Raport săptămânalEvenimente politico-militare relevante

Raport săptămânal NATO-UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Marii Neagre

Buletin cu evenimentele politico-militare relevante [30.04 – 06.05.2018]

Monitorul Apărării şi Securităţii

Sursă foto: 123RF

R.MOLDOVA

Cea de-a patra reuniune a Consiliului de Asociere R.Moldova – UE

În perioada 02-06.05, o delegaţie guvernamentală condusă de premierul Pavel Filip a făcut o vizită la Bruxelles unde a participat la cea de-a patra reuniune a Consiliului de Asociere R.Moldova (RM) - UE. Cu această ocazie, P. Filip a declarat că „va face totul pentru ca alegerea europeană a RM să fie cu adevărat ireversibilă”. El a afirmat că ţara sa avansează pe calea asocierii politice şi integrării economice cu UE, angajându-se să continue reformele chiar şi într-un an electoral, complicat şi de pericolul implicării externe[1]. P. Filip a exemplificat prin indicatori economici încurajatori: în 2017, economia RM a avut o creştere de 4,5%, iar exporturile de 20%, 65% din ele fiind către UE[2].

Poziţia UE a fost rezumată de Federica Mogherini[3]: „Republica Moldova trebuie să se concentreze pe implementarea reformelor în sectoarele cheie - justiţie, mass-media, energie şi sectorul afacerilor, cu menţiunea că toate reformele trebuie să se bazeze pe lupta împotriva corupţiei şi un sprijin puternic al legii”. Ea a cerut guvernului RM să implementeze reformele promise, în condiţiile în care „UE va oferi asistenţa necesară pentru realizarea proiectelor orientate spre îmbunătăţirea nivelului de trai al cetăţenilor”. F.Mogherini a insistat ca investigaţiile privind frauda bancară să fie terminate fără întârziere. A fost reiterat sprijinul UE în combaterea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale a RM.

Deşi P. Filip a insistat că s-au îndeplinit condiţiile cerute pentru alocarea primei tranşe de asistenţă financiară, UE a condiţionat acordarea acesteia de implementarea a două măsuri privind combaterea corupţiei: Autoritatea Naţională de Integritate trebuie să devină pe deplin funcţională şi adoptarea unui buget suplimentar care să permită funcţionarea instituţiilor anticorupţie. Această tranşă ar putea fi transferată către RM în luna iulie sau în toamnă.

F.Mogherini a cerut ca alegerile din RM să fie transparente şi să se ţină cont de recomandările partenerilor internaţionali, iar premierul P. Filip şi-a exprimat speranţa că forţele politice proeuropene din RM vor da dovadă de maturitate şi „vor şti să protejeze progresele înregistrate în procesul de integrare europeană în cadrul alegerilor parlamentare”.

            Obiectivul principal al lui P. Filip, obţinerea primei tranşe de asistenţă financiară, nu a fost atins. UE nu poate tolera faptul că guvernul lui P. Filip a implementat numai acele măsuri care nu afectează, politic sau economic, puterea - oligarhia condusă de Vladimir Plahotniuc. Probabil, guvernul P. Filip va implementa formal cele două măsuri cerute, iar UE se va declara mulţumită şi va livra tranşa de ajutor financiar până la alegeri.

Deşi are mijloacele necesare[4], UE nu va mări presiunea asupra Chişinăului pentru că răbdarea este de preferat în dialogul cu un declarat proeuropean[5], V.Plahotniuc controlând statul şi opunându-se, numai în măsura în care serveşte intereselor sale, forţelor pro-ruse. Această „cooperare de convenienţă” va continua, UE sperând în consolidarea forţelor real proeuropene şi a societăţii civile din RM ca rezultat al ajutorului acordat şi a implementării, fie şi limitate, a reformelor democratice, iar V.Plahotniuc în acceptarea sa de către UE ca unică forţă pro-occidentală viabilă în RM[6]. Argumentul principal al lui V.Plahotniuc este pericolul reprezentat de o victorie a forţelor pro-ruse conduse de instrumentul docil al Kremlinului, Igor Dodon[7]. Aceasta ar duce la inaugurarea unei autocraţii ce ar produce daune ireparabile statului şi societăţii şi instabilitate atât în RM, cât şi în regiune.

Va exista astfel o limitare majoră a cooperării RM conduse de V.Plahotniuc cu UE deoarece o „alegere europeană cu adevărat ireversibilă” înseamnă stat de drept, domnia legii şi justiţie independentă, iar asta reprezintă un pericol major la adresa oligarhiei din RM.

