MAS SpecialRaport săptămânal: Evenimente politico-militare relevante

Raport săptămânal NATO - UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Mării Negre

BULETIN CU EVENIMENTELE POLITICO-MILITARE RELEVANTE [16.07 - 22.07.2018]

Monitorul Apărării şi Securităţii

SUA – RUSIA- întâlnirea de la Helsinki Întâlnirea dintre preşedintele american, Donald Trump, şi cel rus, Vladimir Putin, de la Helsinki (16.07) este una istorică, atât prin caracterul său special, cât şi prin consecinţele pe care le va avea. Acoperită de valul de indignare trezit în SUA de comportamentul lui D.Trump care, părând că pune interesele sale personale în faţa celor ale SUA, a avut un comportament complice preşedintelui rus, se află întrebarea care îngrijorează toate cancelariile occidentale, inclusiv Washingtonul, elita politică americană nemaiavând încredere în preşedintele D.Trump: la ce înţelegeri s-a ajuns în cele două ore în care au avut discuţia între patru ochi , respectiv ce promisiuni a făcut D.Trump lui V.Putin şi pe seama cui. În acest moment, nici măcar membrilor delegaţiei americane de la Helsinki nu le este clar ce s-a discutat între cei doi!

Sursă foto: Mediafax

         Încă înainte de întâlnire, apăruseră semnalele negative: D.Trump a prezentat UE ca fiind un inamic al SUA, argumentând cu deficitul în schimburile comerciale, Rusia fiind doar un competitor „în anumite aspecte” şi a reiterat convingerea sa că ancheta privind implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale este o „vânătoare de vrăjitoare”, deşi justiţia americană acuzase oficial ofiţeri GRU de activităţi ilegale. Întâlnirea era văzută ca o victorie pentru V.Putin, care, nu numai că ieşea din izolare, dar avea avantajul că D.Trump îi susţinea narativul privind neimplicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale americane şi nu menţiona nici unul din actele de agresiune ale acestui stat. În plus, un autocrat cinic, fost KGB-ist, ca V.Putin avea, din start, un avantaj în faţa unui narcisist, având cunoştinţe limitate de politică externă, ca D.Trump, ca să nu mai vorbim de bănuielile care planează asupra lui D.Trump, exprimate cel mai clar de lidera democrată, Nancy Pelosi: „cu ce îl are la mână Rusia pe D.Trump?”. Chiar membrii delegaţiei americane aveau îngrijorări legate de întâlnirea între patru ochi…şi faptele au demonstrat că aveau de ce. Mai îngrijoraţi decât ei rămânem noi, deoarece chiar şi atunci când preşedintele SUA nu mai vrea să fie liderul lumii libere, el rămâne, fie şi fără să îşi mai asumă responsabilităţile ce decurg din această extindere.

Conferinţa de presă a arătat un D.Trump care a aderat la poziţia rusă până la nivelul la care a declarat că nu crede ceea ce serviciile secrete americane i-au raportat privind implicarea Rusiei în alegeri, în timp ce V.Putin a prezentat poziţiile ruse cunoscute, dar şi neadevăruri comunicate profesionist. Şeful serviciilor secrete americane, Dan Coats, a reacţionat printr-un comunicat în care a reafirmat dedicarea şi profesionalismul acestora (acestea tocmai arestaseră încă un spion rus). Tardiv, preşedintele american, realizând situaţia în care se află, a declarat că are încredere în serviciile secrete ale ţării pe care o conduce. Mai mult, el a acuzat unele greşeli pe care le-ar fi făcut în citirea comunicatului, tocmai acestea conducând la concluzia falsă că nu ar vedea Rusia implicată în alegeri. Dacă nu ar fi periculos de tragic (o întreagă planetă, mai puţin Rusia, se întreabă „de ce face D.Trump acest joc”), situaţia ar fi comică până la nivelul unui reality show.   

Cei doi au afirmat că s-a ajuns la înţelegeri în problemele importante, fără să se menţioneze cum arată acestea. La modul generic, am aflat că s-a atins problema controlului armamentului nuclear, lupta împotriva terorismului şi alte probleme de interes: Siria[i] (ulterior, s-a aflat că aceasta a fost discutată în contextul securităţii Israelului) şi Ucraina. D.Trump a evitat să pomenească Crimeea, V.Putin fiind cel care a menţionat de referendumul care a consfinţit anexarea peninsulei de către Rusia[ii]. Ar urma să se formeze comisii speciale pe aceste probleme, care să pregătească, în spiritul înţelegerilor la care au ajuns cei doi, viitoare acorduri. Deşi nu s-a menţionat cazul Skripal, este greu de crezut că serviciile de informaţii americane vor intensifica colaborarea cu cele ruse, tocmai în momentul în care acestea sunt implicate într-un asasinat executat pe teritoriul unui aliat şi se implică, în continuare, în alegerile din SUA. 

