicopter Turbine Engine Company T800 - LHTEC este un joint-venture între firma americană Honeywell şi compania britanică Rolls-Royce), pentru componentele create în S.U.A., TAI va avea nevoie pentru a materializa tranzacţia, de licenţe de export din S.U.A.

Coroborat cu interzicerea livrării avionului de luptă stealth F-35 în Turcia (legea privind cheltuielile de apărare, în valoare de 716 miliarde de dolari, include un amendament care interzice expedierea în Turcia a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter până când Pentagonul va emite un raport privind relaţiile turco-americane), tranzacţia cu probleme dintre Turcia si Pakistan demonstrează precaritatea relaţiilor diplomatice între Washington şi Ankara, două ţări membre NATO şi efectele acestora asupra economiei Turciei.