 

UCRAINA

Operaţiunea antiteroristă din Donbass, ATO, a încetat şi a fost înlocuită de Operaţiunea Forţelor Întrunite (Joint Forces Operation - JFO) a anunţat MAp ucrainean (30.04). Preşedintele Petro Poroşenko a anunţat că întreaga responsabilitate a apărării în Donbass revine noilor Forţe Întrunite. Formate, în principal, din forţele armate dislocate la linia de contact, Forţele Întrunite vor avea în compunere toate forţele din regiunile Doneţk şi Lugansk, inclusiv cele de poliţie şi cele ale altor structuri speciale.

Forţele Întrunite se vor afla sub comanda unui militar, Comandantul Forţelor Întrunite (CFÎ), acesta având în subordine un Comandament Operaţional Întrunit (Joint Operational Staff). CFÎ este responsabil de operaţiunea de apărare în integralitatea ei, de la dislocarea forţelor şi conducerea curentă a operaţiilor până la cea de elaborarea a planurilor de apărare în caz de escaladare a agresiunii şi implementarea lor, dacă situaţia o impune. CFÎ va raporta direct preşedintelui ţării despre modul în care evoluează situaţia din aria sa de responsabilitate, dar şi despre starea de pregătire a trupelor. În funcţia de CFÎ fusese numit (16.03) gl.lt. Serhiy Naiev, fost locţiitor al comandantului Forţelor Terestre ucrainene. Preşedintele Poroşenko a precizat că gl.lt. Serhiy Naiev va fi principalul responsabil în respingerea unui atac major al Rusiei în Donbass. O dată cu stabilirea JFO, în regiunile Donetsk şi Luhansk a fost instituit un regim special, care conferă forţelor militare şi celor de menţinere a ordinii puteri speciale, inclusiv folosirea “în caz de urgenţă” a armamentului din dotare.

Decizia este, în primul rând, una politică: în conformitate cu legile adoptate, Ucraina se află în conflict cu un agresor extern, Rusia, armata ucraineană fiind cea responsabilă de respingerea acestuia. Rusia a reacţionat imediat, Serghei Lavrov reiterând narativul rus conform căruia conflictul din Donbass este o problemă internă a Ucrainei, „Kievul luptând cu regiunile sale”.

JTO reprezintă soluţia găsită de conducerea ucraineană la problema complicată de a asigura funcţionarea în regim de pace a statului în condiţiile implicării ţării într-un conflict de frontieră care prezintă pericolul de a se amplifica în orice moment. Practic, a fost numit un comandant militar responsabil de un “teatru de operaţii” instituit în cele două regiuni în care este declarată starea de urgenţă.

 ►Au început să sosească (03.05) primele transporturi cu rachete antitanc americane Javelin, după ce SUA au confirmat (30.04) livrarea acestora către Ucraina. La nivel politic, livrarea reprezintă o lovitură la adresa demersurilor Rusiei de a menţine Ucraina sub embargo folosind falsul argument că dotarea cu armament occidental a  armatei acestui stat suveran ar reprezenta un factor de amplificare a conflictului.

Rachete antitanc americane Javelin[8] reprezintă un mijloc defensiv eficient împotriva blindatelor separatiştilor şi va avea un impact major la nivel tactic, cu efecte şi la cel operaţional. Probabil, soluţia tactică va fi asemănătoare celei a NATO din Germania războiului rece: grupe de vânători de tancuri repartizate în eşalonul unu de apărare, dublate de unităţi de infanterie specializate în lupta împotriva blindatelor în cadrul grupării mobile din eşalonul doi[9].

Ucraina ar urma să primească sisteme de artilerie autopropulsată de 122mm de tip 2S1 Gvozdika produse în Polonia şi aflate în prezent în serviciu (şi) în Cehia, în cadrul acordului de cooperarea militaro-tehnică polonezo-ucrainean. Anterior, se anunţase că Ucraina va primi, în acelaşi cadru, maşini de luptă ale infanterie de tip BMP-1AK.

Polonia ajută Ucraina în constituirea unor forţe mecanizate capabile, prin mobilitate şi putere de foc, să facă faţă forţelor de manevră separatiste. Alături de transportoare blindate şi tancuri, Ucraina a făcut eforturi mari de înzestrare a trupelor cu artilerie autopropulsată şi reactivă. Rămâne însă întrebarea dacă armata ucraineană şi-a însuşit conceptele războiului modern (“mobile warfare”) la nivelul necesar pentru a face faţă armatei ruse, deşi militarii ucraineni au demonstrat că au capacitatea combativă necesară, iar ofiţerii au căpătat experienţă în luptă. Un avertisment în acest sens a venit din partea unui expert militar american[10] (30.04) care a reamintit că “deşi Javelin este o armă utilă, care va avea efect de descurajare, aceasta nu va schimba fundamental capacitatea combativă a armatei ucrainene. Mult mai importantă este structura militară de comandă care are nevoie urgentă de a fi reformată în conformitate cu standardele NATO, pregătirea trupelor ucrainene trebuind să rămână în centrul atenţiei”.