De asemenea, s-a vorbit despre reluarea contactelor la nivel militar, D.Trump afirmând că militarii celor două ţări comunică. În realitate, o fac atât de bine… încât o brigadă de mercenari ruşi a fost distrusă complet de către forţele americane în Siria.

D.Trump a considerat că propunerea rusă de interogare a doi americani (un fost ambasador al SUA la Moscova şi un om de afaceri , iniţiator al legii Magnitsky, care loveşte puternic în cleptocraţia cekistă) în schimbul interogării de către partea americană a ofiţerilor GRU acuzaţi de justiţia americană, este una interesantă. Ulterior, deşi propriul Departament de Stat a anunţat că propunerea este absurdă, Casa Albă a continuat să facă declaraţii echivoce, doar după rezoluţia Senatului care se opunea unei asemenea acţiuni[iii], anunţându-se că nu se acceptă această propunere.

Reacţiile elitei politice americane, inclusiv ale republicanilor şi ale presei, au fost extrem de critice, toţi întrebându-se „ce s-a întâmplat la Helsinki”. Din partea republicanilor, semnificative sunt declaraţiile lui Mc Cain: întâlnirea de la Helsinki a fost o „greşeală tragică”, acesta acuzându-l pe D.Trump de „naivitate şi egotism”, conferinţa de presă fiind „una dintre cele mai ruşinoase spectacole date de un preşedinte american”. Cea mai periculoasă declaraţie, având în vedere că, din poziţia pe care a avut-o (şef al CIA), autorul lor ştie multe, a fost cea a lui John Brennan: „conferinţa de presă a lui D.Trump din Helsinki depăşeşte pragul unui delict grav, nefiind altceva decât trădare. Nu numai că afirmaţiile lui Trump sunt imbecile, dar el este în întregime în buzunarul lui Putin”. Democraţii şi presa au mers mult mai departe cu acuzaţiile la adresa lui D.Trump.

Şi publicul american a fost dezamăgit, majoritatea considerând că preşedintele nu a avut o prestaţie bună. Pe de altă parte, majoritatea membrilor Partidului Republican, 68%, consideră că preşedintele a avut o prestaţie bună. În final, acest procent contează: preşedintele D.Trump este interesat să îşi menţină popularitatea în rândul bazei sale electorale, fiind încurajat să continue pe acest drum: astfel, Casa Albă a anunţat că îl va invita pe preşedintele V.Putin la Washington, în toamna acestui an.

Pe de altă parte, preşedintele D.Trump nu îi are alături nici măcar pe membrii administraţiei sale. S-a aflat că toate personalităţile importante de la Casa Albă şi-au manifestat deschis nemulţumirea faţă de acţiunile preşedintelui, mai ales faţă de declaraţiile de la conferinţa de presă. Simţind că, datorită presiunii create, s-ar putea ca D.Trump să nu poată să-şi ţină promisiunile făcute, V.Putin a acuzat existenţa unor forţe care se opun dezvoltării relaţiilor ruso-americane.

Şi totuşi, ce au discutat cei doi? Cei care dau o parte din răspuns, cu dezinformările de rigoare, sunt chiar ruşii, forţaţi de necesitatea aducerii la cunoştinţa opiniei publice a deciziilor luate, tocmai pentru a îl ajuta pe D.Trump să le implementeze. Astfel, V.Putin a comunicat, la o întâlnire a diplomaţilor ruşi, unele rezultate ale întâlnirii. De asemenea, ambasadorul rus în SUA şi unul dintre cei mai buni specialişti ruşi în problema controlului armamentelor, Anatoli Antonov, a dat unele informaţii.

Astfel, la întâlnire s-a discutat Ucraina, partea rusă făcând propuneri concrete, constând în organizarea unui referendum în zona separatistă pentru a se confirma dorinţa separatiştilor de a avea un statut special în cadrul Ucrainei. Propunerea este un şiret plan tip „Crimeea”, cu o forţă de ocupaţie asemănătoare (separatişti ruşi creaţi şi sprijiniţi de Rusia, precum şi forţe armate ruse), organizarea referendumului urmând să confere legalitate şi legitimitate separatiştilor. Deosebirea constă în faptul că, în planurile Kremlinului, Donbasul trebuie să rămână în cadrul Ucrainei pentru ca Rusia să poată controla, prin ei, Kievul. De altfel, V. Putin a reluat acuzele la adresa Kievului privind nerespectarea de către acesta a Acordurilor de la Minsk. V. Putin a mutat inteligent, exact în momentul în care europenii îi cereau introducerea în Donbas a forţelor de menţinere a păcii, schimbând priorităţile: aspectele militare (factorul de presiune rus asupra ucrainenilor) sunt trecute în planul doi – nu mai vorbim de încetarea focului şi de forţe de menţinere a păcii, iar în prim plan, cu ajutorul lui D.Trump, sunt aduse cele politice, acolo unde Moscova vrea să obţină cedări din partea Kievului. Simţind pericolul, conducerea ucraineană a cerut clarificări din partea Washingtonului.

