MAS SpecialRaport săptămânal: Evenimente politico-militare relevante

Raport săptămânal NATO - UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Mării Negre

BULETIN CU EVENIMENTELE POLITICO-MILITARE RELEVANTE (06.08 – 12.08.2018)

Monitorul Apărării şi Securităţii

I) SUA – RUSIA. SUA impun noi sancţiuni legate de cazul Skripal, iar Kremlinul reacţionează. II) TURCIA. Criza financiară se amplifică, iar relaţiile cu SUA continuă să se deterioreze. III) Tratatul privind partajarea Mării Caspice urmează să fie semnat.

Sursă foto: Mediafax

 

I) SUA – RUSIA. SUA impun noi sancţiuni legate de cazul Skripal, iar Kremlinul reacţionează

SUA au anunţat (08.08) impunerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei, caracterizate de aceasta ca fiind „draconice şi nedrepte”. Efectul a fost imediat, pe fondul îngrijorărilor că escaladarea sancţiunilor va continua: rubla a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, iar bursa a fost afectată. Preşedintele Donald Trump nu a comentat măsura luată de administraţia sa. Astfel, speranţele pe care Kremlinul şi le-a făcut după întâlnirea de la Helsinki s-au stins. Noile sancţiuni vor fi impuse, până la sfârşitul lunii, ca pedeapsă pentru utilizarea de către Rusia a agentului neurotoxic „Novichok”, în încercarea de a-l asasina pe Serghei Skripal în Marea Britanie, atac care a produs o victimă colaterală. Noile sancţiuni vor veni în două tranşe: prima va afecta exportul de produse sensibile pentru securitatea naţională, deşi multe din produse sunt deja obiectul sancţiunilor anterioare, iar cea de-a doua, care va începe peste trei luni, va fi foarte puternică. Această tranşă va fi impusă dacă Moscova nu va aduce „garanţii serioase” că nu va mai utiliza armele chimice şi nu va permite inspecţiile observatorilor internaţionali. Ea ar putea include reducerea nivelului relaţiilor diplomatice, suspendarea zborurilor Aeroflot în SUA, dar, mai ales, reducerea aproape totală a schimburilor comerciale.

Rusia, prin ambasada sa din SUA, a caracterizat sancţiunile ca fiind draconice şi nefondate, continuând narativul rus conform căruia acuzaţiile că ar fi folosit gaz chimic în încercarea de a-l ucide pe Skripal sunt false, întreg cazul fiind doar un complot occidental care are ca scop impunerea de sancţiuni şi afectarea reputaţiei sale internaţionale. Preşedintele Vladimir Putin a întrunit (10.08) Consiliul de Securitate al Rusiei (cea mai înaltă instanţă decizională din Rusia, locul unde preşedintele dezbate şi transmite directivele) pentru a discuta noile sancţiuni şi „viitorii paşi ostili ai Washingtonului”, subliniind „ilegitimitatea fundamentală a acestor acţiuni din perspectiva dreptului internaţional”. Ministrul de externe, Sergei Lavrov, i-a transmis într-o convorbire telefonică secretarului de stat, Mike Pompeo, că Rusia respinge noile sancţiuni. Cel mai dur a fost prim-ministrul, Dmitri Medvedev, care a acuzat SUA de declanşarea unui război economic: „va trebui să reacţionăm cu metode economice şi politice, iar, dacă va fi necesar, cu alte metode, până când prietenii americani vor înţelege”. Aluzia la „alte metode” (ar mai fi cele cibernetice şi militare!) din partea unui moderat de la Kremlin arată gradul de îngrijorarea la care au ajuns liderii ruşi. Reacţia puternică a Rusiei este un semnal că sancţiunile încep să aibă efecte serioase asupra economiei. Acestea afectează investiţiile în sectorul energetic şi cel al extracţiei de materii prime, vitale pentru economia rusă. Deşi legea Congresului SUA ar putea să nu impună toate sancţiunile propuse împotriva Rusiei şi va fi votată abia în toamnă, reacţia Kremlinul arătă îngrijorarea privind efectele importante pe care acestea le-ar putea avea.