            ►În discursul său din Parlamentul European (02.05), Patriarhul Filaret, capul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a cerut UE să nu trateze conflictul din estul Ucrainei ca pe o problemă internă a acestei ţări, ci ca pe o agresiune a Rusiei asupra Ucrainei, solicitând menţinerea sancţiunilor europene contra Rusiei. El a menţionat că Ucraina are capacitatea de a se apăra: “deşi Rusia a anexat Crimeea şi continuă să îi sprijine pe separatiştii din est, agresorul nu poate cuceri întreaga ţară şi în această luptă Ucraina salvează Europa”. Mesajul este semnificativ, în condiţiile în care Patriarhul Filaret se află în centrul eforturilor ucrainene de a crea o biserică ortodoxă naţională independentă de Patriarhia Moscovei (demers în care s-a implicat preşedintele P.Poroşenko, care a apelat la ajutorul Patriarhului Constantinopolului). Astfel, Ucraina ar obţine un element esenţial pentru suveranitatea sa. În plus, după cum o ilustrează discursul înaltului ierarh ucrainean, acesta anihilează narativul rus al “luptei Rusiei pentru salvarea valorilor ortodoxiei care sunt ameninţate în Ucraina de către Occident”.

În Ucraina va începe să funcţioneze un parchet anticorupţie abia la începutul anului 2019, a anunţat procurorul general, Iuri Lutsenko[11] (03.05). I.Lutsenko se aşteaptă ca legea privind înfiinţarea parchetului anticorupţie să fie votată de către Radă înainte de venirea verii. Proiectul de lege a fost prezentat în Parlament încă din luna martie, dar legislaţia a fost criticată de Comisia de la Veneţia. Două probleme sunt în dispută între Ucraina şi partenerii săi occidentali în privinţa parchetului anticorupţie: sistemul de testare al judecătorilor şi ce categorie de cazuri vor fi judecată de aceste parchete. Înfiinţarea unui parchet anticorupţie este una dintre condiţiile esenţiale ale donatorilor occidentali, progresul foarte lent în combaterea corupţiei fiind principalul obstacol în transferul următoarei tranşe din împrumutul acordat Ucrainei de către Fondul Monetar Internaţional.

            Deşi are scuza unei ţări aflate pe picior de război cu probleme economico-sociale mari, actuala conducere a Ucrainei nu a făcut paşi importanţi în combaterea vulnerabilităţii interne majore – corupţia generalizată, preferând să uite că tocmai aceasta a dus la situaţia periculoasă în care o Ucraină jefuită de elita sa oligarhică a fost la un pas de a fi dezmembrată. Pericolul unei confruntări majore cu Rusia nu a dispărut, deşi nu este iminent, politica ucraineană de decuplare politică, economică şi socială a ţării de Rusia[12] şi integrare în structurile occidentale reprezentând pentru Kremlin o ameninţare majoră la politica sa de apărare şi securitate, respectiv de instituire a unei sfere de influenţă în  „vecinătatea sa apropiată”.

 

RUSIA

Reducerea cheltuielilor pentru apărare

            Conform raportului publicat de SIPRI (02.05), în anul 2017, cheltuielile militare ale Rusiei au scăzut cu circa 20%. Este pentru prima dată în ultimele două decenii, respectiv de la venirea la putere a lui Vladimir Putin, când se înregistrează o asemenea scădere. Reducerea bugetului militar va avea efect negativ atât asupra activităţilor militare ruse cât şi a programului de înzestrare.

În timp ce cheltuielile militare mondiale au crescut cu 1% ajungând la 1739 miliarde $), cele ale Rusiei cu scăzut la 66,3 miliarde $. Astfel, Rusia a trecut pe locul 5, după Arabia Saudită, la capitolul cheltuielilor militare.

Conform bugetului de apărare rus, cheltuielile militare urmează să rămână la aceeaşi valoare şi în anii viitori, nefiind excluse scăderi în termeni reali, având în vedere inflaţia.

Impactul major va fi asupra operaţiilor curente şi asupra înzestrării. În condiţiile în care a folosit elementul militar pentru a-şi afirma statutul de putere globală, Rusia va fi obligată să continue anumite operaţii, de la cele navale în Oceanul Atlantic la cele intervenţioniste, fapt ce va duce la mai mari ale cheltuielilor în domeniul înzestrării şi de personal.