Cea mai importantă problemă, de interes vital pentru Rusia, este cea legată de controlul armamentelor nucleare, respectiv de prelungirea acordului START şi respectarea, în continuare, a INF de către SUA (deşi Rusia l-a încălcat, operaţionalizând rachete de croazieră cu rază de acţiune mai mare de 500km). Aici este relativ uşor de dedus capcana pe care V.Putin i-a întins-o preşedintelui Trump, dată fiind continuitatea narativului rusesc. Mai întâi, Rusia vrea să lege în viitorul acord START armamentul nuclear ofensiv de scuturile antirachetă, pur defensive[iv]. Astfel, Rusia poate spera să stopeze programul american de apărare antirachetă global. Prin jocul cu INF, Rusia vrea să stopeze dislocarea scutului antirachetă american în Europa. Logica rusă ar fi: Rusia va renunţa la rachetele pe care le-a operaţionalizat (deşi nu recunoaşte asta), în schimbul renunţării de către SUA la scutul din Polonia, respectiv cel din România, deoarece din aceste sisteme se pot lansa şi rachete de croazieră Tomahawk[v], asta reprezentând o încălcare a INF. Pentru a da consistenţă propunerilor sale, Moscova a testat, din nou, propria rachetă de interceptare, despre care afirmă că este o modernizare. De asemenea, MAp rus a difuzat imagini cu dezvoltarea şi testarea noilor sisteme de armament pe care V.Putin le-a prezentat acum câteva luni, unele operaţionalizate sau în dezvoltare, iar altele simple proiecte. Nu ştim ce a promis D.Trump, dar experţii americani cunosc foarte bine obiectivele şi tacticile de negociere ale Rusiei în această problemă.

În privinţa Siriei, s-au discutat măsuri umanitare necesare pentru ajutorarea refugiaţilor, precum şi probleme legate de securitatea Israelului, respectiv îndepărtarea de la graniţa Siriei cu Israelul a forţelor iraniene. Kremlinul, având victoria lui Bashar al Assad asigurată, vrea acceptarea de către SUA a planului său de pace şi sponsorizarea reconstrucţiei ţării, camuflată sub denumirea de măsuri umanitare de ajutorare a refugiaţilor. Probabil, D.Trump a acceptat propunerile ruse, fiind cunoscută reticenţa acestuia faţă de prezenţa trupelor americane în Siria. Evenimentele care au urmat întâlnirii par să confirme acceptarea de către D.Trump a propunerilor ruse: în sud, rebelii, singuri şi supuşi unor bombardamente puternice, au acceptat propunerile guvernului şi s-au predat, iar armata siriana a preluat poziţiile de la graniţa cu Israelul. De asemenea, prim ministrul israelian a avut o convorbire telefonică cu V.Putin pe această temă.

 Deşi instituţiile americane vor atenua din amploarea angajamentelor lui D.Trump, este îngrijorătoare situaţia în care, netransparent şi neprincipial, conform numai viziunii şi angajamentelor personale ale acestuia, se discută soarta unor naţiuni fără să avem garanţia că angajamentele luate sunt în interesul acestora (cu excepţia cazului Israelului), nici măcar în interesul statului american. De fapt, nici nu e nevoie ca D.Trump să fi luat angajamente ferme, ci doar să îi fi dat lui V.Putin sentimentul că poate continua pe drumul pe care a început în Ucraina…şi perspectivele unei reduceri a agresivităţi ruseşti dispar cu totul. Probabil, D.Trump va acţiona în vederea ridicării unor sancţiuni, măsură atât de necesară Kremlinului, dar şi aceasta poate fi făcută în limite dictate de Congres.

Să mai adăugăm şi afirmaţiile lui D.Trump despre Muntenegru, conform cărora locuitorii acestui stat sunt atât de agresivi încât, din obligaţia de a îi apăra într-un conflict pe care aceştia l-ar provoca, ar putea apărea …al treilea război mondial. Logica, ciudat de asemănătoare celei ruseşti, ridică semne de întrebare privind respectarea Articolul 5 al NATO de către SUA. Ori tocmai acest articol, dar şi decizia de extindere a NATO au garantat pacea în Europa şi au blocat stabilirea unei sfere de influenţă a Rusiei condusă de V.Putin, atât de mult admirat de către D.Trump.  

