11 iulie 2019

Donald Trump a vorbit cu Benjamin Netanyahu despre modalităţi de oprire a "acţiunilor negative" ale Iranului

Mihai Draghici

Preşedintele SUA, Donald Trump, a discutat prin telefon cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, despre modalităţile de blocare a "acţiunilor negative" ale Iranului în Orientul Mijlociu, anunţă Casa Albă.

Sursă foto: Mediafax

"Cei doi lideri au discutat despre cooperarea dintre Statele Unite şi Israel în avansarea intereselor de securitate naţională, inclusiv despre eforturile de blocare a acţiunilor negative ale Iranului în regiune", a anunţat joi seară Preşedinţia SUA, conform cotidianului Times of Israel.

Biroul premierului Israelului a transmis că discuţia a avut loc miercuri, precizând că Benjamin Netanyahu a salutat anunţul lui Donald Trump privind planul de a intensifica "substanţial" sancţiunile împotriva Iranului.

Donald Trump a avertizat miercuri că sancţiunile împotriva Iranului vor fi intensificate "substanţial", întrucât Teheranul încalcă de mult timp Acordul nuclear semnat cu marile puteri. "Iranul desfăşoară de mulţi ani activităţi secrete de îmbogăţire a uraniului, încălcând în totalitate Acordul teribil de 150 de miliarde de dolari elaborat de John Kerry şi de Administraţia Barack Obama. Să ne amintim că acest Acord urmează să expire într-un număr scurt de ani. Sancţiunile vor fi intensificate curând, substanţial!", a declarat Donald Trump prin Twitter.

Anterior, Donald Trump a condamnat decizia Iranului de a intensifica activităţile de purificare a uraniului prin depăşirea limitelor stabilite prin Acordul atomic din 2015. "Iranul ar face bine să aibă grijă. Deoarece desfăşoară activităţi de îmbogăţire a uraniului şi nu spun care este motivul. Cel mai bine este să aibă grijă", a spus Donald Trump.

Statele Unite nu vor să ajungă la un conflict militar cu Iranul, dar Washingtonul este pregătit să protejeze interesele americane, a avertizat luni vicepreşedintele SUA, Mike Pence, în contextul tensiunilor cu Teheranul. "Iranul nu ar trebui să confunde atitudinea de reţinere a SUA cu lipsa determinării", a declarat Mike Pence într-un discurs. "Statele Unite nu vor război cu Iranul. Vrem să discutăm, suntem dispuşi să ascultăm. Dar America nu va ceda", a atras atenţia Mike Pence.

Relaţiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancţiunilor impuse de Administraţia Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Preşedintele SUA vrea limitarea activităţilor nucleare şi balistice iraniene. Israelul contestă vehement Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul.