Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” împlineşte 96 de ani în slujba patriei
Andreea SoareLa 1 iulie, militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” sărbătoresc 96 de ani în slujba patriei, această unitate preluând tradiţiile Diviziei 2 Munte, care a fost înfiinţată în data de 1 iulie 1923, arată un comunicat al Forţelor Terestre.
„Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa" este o unitate tactică destinată NATO, specializată în lupta în teren muntos - împădurit, având în structură unităţi şi subunităţi luptătoare, de sprijin (de luptă şi logistic), operaţionalizate, cu grad ridicat de mobilitate, destinată să execute acţiuni militare şi non-militare, cu toate forţele sau cu parte din forţe, pe teritoriul naţional sau în afara acestuia, în cadrul unor structuri operaţionale NATO, UE sau iniţiativelor regionale.”
„Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa" a fost prima mare unitate care şi-a rotit toate batalioanele de manevră în teatrul de operaţii din Afganistan, şi a participat la misiuni internaţionale în Kosovo, Irak, Afganistan şi Polonia. Începând cu anul 2015, Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa" a fost afiliată la Corpul de Dislocare Rapidă NATO din Grecia (NRDC-GR), participând la exerciţiile multinaţionale „Gordian Knot” şi la exerciţiul de certificare NATO a Corpului, “Trident Jaguar 18”, arată comunicatul Forţelor Terestre Române.