Situaţia financiară a Rusiei este fragilă datorită preţului scăzut al petrolului şi a sancţiunilor occidentale. Ultimele sancţiuni americane vor agrava această situaţie, iar  creşterea preţului petrolului este încă prea redusă, permiţând o creştere economică de doar 1.5% în anul trecut. Perspectiva unei echilibrări a bugetului în 2018 este destul de mare, dar numai în condiţiile reducerii cheltuielilor militare, mai ales că, după realegerea sa, preşedintele Putin a mărit cheltuielile sociale. Rusia a anunţat (martie 2018) că îşi va reduce cheltuielile de apărare la 3% din PIB în următorii cinci ani. În acelaşi timp, cheltuielile militare ale SUA au rămas de 35% din cele mondiale (mai mult decât următoarele şapte state luate la un loc), urmând să crească anul viitor, iar cheltuielile Chinei au crescut la 13% din cele mondiale (de la 5,8% în 2008). Trebuie remarcat faptul că raportul s-a bazat pe date oficiale ruse, dar bugetul rus al apărării beneficiază şi de alte nenumărate capitole clasificate.

Probabil, scăderea reală este mai mică, multe cheltuieli militare fiind cuprinse în articole secrete ale bugetului. Oricum, scăderea este una semnificativă şi această tendinţă va continua. Rusia se îndreaptă spre o situaţie periculoasă: în timp ce conducerea sa s-a angajat într-o politică externă agresivă, identificând Vestul ca ameninţare la adresa sa şi angajându-se în acţiuni militare costisitoare şi fără rezultate concludente[13], mijloacele militare, care reprezentau argumentul forte în acest demers, nu mai au finanţarea necesară. Ce este mai periculos pentru un stat, dar şi pentru vecinii săi, decât o conducere politică convinsă că acţiunile militare sunt modalitatea optimă pentru atingerea obiectivelor de politică externă, având o armată pregătită şi cu experienţă de război, dar care se confruntă cu pericolul ca economia să nu-i mai poată susţine acest demers? La aceasta se adaugă faptul că Rusia începe “să culeagă roadele” acţiunilor sale: atât măsurile politico-militare occidentale de răspuns, cât, mai ales, sancţiunile economice duc la izolarea sa diplomatică şi economică, Rusia urmând să confrunte pe multiple planuri, inclusiv militar, într-un nou război rece[14], cu acest adversar pe care şi l-a „construit” mai mult din raţiuni de politică internă.

 

Dislocarea de noi sisteme de rachete antiaeriene S 400 în Crimea

Apărarea antiaeriană din Crimea urmează să primească noi sisteme de rachete antiaeriene S 400 şi Panzir S, a declarat comandantul Comandamentului Strategic Întrunit Sud, gl.col. Aleksandr Dvornikov. Potrivit acestuia, în prezent, aviaţia şi apărarea antiaeriană din Crimea este formată în mare parte din sisteme de armament moderne: avioane de luptă Su-30 SM, elicoptere Ka-52 şi Mi-28N, precum şi sisteme de apărare antiaeriană S 400 şi Panzir S.

Foarte probabil, noi baterii de rachete S 400 urmează să se alăture celor deja operaţionalizate, consolidând “umbrela antiaeriană”, parte a sistemului A2AD care acoperă partea de Vest a Mării Negre, dar şi parte din teritoriul statelor riverane. Nu trebuie neglijat nici aspectul propagandistic, partea rusă anunţând periodic aducerea de noi sisteme de armament în Crimea, marcând fiecare etapă (dislocarea, operaţionalizarea).

 

            ►Interceptarea unui avion rus deasupra Mării Negre

            Avioanele britanice Typhoon bazate la Mihail Kogălniceanu au acţionat în vederea interceptării unui avion rus de cercetare radioelectronică IL 20 Coot care se apropiase de spaţiul aerian NATO de deasupra Mării Negre. Avionul rus a fost “urmărit în timp ce se îndrepta spre nord-est, dar acesta nu a intrat în raza vizuală”. Avioanele britanice Typhoon sunt parte a  misiunii “NATO Enhanced Air Policing over the Black Sea”.

            Prezenţa avionului de cercetare radioelectronică rus nu este o surpriză, având în vedere exerciţiile navale şi prezenţa unor nave NATO în Marea Neagră. Din contră, reacţia rusă reţinută, comparativ cu alte situaţii[15], denotă faptul că, de această dată, Rusia nu a intenţionat să tensioneze situaţia. 

 

            ►MAp rus a confirmat dislocarea de rachete Iskander M în Kaliningrad. Câteva vehiculele din cadrul complexului Iskander M ar fi participat la pregătirile pentru parada de Ziua Victoriei (9 Mai). Acestea ar fi fost dislocate în Kaliningrad la începutul acestui an. Ele sunt în serviciu în cadrul Brigăzii 152 din Chernyakhovsk. Astfel, Flota Balticii are o întreagă brigadă de Iskander M operaţionalizată în Kaliningrad.

            Operaţionalizarea unei brigăzi de rachete Iskander M reprezintă o escaladare serioasă, având în vedere capacitatea acestora de a ataca precis sistemele C2, comandă şi control (parte a doctrinei ruse de “paralizare a adversarului”), dar şi alte obiective militare. Statele baltice anunţaseră de câteva luni această dislocare, iniţial Rusia negând acest lucru. Dislocarea este încă o dovadă că cele două capete de pod avansate, Kaliningrad şi Crimea, reprezintă o ameninţare importantă, cu menţiunea că în Nord se fac demonstraţiile de forţă, dar războaiele se desfăşoară în Sud (Georgia, Ucraina).

 

UNIUNEA EUROPEANĂ

Comisia europeană a prezentat proiectul de buget post-Brexit

Comisia europeană a prezentat (02.05) proiectul bugetului UE pe perioada 2021 - 2027. Proiectul prevede o creştere pe termen lung a bugetului la peste un trilion euro, în condiţiile în care un contributor net important, Marea Britanie, părăseşte UE. Bugetul ar urma să fie decis până în mai 2019, cu două luni înainte de Brexit. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat că subvenţiile agricole şi fondurile de coeziune vor fi reduse.

Proiectul de buget ameninţă să adâncească divergenţele dintre statele membre prin propunerile pe care le aduce: reducerea subvenţiilor agricole (trezind imediat reacţia franceză), condiţionarea ajutorului financiar de respectarea valorilor democratice (având ca ţintă statele din est în care deriva antidemocratică ameninţă statul de drept) şi cererea pentru creşterea contribuţiilor naţionale (afectând contributorii neţi, mai ales statele din nord). Comisarul pentru buget, Günther Oettinger, a avertizat că trebuie luate măsuri dure pentru a compensa reducerea bugetului, în urma Brexitului, cu 12-14 miliarde euro.

Unele state europene se opun creşterii contribuţiilor la buget, pe fondul divergenţelor dintre statele din vest şi est, dintre cele din nord şi cele din sud, mai ales că multe se confruntă cu creşterea populismului având accente antieuropene. Bruxelles-ul transferă problema creşterii contribuţiilor către liderii naţiunilor care “trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru planurile ambiţioase pe care le-au propus”. Majoritatea liderilor europeni au acceptat deja creşterea bugetului UE (23.02). Franţa şi Germania au acceptat să mărească contribuţia, dar Olanda şi Austria şi-au anunţat refuzul de a creşte contribuţiile naţionale. Deşi procentual deficitul bugetar pare mic, de 1% din PIB, suma este semnificativă, traducându-se în creşteri de 1,1 – 1,2 % în contribuţiile naţionale.

 Pe de altă parte, se propun reduceri ale cheltuielilor de până la 10%. Două capitole, care reprezintă trei pătrimi din buget, sunt vizate: fondurile agricole, reprezentând 37% din buget, şi fondurile de coeziune, reprezentând 35% din buget. În vederea continuării dezvoltării agriculturii europene, se propune debirocratizarea şi concentrarea pe exploatarea oportunităţilor tehnologice. Reducerea subvenţiilor agricole va afecta Franţa, principalul beneficiar. Deşi este deschisă spre reformarea sectorului agricol, Franţa a anunţat că nu acceptă o tăiere care să afecteze stabilitatea acestuia sector economic.

Fondurile de coeziune sunt destinate dezvoltării statelor mai sărace având ca obiectiv reducerea decalajelor economice. Beneficiare sunt, în primul rând, statele estice, deşi au crescut şi cererile din partea sudului - Spania, Italia şi Grecia. Statele estice sunt alarmate de planurile care condiţionează acordarea fondurilor de respectarea statului de drept şi de domnia legii. Ungaria şi Polonia, principalele vizate, au reacţionat vehement, afirmând că propunerile sunt presiuni politice, ele fiind pedepsite pentru că au refuzat să accepte emigranţi[16]. Cele două state vor fi afectate serios de această măsură, baza rurală a conservatorilor polonezi şi “cleptocraţia iliberală” din jurul lui Victor Orban beneficiind din plin de aceste fonduri. În plus, cele două regimuri nu se pot apăra reciproc în faţa acestei măsuri. Astfel, UE încearcă să lovească financiar ţările membre care au încălcat valorile democratice obligându-le astfel să îşi schimbe comportamentul.

Perdantă în absorbţia fondurilor europene, atât în privinţa accesării, cât şi a utilizării lor pentru atingerea obiectivului de reducere a decalajului, România este în faţa altor pierderi, atât în domeniul agricol, dar şi în cel al condiţionărilor democratice, asta în cazul în care se neglijează semnalele transmise deja de Bruxelles. Deşi cinică (măsura ia din fondurile care ar trebui să ajungă la cei mai săraci), măsura va fi eficientă. Primele semnale de compromis au apărut deja din partea Varşoviei.

