Bloomberg: Unele state NATO nu reuşesc să îndeplinească promisiunile făcute Ucrainei la summitul de la Washington
Andreea SoareUnele state NATO nu îşi vor îndeplini prea curând promisiunile făcute Ucrainei la summitul NATO de la Washington, scrie Bloomberg. Este vorba despre statele care au promis Kievului sisteme antiaeriene, printre care se numără şi România. Bloomberg scrie că acestea nu vor ajunge la ucraineni în toamnă, când Rusia, cel mai probabil, va intensifica atacurile aspra infrastructurii civile ucrainene.
Potrivit surselor Bloomberg, unii aliaţi încă nu au început procedurile prin care concretizează promisiunile făcute Ucrainei în iulie, la Washington. Atunci, preşedintele Biden făcea un anunţ „istoric”, spunând că NATO va trimite Ucrainei cinci sisteme antiaeriene, de la Germania, SUA, România, Ţările de Jos şi Italia, fiind astfel vorba despre patru sisteme Patriot şi un sistem SAMP/T. Cu toate acestea, se pare că va mai dura până când acestea vor ajunge în Ucraina.
În urmă cu două zile, preşedintele Zelenski chiar făcea un apel la statele aliate să trimită arme Ucrainei, subliniind că „în război nu există vacanţă”. Apelul era îndreptat în special spre SUA, Marea Britanie şi Franţa.
Ucraina se teme mai ales că în această toamnă Rusia va intensifica atacurile asupra infrastructurii civile, pentru a pune civilii în dificultate în timpul iernii. Cetăţenii ucraineni s-au confruntat cu perioade dificile din acest punct de vedere şi în iernile trecute.
Pe lângă livrarea de echipamente militare, Ucraina a cerut statelor aliate şi să ridice restricţiile cu privire la folosirea armelor occidentale în teritoriul rus, mai ales că se află în cea de-a 14 zi a incursiunii în Kursk. Acesta spune că sunt necesare atacurile în adâncimea teritoriului rusesc, de unde Moscova lansează rachete asupra oraşelor ucrainene. SUA, Germania şi Italia s-au opus acestei ridicări a restricţiilor.