Problema Skripal se va complica, Marea Britanie urmând, în  viitorul apropiat, să acuze oficial două persoane, cetăţeni ruşi, de executarea atentatului cu gaz chimic. Eforturile uriaşe, diplomatice şi propagandistice, ale Rusiei nu au avut succes, Rusia pierzând posibilitatea de a controla ancheta organismului internaţional de verificare a interzicerii armamentului chimic: votul majoritar din Adunarea Generală ONU a eliminat sancţionarea de către CS al ONU, unde Rusia putea folosi dreptul său de veto, a rezultatelor anchetei privind cazul Skripal. Este evident că D.Trump, atât de prietenos faţă de Rusia, nu ar fi aprobat noile sancţiuni în lipsa unor dovezi serioase privind implicarea Rusiei în crima cu gaz “Novichok” din Marea Britanie.

În faţa unei asemenea situaţii, Rusia îşi îndreaptă atenţia spre China, alături de care speră să contracareze acţiunile SUA. Astfel, Rusia şi China vor avea, săptămâna viitoare, discuţii strategice la cel mai înalt nivel. Yang Jiechi, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, va fi, pentru patru zile, la Moscova. Partenerul său principal de discuţii va fi Nikolai Patrushev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Yang Jiechi urmând să aibă întâlniri cu lideri de seamă ruşi, inclusiv cu preşedintele V.Putin. Semnele cooperării la nivel diplomatic s-au observat deja la ONU, unde China a sprijinit Rusia în blocarea cererii SUA de impunere de sancţiuni băncii Agrosoyuz Commercial, care a încălcat embargoul ONU împotriva Coreii de Nord. Apropierea dintre cei doi giganţi ai Heartland-ului este remarcabilă, în condiţiile în care ministrul apărării britanic, Gavin Williamson, spunea (07.08) că naţiunile occidentale nu au o „mare strategie”, cerându-le acestora să înceapă „să vadă imaginea mare” în vederea elaborării unui plan pe termen lung pentru a înfrunta ameninţările potenţiale care vin din partea Rusiei şi a Chinei. Dacă, pe termen scurt, apropierea dintre cele două state are o bază, pe termen lung lipsesc elementele care să dea soliditate acesteia: cele două state au în comun regimul politic, dictatura[i], şi adversarul, Occidentul, în frunte cu SUA. Dar aici se opresc punctele comune: geopolitic, cele două sunt în competiţie în Asia Centrală, puterea dominantă militar, Rusia, fiind în declin economic, în timp ce puterea perdantă, China (tratatele prin care Rusia ţaristă şi-a întins frontierele în Orient sunt cele mai umilitoare şi perdante din întreaga istorie a Chinei), este în plină ascensiune economică şi militară; economic, China se pregăteşte să domine lumea, în timp ce Rusia încearcă să devină măcar ceva mai mult decât un furnizor de materii prime şi energetice; chiar în relaţiile cu SUA, China este în simbioză (depinde de piaţa americană, iar SUA au o bună parte din datoriile externe, în dolari, faţă de China), în timp ce Rusia şi SUA nu au relaţii economice semnificative (mai mult, au devenit competitori pe piaţa de petrol şi gaze); istoric, relaţiile dintre cele două state nu au fost bune (URSS şi China au fost în conflict, inclusiv unul armat, în 1969, la ameninţarea cu un atac nuclear făcută de sovietici, China fiind apărată, atunci, de către SUA!). Oricum, pentru moment, apropierea este considerată de ambele conduceri ca fiind necesară.

         Sancţiunile se apropie de un prag critic, de la care Rusia, cu o economie afectată major, nu mai are nimic de pierdut şi va reacţiona, unde şi cât poate, de la spaţiul cibernetic la „vecinătatea apropiată”. Dar Kremlinul ştie bine nu numai ce a făcut, dar şi limitele sale, preferând, foarte probabil, să-şi joace cât mai bine şansele. Deşi nu poate potoli întreaga furtună pe care a declanşat-o printr-o serie de acţiuni agresive şi ilegale, V.Putin va combina ameninţările şi acţiuni agresive de mică intensitate cu mesaje conciliante, în vederea stopării sancţiunilor care vin peste trei luni, dar mai ales pe cele care ar putea fi votate de Congres, în toamnă. Grav pentru noi este faptul că ceea ce pentru Moscova va reprezenta doar „acţiuni agresive de mică intensitate”, ar putea influenţa semnificativ securitatea regională[ii].    