 

ORIENTUL MIJLOCIU

            Dezbaterile în jurul acordului de denuclearizare a Iranului

            În aşteptarea deciziei preşedintelui american, Donald Trump, din 12.05 privind continuarea sau renunţarea de către SUA la acest acord, taberele şi-au argumentat poziţiile, în vederea influenţării, respectiv argumentării deciziei finale.

Noul secretar de stat american, Mike Pompeo, a prezentat poziţia americană faţă de Iran în timpul vizitei sale în Israel (29.04): „SUA sunt profund îngrijorate de ambiţiile Iranului de a domina Orientul Mijlociu şi de escaladarea ameninţărilor la adresa Israelului”. Turneul acestuia în Orientul Mijlociu a fost mai degrabă o verificare a sprijinului pentru decizia de renunţare la acord decât o consultare în vederea unei decizii. În Arabia Saudită, M. Pompeo a apelat (28.04) la naţiunile lumii să sancţioneze entităţile care sunt asociate cu programul iranian de dezvoltare a rachetelor balistice, menţionând că acest subiect a fost discutat cu europenii la Bruxelles. Declaraţiile lui Mike Pompeo nu au lăsat loc de echivoc: „Războiul Iranului, dus şi cu rachete balistice, ne afectează securitatea şi interesele economice şi ameninţă, în mod special, Arabia Saudită şi Israelul”.

Poziţia SUA este din ce în ce mai clară – preşedintele Trump pare să renunţe la acordul de denuclearizare, perioada de până la 12.05 fiind mai degrabă o şansă acordată europenilor de a tatona posibilitatea renegocierii, respectiv completării acestui acord.

 (01.05) Primul ministru al Israelului, Benjamin Netaniahu, a prezentat documente secrete iraniene capturate de către Mossad. Deşi aceste documente arată că Iranul a minţit în privinţa programului său nuclear (acesta, deşi era declarat paşnic, avea ca obiectiv obţinerea bombei nucleare), ele nu aduc nici o dovadă că Iranul ar fi încălcat acordul, odată ce acesta a fost semnat.

Israelul este interesat ca SUA să renunţe la acord dat fiind fapul că este ameninţat direct de către Iran şi se află, de facto, în război cu acesta pe teritoriul unui stat terţ, Siria[17], sau prin interpuşi, ca, de exemplu, miliţiile Hezboullah din Liban. Argumentul israelian, acela că extremismul şiit iranian nu este cu nimic mai prejos decât cel sunnit, este greu de contrazis, mai ales după experienţa siriană. Pe de altă parte, renunţarea la acord deschide calea spre un conflict de amploare în regiune. Probabil, conducerea israeliană consideră că nu există un alt răspuns la ameninţarea iraniană la adresa existenţei sale, deşi prim ministrul său a declarat că nu doreşte un conflict cu Iranul (01.05). 

Iranul s-a arătat ferm, ameninţând că odată ce SUA vor fi renunţat la acord, acesta nu va mai avea nici o relevanţă şi Iranul nu se va mai simţi obligat să îi respecte prevederile. (03.05) Ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, a anunţat că Iranul nu va renegocia acordul de denuclearizare încheiat în 2015 şi va respinge orice modificare a acestuia. (30.04) Iranul a ameninţat, prin Ali Akbar Salehi, directorul Agenţiei de Energie Atomică iraniene, că poate produce uraniu îmbogăţit imediat ce SUA au renunţat la acord: „Iranul nu blafează. Avem capacitatea tehnologică de a produce uraniu îmbogăţit la un grad şi mai ridicat decât înainte de încheierea acordului”. De altfel, preşedintele iranian, Rouhani, (06.05) a declarat că Iranul are pregătite planuri pentru a reacţiona în mod adecvat imediat ce SUA au renunţat la acord.

Iranul are argumentul, greu de combătut, că a respectat în totalitate acordul de denuclearizare pe care l-a semnat. Deşi există divergenţe între aripa pragmatică condusă de Rouhani şi cea dură, care deţine de fapt puterea (alianţa dintre conservatorii religioşi şi IRGC – Garda Revoluţionară  Islamică), conducerea iraniană este unanimă în decizia sa: de vreme ce a respectat acordul solicită celorlaltor părţi semnatare să facă la fel. Stricto sensu, Iranul nu a încălcat acordul şi nu vrea nici o renegociere, respectiv completare, refuzând, pentru moment, iniţiativa europenilor. Pe de altă parte, Iranul nu a respectat spiritul în care s-a semnat acordul, destabilizând regiunea: a accelerat programul de dezvoltare a rachetelor balistice (care este unul complementar programului nuclear) şi a amplificat acţiunile intervenţioniste motivate cu necesitatea luptei împotriva extremismului sunnit (din Siria până în Yemen, atacând, prin interpuşi, Arabia Saudită).