 

 

UNIUNEA EUROPEANĂ  acord de liber schimb cu Japonia

 

            UE a semnat (17.07) acordul de liber schimb cu Japonia, cel mai mare pe care l-a semnat vreodată, parte a strategiei europene de extindere a acordurilor de liber schimb cu economiile puternice şi cele emergente. Acordul va reduce taxele vamale pentru o serie întreagă de produse.

În condiţiile în care preşedintele D.Trump optează pentru impunerea de tarife vamale nu numai Chinei, cu care a început un adevărat război comercial, dar şi UE, iar Brexit-ul, oricât de soft ar fi, scoate economia Marii Britanii din Uniune, UE încearcă să semneze o serie întreagă de asemenea acorduri de liber schimb cu economiile din Asia şi America Latină, pentru a compensa pierderile pe care le va avea, mai ales pe relaţia cu SUA. Totuşi, SUA rămân principalul partener comercial al UE, pierderile pe această relaţie fiind greu de depăşit dacă preşedintele D.Trump optează pentru un război comercial cu UE.

 

ISRAEL  votarea legii fundamentale

 

Parlamentul Israelului a adoptat (18.07) cu 62 de voturi pentru şi 55 împotrivă, legea fundamentală, considerată ca fiind controversată atât de opoziţie, cât şi de reprezentanţi ai societăţii civile. Această lege este de o importanţă deosebită, Israelul neavând Constituţie, rolul acesteia fiind preluat chiar de această lege fundamentală. În lege, Israelul este definit ca fiind căminul naţional al evreilor, aceştia având dreptul unic la autodeterminare în acest stat. Definirea Israelului ca statul naţional al poporului evreu, a trezit temerea că minoritatea arabă (17,5% din populaţie) ar putea fi discriminată. Reprezentanţii acestei minorităţi au declarat că legea este rasistă, legalizând apartheid-ul, iar UE şi-a exprimat îngrijorarea faţă de respectarea drepturilor minorităţilor. Alte acuze sunt legate de faptul că legea neglijează caracterul democratic al statului israelian, punând accentul pe caracterul evreiesc al acestuia. Limba ebraică este singura limbă oficială, limba arabă rămânând doar cu un statut special. Ierusalimul este menţionat explicit în lege ca fiind capitala Israelului.  

Legea reflectă orientarea politică predominantă în Israel, dreapta religioasă dominând forţele de stânga, cu tendinţe seculare. Între cele două trăsături fundamentale ale Israelului, evreiesc şi democratic, legea favorizează caracterul evreiesc al statului, dar, în pofida acuzelor opoziţiei, aceasta nu înseamnă neapărat degradarea caracterului democratic al statului. Unul dintre pericolele imediate constă în folosirea acestei legi de către guvernul actual, cel mai de dreapta din întreaga istorie a Israelului, pentru a amplifica politica de colonizare în teritoriile ocupate, fapt care, alături de alte măsuri, duce la eliminarea de facto a soluţiei de pace „cu două state”. Legea a fost votată în contextul evenimentelor din Gaza din această săptămână – continuarea acţiunilor Hamas şi replica israeliană dură, şi perspectiva unor noi lovituri aeriene israeliene, chiar şi a unei ofensive terestre limitate în Gaza, escaladare care a ridicat, în rândul opoziţiei, întrebarea dacă nu cumva guvernul are interese politice proprii, nu numai de securitate, fapt negat de către ministrul apărării,  Avigdor Lieberman.

 

 


[i] D.Trump a menţionat necesitatea ajutorării bieţilor sirieni, uitând că cel care ordonă bombardarea nediscriminată a acestora era alături.

[ii] Pentru Rusia nu contează că referendumul a fost făcut după ocuparea peninsulei de trupele ruse, contrar regulilor internaţionale care interzic forţelor de ocupaţie să-şi legitimeze prezenţa prin asemenea acte.

[iii] Votată în unanimitate, 98 la 0 ! Rareori s-a mai văzut un asemenea bipartizanism. În momentul votării, senatorii americani aclamau „USA, USA”. Asemenea scene au mai fost văzute numai atunci când SUA erau sub atac, după 9 septembrie. Deşi simbolică, rezoluţia spune multe despre neîncrederea în decizia preşedintelui american…şi mult mai multe.

[iv] Acestea sunt o ameninţare la adresa statutului Rusiei, pentru că, atunci când vor fi dislocate global şi vor avea performanţe mai mari decât cele de astăzi, vor putea intercepta rachetele intercontinentale ruseşti, anihilând singurul argument de mare putere al acesteia: armamentul nuclear strategic.

[v] Argumentul este fals, având în vedere că nu are rost să amplasezi într-o bază terestră, încălcând INF, asemenea rachete, când numai un singur crucişător, greu de localizat, poate  avea la bord peste 100 de asemenea rachete.