 

II) TURCIA -Criza financiară se amplifică, iar relaţiile cu SUA continuă să se deterioreze

Moneda naţională turcă, lira, s-a prăbuşit (10.08), pierzând 20% şi ajungând la cea mai scăzută valoare în raport cu dolarul american. Prăbuşirea lirei, deşi urmează unei evoluţii negative ce durează de la începerea problemelor politice ce ţin de regimul autoritar al lui R. Erdogan, mai ales a îngrijorărilor legate de controlul acestuia asupra Băncii Naţionale[iii], a survenit după ce SUA au impus sancţiuni economice Turciei. Preşedintele turc, Recep Erdogan, a identificat cauza ca fiind un complot internaţional, convins că un „război economic” a fost declanşat împotriva Turciei: „ei au dolarii, dar noi avem poporul, dreptatea şi pe Allah”. Recep Erdogan a acuzat ca fiind vinovat de prăbuşirea lirei „lobby-ul ratelor dobânzilor”, referire la creşterea ratelor dobânzilor/taxe de interest de către Trezoreria SUA, şi i-a îndemnat pe turci să îşi schimbe dolarii în lire turceşti, acesta fiind „cel mai bun răspuns dat Occidentului, în cadrul acestei bătălii interne, naţionale”.

Exact în momentul în care Berat Albayrak, ginerele lui Erdogan şi ministru de finanţe, îşi prezenta planul său economic, mai precis, „noul model economic” (care, oricum, nu îi convinge pe investitori), iar o delegaţie turcă părea că a soluţionat cu succes problemele apărute în relaţia cu SUA, preşedintele D.Trump a anunţat dublarea taxelor pe oţelul şi aluminiul turc exportat în SUA, acestea ajungând la 50 % la oţel şi 20 % la aluminiu. Efectul este unul important, 15% din exporturile de oţel şi aluminiu turc fiind exportat în SUA. În plus, criza în relaţiile cu SUA afectează capacitatea Turciei de a se împrumuta pe pieţele externe. Se pare că picătura care a umplut paharul, determinând reacţia dură a lui D.Trump şi eşecul negocierilor, a fost informaţia conform cărei Turcia pregăteşte dosare penale pentru unii membri ai personalului militar american de la baza militară de la Incirlik.  

Actuala criză cu SUA a plecat de la cazul pastorului Andrew Brunson şi impunerea de sancţiuni de către SUA pentru doi miniştri turci, la care Turcia a răspuns simetric, dar cauza este mult mai profundă - reorientarea Turciei spre un model de politică internă şi externă complet diferit de cel occidental. SUA pregătesc pentru Turcia noi sancţiuni, elaborând o listă analogă celei Magnitski din cazul Rusiei. SUA au transmis Turciei că trebuie, până pe 15.08, să îl elibereze pe pastor şi alte patru persoane (dintre care, doi angajaţi locali ai misiunilor diplomatice din Adana şi Istambul). R.Erdogan nu a dat, până în acest moment, semne că ar accepta aceste cereri.

Mass media turcă, controlată de putere, nu a informat obiectiv asupra acestor evoluţii, contribuind la răspândirea în rândul populaţiei a zvonului că Turcia este ţinta unui complot mondial. În acelaşi timp, R.Erdogan a vorbit despre reorientarea politică şi economică a Turciei, unul dintre noi parteneri urmând a fi Rusia, cu care urmează să se întărească legăturile economice. În cadrul unei convorbiri telefonice cu V.Putin (10.08), R.Erdogan a subliniat acest deziderat, deşi subiectul principal a fost Siria: R.Erdogan este îngrijorat că Bashar al Assad, încurajat de iranieni, va începe ofensiva în Idlib, iar Rusia îşi promovează interesele, mediind între cei doi. În acest sens, S.Lavrov urmează să viziteze Ankara săptămâna viitoare.