Preşedintele francez Emanuel Macron a avut consultări telefonice cu preşedintele (29.04) Rouhani privind colaborarea pentru „salvarea acordului nuclear”, dar preşedintele iranian i-a transmis că Iranul nu va renegocia acordul de denuclearizare. Emanuel Macron s-a consultat (30.04) şi cu preşedintele rus, Vladimir Putin, care, alături de China, sprijină Iranul în menţinerea acordului în forma sa actuală. Preşedintele francez l-a informat pe acesta de intenţia de a deschide noi discuţii globale privind completarea acordului.  

(29.04) Marea Britanie, Franţa şi Germania au prezentat o poziţie comună privind menţinerea acordului şi completarea acestuia pentru a face faţă acţiunilor de destabilizare a regiunii, dar şi a altor provocări generate de Iran. Europenii propun păstrarea actualului acord şi completarea lui cu alte acorduri, noii „piloni” urmând să acopere limitarea programului de rachete balistice iranian, modul de continuare a actualului acord după expirarea lui în 2025 şi stoparea acţiunilor destabilizatoare ale Iranului în regiune.   

Administraţia Trump va renunţa, probabil, la acord. Deja, au apărut informaţii în acest sens. Rămâne, însă, de văzut cum va face acest lucru. Atât platforma politică pe care D. Trump a venit la Casa Albă, politica externă dusă până acum, precum şi toate luările de poziţii fac ipoteza foarte plauzibilă. Chiar noile numiri în cadrul Administraţiei Trump  indică o poziţie dură faţă de Iran. În plus, există un sprijin relativ mare faţă de o asemenea decizie, atât în rândul bazei electorale a preşedintelui, cât şi în multe cercuri decizionale din jurul Casei Albe. Întrebarea este ce va urma după renunţarea la acord, odată cu reintroducerea sancţiunilor drumul spre un conflict fiind deschis. Ori, aceeaşi Administraţie Trump se opune implicării SUA în acţiuni militare (dovadă este şi intenţia de a părăsi Siria, locul unde SUA ar trebui, conform aceleiaşi logici, să înfrunte expansiunea Iranului).

Iranul va căuta prin orice mijloace să păstreze status quo-ul, situaţia actuală fiindu-i favorabilă. O reintroducere a sancţiunilor americane, chiar dacă nu ar duce la situaţia anterioară anului 2015, ar reprezenta o lovitură economică serioasă. Ar exista debuşeul european, dar şi aceştia vor trebui să se ralieze, într-o anumită măsură, SUA, mai ales dacă Iranul nu acceptă renegocierile/completările propuse de ei[18].

Probabil, pe 12.05 nu va fi o decizie de sfârşit, ci una de început a unui proces prin care Iranul, presat de sancţiunile americane, ar urma să fie obligat să negocieze cu europenii. Dar, sprijinit de Rusia şi China, Iranul nu are nici un motiv să renunţe la „succesele” obţinute în destabilizarea regiunii şi înarmarea sa cu rachetele balistice.

Nu este exclus ca modul dur în care acţionează preşedintele Trump să dea unele rezultate. La urma urmei, o asemenea poziţie pare să aibă succes în Coreea de Nord, în relansarea economiei americană şi chiar în diferendumul economic cu China. Şi totuşi, situaţia din Orientul Mijlociu pare că seamănă mai mult cu cea din ajunul celui de-al doilea război mondial decât cea de la sfârşitul lui, atunci când două puteri antagoniste au reuşit să menţină o pace relativă.



[1] Pavel Filip: „Anul 2018 este un an electoral şi suntem motivaţi să depunem toate eforturile pentru a demonstra cetăţenilor beneficiile Acordului de Asociere cu UE, dar trebuie să fim foarte vigilenţi la orice posibile tentative de influenţare şi implicare din exterior”.

[2] RM a solicitat creşterea cotelor de export în UE la o serie de produse agricole.  În domeniul economic, au fost analizate reformele din sectorul energetic şi cel al transporturilor.

[3] UE prezentase deja situaţia din RM în “Raportul de Implementare a Acordului de Asociere (05.04).

[4] Ajutorul financiar european este vital pentru RM.

