BSDA 2018 | Iohannis: România are o bază solidă şi în ceea ce priveşte securitatea cibernetică
Ana PetrescuPreşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, cu prilejul deschiderii expo-conferinţei Black Sea Defense că nu întâmplător în cadrul NATO a fost luată decizia ca România să se implice în asigurarea securităţii cibernetice a Ucrainei, ci datorită pregătirii.
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu prilejul deschiderii oficiale a celei de-a 7-a ediţii a expo-conferinţei „Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2018”, prin intermediul consilierului de stat, Constantin Ionescu, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
"Susţin şi încurajez asocierea producătorilor străini cu unităţi din industria de apărare din România, în vederea realizării unor proiecte, în spiritul promovat de PESCO – Cooperarea Structurată Permanentă. (...) Nu este deloc întâmplător faptul că în cadrul NATO s-a luat decizia ca ţara noastră să se implice în asigurarea securităţii cibernetice a Ucrainei. De altfel, sectorul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor a avut o creştere spectaculoasă în ultimii ani şi contribuie într-o proporţie semnificativă la Produsul Intern Brut al României. Îmi exprim speranţa că cea mai mare expoziţie de apărare, securitate naţională, securitate privată şi industrie aeronautică din sud-estul Europei, «Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2018», va crea contextul favorabil pentru iniţierea unor forme de colaborare, pentru înzestrarea Armatei, între ofertanţii străini şi firmele din România", se arată în mesajul preşedintelui.