20 noiembrie 2020

BULETIN de CRIZĂ

Florin Jipa

Sursă foto: MApN

Alegerile din SUA

  • Şansele lui Donald Trump de a câştiga alegerile prin renumărarea voturilor sau prin decizii judecătoreşti sunt tot mai mici.
  • Statul Georgia, în urma unui audit prin care s-au renumărat cele 5 milioane de voturi, a reconfirmat victoria lui Joe Biden. În urma auditului, Biden conduce cu 12.284, prima dată având un avantaj de aproximativ 14.000 de voturi.
  • Joe Biden a catalogat intenţia lui Donald Trump de a recâştiga voturi în instanţă “total iresponsabilă”.
  • Echipa juridică a lui Donald Trump, condusă de avocatul Rudy Giuliani, a cerut în instanţă ca Trump să fie declarat câştigător în statul Pennsylvania, unde Joe Biden are un avans de aproximativ 82.000 de voturi, conform Reuters.
  • Pe de altă parte, oficiali ai statelor Georgia şi Wisconsin au declarat, conform Reuters, că renumărătoarea voturilor nu pare să schimbe câştigătorul în aceste state.
  • Joe Biden a obţinut 306 de voturi ale electorilor federali, în timp ce Donald Trump are doar 232. Un candidat are nevoie de votul a 270 electori din cei 538 pentru a câştiga alegerile.
  • La votul popular, Biden conduce cu 78,6 milioane, faţă de 73,1 milioane câţi l-au votat pe Trump.
  • Termenul de certificare a voturilor diferă de la stat la stat. În statele unde numărul voturilor celor doi este apropiat, termenul este următorul: Georgia – 20 noiembrie, Michigan şi Pennsylvania – 23 noiembrie şi Arizona - 30 noiembrie.

 

Evenimente semnificative în sfera securităţii internaţionale

  • Coronavirus. Ursula von der Leyen: Uniunea Europeană ar putea da undă verde comerciallizării vaccinurilor Moderna şi Pfizer / BioNTech în decembrie.
  • Cele două vaccinuri vor fi evaluate de Agenţia Europeană a Medicamentelor.
  • Comisia Europeană a semnat până acum cinci contracte pentru precomanda posibilelor vaccinuri.
  • Avertismentul emis de OMS. Organizaţia nu recomandă remdesivirului în tratarea pacienţilor COVID-19. Remdesivirul, medicamentului produs de Gilead, nu este recomandat pacienţilor spitalizaţi cu COVID-19, indiferent de cât de bolnavi sunt, deoarece nu există dovezi că îmbunătăţeşte supravieţuirea sau reduce nevoia de ventilaţie, a declarat vineri un reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
  • Lituania/Pentagon. Ministrul apărării lituanian, Raimundas Karoblis, a fost testat pozitiv la COVID-19. Şi Anthony Tata, un înalt oficial din domeniul apărării al Statelor Unite care s-a întâlnit cu Karoblis săptămâna trecută la Pentagon, a fost, de asemenea, testat pozitiv joi, a anunţat Pentagonul, citat vineri de Reuters.
  • BREXIT. Negocierile directe între UE şi Marea Britanie, suspendate din cauza unui caz de coronavirus. Comisia UE nu va semna niciun acord post-Brexit dacă Marea Britanie nu acceptă standardele UE, a declarat un oficial francez, conform Reuters.
  • Buget UE. Liderii Uniunii Europene vor continua eforturile pentru a convinge Ungaria şi Polonia să aprobe bugetul multianual şi planul de relansare economică, au afirmat, joi, Charles Michel, preşedintele Consiliului European, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

 

Evenimente semnificative în aria apărării şi securităţii din România

  • Coronavirus. Nu mai sunt locuri la ATI în Bucureşti. Pacienţii sunt transferaţi în alte oraşe cu aeronave militare.
  • Ieri, în România, au fost raportate peste 10.100 de noi cazuri.
  • CAE/EDA. Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, va participa vineri, 20 noiembrie, în sistem videoconferinţă, la Reuniunea Consiliului pentru Afaceri Externe (CAE) în formatul miniştrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene, respectiv la lucrările Comitetului Director al Agenţiei Europene de Apărare (EDA), în acelaşi format.