[5] De fapt, V.Plahotniuc este un oligarh care conduce în prezent la Chişinău, acceptat fiind de oligarhia cleptocrată post-sovietică ce a capturat statul şi societatea în RM. Neprimind şi binecuvântarea Moscovei – asta pentru că nu era de încredere pentru Kremlin, jucând la prea multe capete, V.Plahotniuc se declară pro-european, acceptat fiind, de nevoie, de UE şi beneficiind de ajutorul financiar occidental care vine însă la pachet cu „sabia lui Damocles” reprezentată de cerinţa de implementare a reformelor democratice. V.Plahotniuc este proeuropean doar ca opţiune geopolitică, neîmpărtâşind valorile occidentale, din nevoia de a avea un protector extern şi  un finanţator pentru „statul său”.

[6] Acest lucru ar urma să se traducă şi prin acceptarea de către UE a unui ritm lent al reformelor, care să nu afecteze semnificativ control instituţiilor statului de către V.Plahotniuc.

[7] Acesta tocmai a anunţat că ar fi strâns semnăturile necesare pentru un referendum care să transforme RM în republică prezidenţială!

[8] Javelin este o rachetă modernă, prezentând câteva caracteristici tehnico-tactice remarcabile: are „tandem charge” – încărcătură duală eficientă împotriva blindajului reactiv, ERA; atacă tancurile în partea vulnerabilă, turela; are ghidare prin infraroşu, mai avansată decât cea prin fir, fiind o rachetă „fire and forget”; are o rază  de acţiune de până la 4700m; poate ataca elicoptere până la altitudini de 60m; echipa de servanţi este format doar din doi oameni. Există posibilitatea repoziţionării rapide a grupei de vânători de tancuri după lansarea rachetei („fire and forget”), crescând astfel survabilitatea. 

[9] Revenirea fostului comandant al ATO în funcţia de comandant al trupelor aeropurtate este un indiciu asupra faptului că acestea vor constitui nucleul unei forţe de reacţie rapidă cu misiunea de a interveni rapid în caz de escaladare a agresiunii în Donbass. În acelaşi timp, având în vedere faptul că Rusia poate ataca Ucraina nu numai din Donbass, dar şi pe direcţia strategică nord-nord est şi, mai ales, sud-sud est (din Crimea spre Odessa) trupelor aeropurtate trebuie să fie parte a rezervei strategice a armatei ucrainene. De altfel, ultimul exerciţiu desfăşurat de armata ucraineană (30.04) a avut un asemenea caracter, de pregătire a forţei de reacţie rapidă şi cooperarea acesteia cu gruparea mobilă (tancuri şi artileria autopropulsată), precum şi cu aviaţia.

[10] Michael Carpenter, director la Biden Center for Diplomacy and Global Engagement din cadrul  Universităţii din Pensilvania.

[11] În problema anchetei lui Paul Manafort lansată în Ucraina, I.Lutsenko a declarat că aşteaptă decizia FBI în privinţa cooperării viitoare. Anterior, apăruseră informaţii că Ucraina, în vederea obţinerii sprijinului preşedintelui Trump în livrarea rachetelor Javelin, ar fi renunţat la anchetarea lui P.Manafort, fost consilier al lui Victor Ianukovici, dar şi al preşedintelui Donald Trump, cercetat, în prezent, de FBI.

[12] Ucraina a anunţat că va implementa sancţiuni asemănătoare celor americane.

[13] A anexat Crimea, dar “a pierdut Ucraina”, iar, în Siria, satisfacţia că a “alungat Vestul din Orientul Mijlociu” apare ca o iluzie în faţa realităţii din teren: odată cu distrugerea opoziţiei armate vine responsabilitatea pacificării Sirie şi cea a reconstrucţiei economice. 

[14] SUA a anunţat reactivarea Flotei a 2-a, a Atlanticului, ca răspuns la incursiunile submarinelor ruse în apele Atlanticului de Nord şi în perspectiva politicii NATO de contracarare a acţiunilor Rusiei prin înfiinţarea unui Comandament al Atlanticului.

[15] (22.03) Aviaţia strategică rusă a simulat un atac asupra unor obiective din statele riverane ale Mării Negre, bombardierele strategice Tu 22 fiind escortate de avioane de luptă Su 30.  Apărarea antiaeriană ucraineană a fost pusă în stare de alertă, alte avioane SU 30 care decolaseră din Crimea efectuând zboruri în direcţia teritoriului ucrainean.

[16] În mod populist, Victor Orban a anunţat că intenţionează să modifice Constituţia, urmând se să se prevadă că nu vor fi acceptaţi emigranţii impuşi prin cotă de UE.

[17] Chiar în ajunul prezentării primului ministru israelian, ţinte iraniene din Siria au fost lovite de aviaţia israeliană, deşi acest stat nu şi-a asumat acţiunea.

[18] Un oficial iranian observa că „în final, între Iran şi SUA, europenii vor alege SUA”.