27 iunie 2019

Bosniac suspectat de implicare în atentatele comise în Franţa, arestat în Germania

Mihai Draghici

Un individ de naţionalitate bosniacă vizat de un mandat internaţional a fost arestat preventiv în Germania, sub suspiciunea de implicare în atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

Poliţia germană şi procurorul din Dresda au anunţat joi arestarea unui suspect în vârstă de 39 de ani suspectat de legături cu autorii atentatelor islamiste din 13 noiembrie 2015.

"Suspectul face obiectul unui mandat de arestare european pentru presupusa oferire de susţinere unei organizaţii teroriste care a atacat sala de concerte Bataclan" din Paris, a transmis Parchetul din Dresda.

Arestarea a avut loc în orăşelul german Bad Durrenberg, situat în apropiere de Leipzig.

Autorităţile germane au lansat procedurile pentru extrădare.