Preşedintele american, D.Trump, a caracterizat relaţiile cu Turcia ca „nefiind bune, în acest moment”, arogându-şi, nefondat, „meritul” prăbuşirii lirei: „am autorizat dublarea taxelor vamale pe oţelul şi aluminiul din Turcia, în timp ce lira turcă scade rapid în faţa dolarului nostru puternic” (ironic, cauza principală, pe termen lung, a căderii lirei turceşti, este creşterea dobânzilor de către Trezoreria SUA, creştere pe care D.Trump a criticat-o !).

În spiritul avertizării „nu renunţaţi la un partener NATO strategic de dragul unui pastor”, R.Erdogan şi-a prezentat punctul de vedere într-un articol publicat în SUA[iv]. Menţionând relaţiile istorice, el avertizează că „acţiunile unilaterale ale SUA împotriva Turciei vor submina interesele americane şi vor forţa Turcia să îşi caute alţi aliaţi şi prieteni”. R.Erdogan acuză SUA că nu au înţeles şi nici respectat poporul turc, lansând ultimativ că „dacă SUA nu încep să respecte suveranitatea Turciei şi dovedesc că înţeleg ameninţările la adresa naţiunii turce, parteneriatul nostru ar putea să fie în pericol”. De fapt, R.Erdogan cere SUA ca, în plan intern, să nu îi stânjenească cu nimic regimul (inclusiv, prin predarea lui Gulen), iar în plan extern să accepte jocurile sale (prietenie, pe seama intereselor americane, cu Rusia, respectiv Iran şi încetarea sprijinului american acordat kurzilor sirieni). Dacă nu, Turcia are alternative, căutând noi prieteni şi aliaţi.

Chiar dacă actuala criză dintre SUA şi Turcia poartă amprenta reacţiilor personale ale celor doi preşedinţi, aceasta are cauze profunde care vor determina o degradare continuă a relaţiilor dintre cele două state, deşi R.Erdogan va căuta ca, în spatele discursului ameninţător, să negocieze o soluţie, iar D.Trump va fi deschis către una rezonabilă, având atâtea crize mai mari pe cap, multe generate chiar de el. Astfel, în plan extern, Iranul este prioritatea, după ce, în această săptămână, SUA au impus noi sancţiuni, în conformitate cu programul ce prevede blocarea totală a exportului de petrol iranian în noiembrie. Formula lui D.Trump, „oricine face afaceri cu Iran NU va face afaceri cu SUA”, nu lasă prea multe opţiuni pentru firmele europene. Chiar şi partenerii politici ai Iranului, Rusia şi China, dar şi cei pur economici, Turcia şi India, nu au prea multe opţiuni. La fel, R.Erdogan ştie că poporul despre care afirmă că este cu el, nu este de fapt decât pe jumătate (dictatura sa a fost legalizată numai prin votul a puţin peste 50% din electorat) şi că economia este cea care îi aduce voturi, nu apelul la rezistenţă în războaie economice fără inamic sau apelul la divinitate.

Lira turcă va scădea în continuare, pentru că are cauze interne, care ţin de politica şi economia dirijată de R.Erdogan, dar şi externe: investitorii îşi pierd încrederea şi îşi retrag banii, iar datoriile externe ale Turciei devin greu de susţinut, şi pe fondul creşterii dobânzii de bază a Trezoreriei SUA care atrage dolarii acasă.

 

III) Tratatul privind partajarea Mării Caspice urmează să fie semnat

Summit-ul liderilor statelor riverane Mării Caspice s-a întrunit (12.08) la Aqtau, ocazie cu care preşedintele Vladimir Putin a anunţat amplificarea cooperării militare şi economice a statelor riverane Mării Caspice. Miniştrii de externe ai celor cinci state riverane Mării Caspice ar urma să semneze (12.08), la Aqtau, convenţia privind partajarea acestei mări, încheind o dispută de decenii şi deschizând calea spre o mai bună cooperare economică regională. Acordul limitează prezenţa militară în Marea Caspică la cele cinci state riverane - Rusia, Iran, Azerbaijan, Kazhastan şi Turkmenistan. Problema care trebuia soluţionată pentru a face partajarea mării, respectiv definirea Zonelor Economice Exclusive, era să se decidă dacă Marea Caspică este o mare sau un lac[v]. În dispută se aflau resurse estimate la 50 miliarde barili de petrol şi 9 mii de miliarde de metrii cubi de gaz. În proiectul convenţiei, prezentat de prim-ministrul rus, Dmitri Medvedev, apărea că s-a optat pentru varianta de mare, principalul perdant fiind Iranul.

