28 ianuarie 2020

Donald Trump a prezentat planul de pace pentru conflictul israelo-palestinian / Mahmoud Abbas respinge iniţiativa

Mihai Draghici

Preşedintele SUA, Donald Trump, a prezentat, marţi, planul de pace elaborat de Casa Albă pentru rezolvarea conflictului israelo-palestinian, pledând pentru o soluţie prin coexistenţa a două state, cu oraşul Ierusalim "capitală nedivizată" a Israelului. Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene, a respins iniţiativa Washingtonului.

Sursă foto: Mediafax

"Astăzi, Israelul face un pas major spre pace. Tinerii din Orientul Mijlociu sunt pregătiţi pentru un viitor mai plin de speranţă, iar guvernele din regiune conştientizează că terorismul şi extremismul islamic sunt inamicul comun al tuturor", a declarat Donald Trump, conform CNN.

"Viziunea noastră reprezintă o oportunitate câştigătoare pentru ambele părţi, o soluţie realistă a două state, prin care se soluţionează statalitatea palestiniană şi securitatea Israelului. Premierul Benjamin Netanyahu m-a informat că vrea să susţină această viziune ca bază pentru negocieri directe. Şi Benny Gantz (liderul opoziţiei din Israel - n.red.) susţine planul", a precizat liderul de la Casa Albă.

Donald Trump a explicat că planul de pace conţine o hartă detaliată a două state, israelian şi palestinian. Oraşul Ierusalim va rămâne "capitala nedivizată" a Israelului, a precizat liderul SUA, propunând înfiinţarea capitalei statului palestinian în estul Ierusalimului. "Niciun palestinian şi niciun israelian nu va fi mutat din propria locuinţă", a subliniat Donald Trump, conform cotidianului Times of Israel.

"Le cerem palestinienilor să accepte provocările coexistenţei în pace", adică respectarea drepturilor omului, "oprirea activităţilor negative ale organizaţiilor Hamas şi Jihadul Islamic, încetarea acţiunilor de finanţare a teroriştilor", a insistat liderul SUA.

Dacă preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, acceptă planul, Statele Unite şi alte naţiuni "vor fi alături pentru a oferi ajutor în toate etapele", a subliniat Donald Trump.

Potrivit site-ului Ynetnews.com, planul prevede suspendarea planurilor israeliene de extindere a coloniilor din teritoriul palestinian Cisiordania patru ani, timp în care ar urma să aibă loc negocieri detaliate între Israel şi liderii palestinieni.

Planul de pace elaborat de Casa Albă conţine 180 de pagini şi prevede acordarea de asistenţă financiară în valoare de 50 de miliarde de dolari pentru relansarea economică în teritoriile palestiniene Cisiordania şi Fâşia Gaza, precum şi în Iordania şi Egipt.

Imediat după prezentarea planului, Donald Trump a difuzat prin Twitter o hartă a "viitorului stat palestinian, cu o capitală în zone ale Ierusalimului de Est".

Benjamin Netanyahu: Statele Unite recunosc suveranitatea israeliană asupra comunităţilor evreieşti

Statele Unite recunosc suveranitatea Israelului asupra tuturor comunităţilor evreieşti, a declarat marţi seară, la Washington, premierul în funcţie al Israelului, Benjamin Netanyahu.

"Dumneavoastră recunoaşteţi suveranitatea israeliană asupra tuturor comunităţilor evreieşti, mici sau mari. Recunoaşteţi că Israelul trebuie să aibă suveranitate în Valea Iordanului şi în alte zone strategice din Iudeea şi Samaria", a declarat Benjamin Netanyahu alături de preşedintele SUA, Donald Trump.

Cel puţin patru ani de aici înainte, Israelul va menţine actualul statut "în zonele care prin acest plan nu sunt desemnate ca fiind părţi ale Israelului în viitor". Israelul va aplica reglementările proprii în Valea Iordanului, în toate comunităţile evreieşti din Iudeea şi Samaria pe care planul le desemnează ca fiind părţi ale Israelului şi pe care Statele Unite le recunosc ca fiind părţi ale Israelului", a adăugat Benjamin Netanyahu.

"Domnule preşedinte, datorită acestor recunoaşteri istorice şi deoarece cred că planul dumneavoastră de pace conferă un echilibru corect acolo unde alte planuri au eşuat, am acceptat să negociez cu palestinienii pe baza planului dumneavostră. Domnule preşedinte, sunteţi cel mai bun prieten pe care Israelul l-a avut vreodată la Casa Albă", a subliniat Benjamin Netanyahu.

Diplomat palestinian: Planul lui Donald Trump distruge perspectivele unei soluţii diplomatice

Planul de pace prezentat de preşedintele SUA, Donald Trump, distruge perspectivele unei soluţii diplomatice şi este "circ politic", a declarat marţi seară Husam Zomlot, ambasadorul Autorităţii Palestiniene în Marea Britanie.

"Preşedintele Trump tocmai a ucis perspectivele unei soluţii negociate a coexistenţei a două state", a declarat Husam Zomlot pentru CNN.

"Este circ politic, o farsă", a subliniat diplomatul palestinian.

"Premierul Israelului deja a luat Ierusalimul, toate coloniile, Valea Iordanului, ceea ce înseamnă mai mult de o treime din Cisiordania ocupată. Drumul înainte este bine-cunoscut. Israelul trebuie să înceteze ocupaţia începută în anul 1967. Este simplu", a insistat Husam Zomlot.

Autoritatea Palestiniană respinge planul de pace prezentat de Donald Trump

Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene, a respins, marţi seară, planul de pace israelo-palestinian conceput de Administraţia Donald Trump.

"Vreau să le spun lui Donald Trump şi Benjamin Netanyahu că Ierusalimul nu este de vânzare. Niciunul dintre drepturile noastre nu este de vânzare, nu acceptăm compromisuri. Planul este o conspiraţie şi nu va funcţiona", a declarat Mahmoud Abbas în cursul unei conferinţe de presă organizate în oraşul Ramallah, Cisiordania.

"Poporul palestinian respinge propunerea, planul va ajunge în coşul de gunoi al istoriei. Nu ne vom preda. Planul este palma secolului, nu acordul secolului", a adăugat Mahmoud Abbas.