Convenţia, dacă va fi semnată în forma publicată de Rusia, va dezavantaja Iranul, dar va fi una rezonabilă, punând capăt multiplelor dispute (în principal, dintre Iran şi restul statelor riverane, respectiv cele dintre Azerbaijan şi Turkmenistan). Dacă Iranul va accepta o asemenea cedare, apare întrebarea ce a obţinut în schimb, mai ales de la Rusia, actorul principal. Probabil, Rusia a făcut concesii economice (ajutor în faţa sancţiunilor americane) şi militare (accesul la armamentul militar rus de ultima generaţie, vital pentru un Iran ce poate intra în conflict deschis cu SUA, respectiv regatele sunnite din Golf).

Militar, având asigurată o Marea Caspică de unde nu vin ameninţări, Rusia poate să transfere şi mai mult din capacităţile sale navale spre alte mări, cel mai probabil spre Marea Neagră, deşi, dacă luăm în calcul raza de acţiune a rachetelor de croazieră Kalibr de pe platformele navale, dar şi implicarea militară din Siria, Marea Caspică îşi consolidează, în doctrina militară rusă, poziţia de „bastion natural” din care forţele navale ruse pot lovi ţinte aflate atât în Europa, cât şi în Orientul Mijlociu. Azerbaijan, rezolvând prin această convenţie disputa privind ZEE cu Turkmenistan-ul, şi, la o scară mai mică, cea cu Iranul, poate redirija fondurile militare spre alte categorii de forţe, fapt ce va avea influenţă asupra „conflictului îngheţat” cu Armenia din Nagorno-Karabah.

Economic, convenţia aduce un plus de cooperare între statele riverane, cu impact asupra relaţiilor politice dintre ele. Rămâne de văzut cum arată cu adevărat convenţia care va fi semnată.

În final, summit-ul nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, iar acordul semnat de şefii celor cinci state nu rezolvă problema, deşi pune bazele unei viitoare soluţionări. Iranul a acceptat principiul că Marea Caspică este o mare, nu un lac, dar a anunţat, prin preşedintele său, Hassan Rohani, că frontierele maritime rămân o problemă pentru Iran şi acestea urmează să fie decise ulterior, prin acorduri bilaterale.  H.Rohani a declarat că negocieri viitoare sunt necesare pentru a partaja Marea Caspică, deşi nu este clar dacă el se referea la zona de 22 km, apele teritoriale, sau la ZEE, care se limitează la 200 mile marine, respectiv linia mediană. El a menţionat că sunt necesare discuţii care să garanteze securitatea ecologică. De asemenea, el a menţionat că în aspectele militare, pe lângă absenţa completă a altor forţe navale decât cele ale riveranilor, este necesară stoparea tranzitării echipamentelor militare (referire la acordul SUA care asigură tranzitarea echipamentului militar american de la porturile kazahe Aqtau and Quryq spre Azerbaijan). Preşedintele turkemen, Gurbanguly Berdymukhammedov a solicitat ca un alt summit să aibă loc în Turkmenistan (trădând nemulţumirea acestui stat faţă de opoziţia Rusiei legat de construirea unui gazoduct care ar aduce gazele turkmene, prin Azerbaijan, în Europa - având ca pretext probleme ecologice).

 În concluzie, deşi reprezintă un început în găsirea unei soluţii, problema cheie nu a fost rezolvată. Deşi anunţase un acord mult mai puternic, Rusia trebuie să se mulţumescă cu ceea ce este: doar una din puterile regionale, neavând capacitatea de a dicta o soluţie. Probabil, evoluţiile vor fi dificile, dar baza a fost pusă prin actualul acord şi există factori favorizanţi (cele mai mari zăcămintele, descoperite în Kazahstan şi Azerbaijan, nu sunt în zonele în dispută). 

 

 

Am încheiat o „săptămână a sancţiunilor americane”, atât cele propriu-zise împotriva Iranului şi Rusiei, cât şi a Turciei, sub forma de taxe vamale mărite la oţel şi aluminiu. Toate au cauze politice, sancţiunile apărând ca o formă de război, „economic” spune R.Erdogan, „hibrid” spune un analist rus. Deşi justificate într-o mare măsură, apelarea la ele, în contextul mai larg al „războiului economic cel mare”, al taxelor vamale impuse Chinei, ridică întrebarea dacă acestea nu au, alături de efectele scontate pe termen scurt - schimbarea strategiilor politice, respectiv economice, ale statelor vizate, şi efecte negative pe termen lung, mai ales asupra sistemului politico-economic creat de SUA în perioada postbelică, de care Administraţia Trump profită, fără, însă, a-l apăra.  

 


[i] China a diluat economic sistemul comunist, în timp ce Rusia a inventat „democraţia suverană”, preşedintele V.Putin, dispreţuind rivalii săi comunişti care prezintă doar o opoziţie de paradă. Dar semnele privind folosirea instrumentelor sovietice în consolidrarea regimului său sunt vizibile: de exemplu, în această săptămână, V.Putin a semnat ordinul de înfiinţare, în cadrul Armatei ruse, a Direcţiei Centrale Politico-Militare, care reintroduce ofiţerii politicii, politrucii, caracteristici sistemul sovietic. De asemenea, amploarea represiunii este diferită: dacă în Rusia a mai rămas capacitatea de indignare în faţa torturii din sistemul penintenciar, China este la un alt nivel (în această săptămână ONU a anunţat că are rapoarte concludente despre faptul că în China ar fi ţinuţi în detenţie, în lagăre secrete, circa un milion de uiguri, musulmani turkomani).

[ii] Un semnal a venit din Ucraina: şeful Consiliului Securităţii Naţionale, Oleksandr Turcinov, a avertizat că acţiuni urgente sunt necesare pentru a preveni Rusia să instaureze o blocadă economică şi militară completă în Marea Azov. Deşi Turcinov este cunoscut ca un dur în problemele de securitate, respectiv relaţiile cu Rusia, iar cea care a început hărţuirea navelor în Marea Azov a fost Ucraina, avertizarea are la bază fapte: Rusia a consolidat forţele navale din Marea Azov şi hărţuieşte, respectiv arestează, navele ucrainene, transformând, de facto, Marea Azov într-o mare rusă. Nu este exclus ca tensiunile navale din Marea Azov să se propage în vestul Mării Negre, singura zonă în care Ucraina mai are acces neîngrădit la apele internaţionale.

[iii] Noul program economic turc, o serie de bune intenţii, nu a reuşit să îi convingă pe investitori. Independenţa Băncii Centrale a Turciei, condiţie primordială, nu este asigurată de către R.Erdogan. El şi-a consolidat controlul asupra acesteia. Adept al teoriilor economice neortodoxe, R. Erdogan consideră că singurul mod de luptă eficient împotriva inflaţiei, care afectează puterea de cumpărare a populaţiei, mai ales a bazei sale electorale, cea conservator islamică cu venituri reduse, este reducerea dobânzilor la împrumuturi, începând cu cele ale Băncii Centrale. R. Erdogan vrea să obţină creştere economică cu orice preţ (care a ajuns la 7,4% în primul semestru al anului 2018). Însă, lira a pierdut 40% din valoarea sa în faţa dolarului, iar inflaţia are ritmul anual de 16%. Deficitul de cont curent a crescut continuu, iar firmele încearcă să-şi restructureze datoriile în dolari, investitorii fug, iar încrederea pieţelor se erodează.

[iv] În cotidianul de anvergură naţională şi internaţională New York Times.

[v] În situaţia în care ar fi fost lac, apele se împărţeau în mod egal, pe când dacă este mare, împărţirea se face cu limita de 200 mile nautice de la litoral, cu limitările de rigoare: linie mediană şi prezenţa insulelor.