Berlinul susţine în continuare proiectul Nord Stream 2

Ideea Nord Stream a luat fiinţă în 2005, în mandatul fostului cancelar german Gerhard Schröder, ca formulă de  asigurare a transportării gazului din câmpurile arctice ale Rusiei prin Marea Baltică în Germania (Greifswald/Mecklenburg-Vorpommern) şi, de aici, în alte ţări europene. Nord Stream 2 este poziţionată în paralel cu Nord Stream 1, în acest fel asigurându-se o dublare (la aproximativ 110 miliarde mc) a capacităţii pentru transportarea gazelor naturale care ar putea fi pompate către Europa pe această rută.

Cu toate că Angela Merkel a considerat şi a susţinut întotdeauna acest proiect ca fiind unul pur economic, detaşat de interesele geopolitice, pentru orice observator non-german şi non-rus, construcţia are motive politice evidente. Polonia şi Ţările Baltice se tem că UE va deveni tot mai dependentă economic de Rusia. În acelaşi timp, vor fi afectate şi ţările prin care Gazprom efectuează tranzitul către Europa Centrală, prin actuala reţea de conducte de pe uscat. Ucraina ar putea pierde părţi semnificative din cele aproximativ două miliarde de euro pe care le încasează anual ca venituri din tranzitul pe teritoriul său.

Inclusiv după instalarea la Washington a Administraţiei Biden, SUA rămân cel mai acerb adversar al proiectului Nord Stream 2. În evaluarea americană, operaţionalizarea Nord Stream 2 va oferi Rusiei ocazia de a interfera tot mai mult cu securitatea energetică europeană. Nu în ultimul rând, prin creşterea volumului de gaze naturale ruseşti care vor intra în Europa, SUA îşi văd afectate propriile interese de export în Europa a gazelor naturale lichefiate (LNG), în special în Germania. La sfârşitul lui 2019, SUA au reuşit să blocheze continuarea lucrărilor, pentru aproape un an, prin impunerea de sancţiuni pentru firmele şi o parte din antreprenorii implicaţi în construcţia noii conducte. A fost prea puţin, dacă ne uităm la consecinţe.

Cât de dependentă este Germania de gazul rusesc, până la urmă?

În susţinerea Nord Stream 2 sunt frecvent invocate argumente economice, precum continua scădere a producţiei de gaze naturale din Norvegia, Olanda şi alte state europene, respectiv necesitatea de compensare a acestui declin de producţie. Este drept că, având în vedere obiectivele climatice ale UE, combustibilii fosili, precum gazul natural, care dăunează mediului înconjurător şi climei, sunt consideraţi a fi surse de energie care vor avea un „termen de expirare”. Germania însăşi nu are resurse de gaze naturale, îşi poate acoperi în mod independent doar 5% din consum, iar acest lucru are deja o tendinţă de scădere. Pe timpul tranziţiei energetice, care presupune eliminarea treptată a energiei nucleare şi a cărbunelui, Germania va continua să depindă de gazul rusesc ca tehnologie de legătură către extinderea aprovizionării cu surse regenerabile de energie.

Potrivit analizei „Statistical Review of World Energy” al companiei petroliere britanice „BP”, Germania şi-a asigurat, în 2019, 51% din necesarul de gaze naturale din Rusia, iar diferenţa, din Norvegia (27%) şi din Olanda (21%).

Cu cele 55,6 miliarde metri cubi de gaze naturale, Germania a fost cel mai mare importator european de gaze naturale ruseşti. Din această importantă cantitate, aproximativ trei sferturi este utilizată pentru a furniza căldură clădirilor şi proceselor industriale şi mai puţin de o cincime pentru a genera electricitate. Prin urmare, Germania va rămâne, cel puţin în viitorul apropiat, dependentă de gazul rusesc, indiferent de finalizarea sau nu a proiectului Nord Stream 2. Germania va fi probabil nevoită să importe suplimentar şi LNG, care ar putea proveni din diferite surse, dar şi în acest caz Rusia ar putea juca un important rol de furnizor.

Ce consecinţe ar avea oprirea construcţiei?

Gazul rusesc curge deja prin Marea Baltică de aproape 9 ani, prin intermediul conductei Nord Stream 1. Impactul pe care l-ar avea Nord Stream 2 asupra Germaniei şi UE depinde de ipotezele cu privire la dezvoltarea pe viitor a cererii şi ofertei în domeniu. În acest sens, susţinătorii proiectului invocă scăderea producţiei de gaze naturale în cadrul UE şi creşterea cererii determinate de eliminarea simultană a energiei nucleare şi a celei bazate pe cărbune. Pe de altă parte, obiectivele actualei politici climatice a UE merg în direcţia unei diminuări drastice a consumului de combustibili fosili, care au efecte nocive asupra mediului.

Potrivit directorului Institutului de economie şi energie (EWI) al Universităţii din Köln, Marc Oliver Bettzüge, nefinalizarea noului traseu nu ar afecta foarte mult aprovizionarea cu gaze naturale a Germaniei şi nici a celorlalte state europene. În plus, conform unui studiu al specialiştilor EWI, capacitatea de transport a Nord Stream 2 ar avea un impact marginal asupra reducerii preţului la gaze în Europa, scăderea aproximată fiind de doar 5%. Concluzia experţilor acestui renumit institut este destul de dură: proiectul Nord Stream 2 este „inutil din punct de vedere energetic, dăunător mediului şi neprofitabil din punct de vedere economic”.

Încetarea lucrărilor la conducta Nord Stream 2 va afecta în principal compania europeană a concernului Gazprom, dar şi pe cei cinci furnizori europeni de energie, care suportă fiecare aproximativ câte un miliard de euro din costurile totale. Şi, de aici, conflictul ce ar putea apărea între companii, care ar solicita returnarea sumelor deja investite, autorităţile responsabile politic de oprirea proiectului şi, nu în ultimul rând, contribuabili, care ar trebui să suporte costurile şi pierderile.

Dintr-o altă perspectivă, este interesant de văzut în ce mod va reacţiona Rusia în situaţia încetării proiectului. Moscova se bazează pe faptul că asigură o pondere de aprox. 40% din consumul de gaze naturale în Europa, considerându-se a fi un furnizor şi un partener de încredere al Germaniei şi al UE. Totodată, ar putea fi pusă la îndoială credibilitatea Germaniei, ca partener economic tradiţional al Rusiei.

Eschive juridice

Spre sfârşitul anului 2020 şi în prima parte a anului curent, nava specială „Fortuna” a companiei ruse KVT-RUS a reluat lucrările de finalizare a conductei Nord Stream 2, în baza autorizaţiilor existente, în zonele germană şi daneză.

Germania dă semn că, chiar şi în raport cu aliaţii, interesele sale prevalează, drept care  încearcă, cu argumente juridice şi politice, să iasă din sfera de aplicare a sancţiunilor americane. Ca formă de sprijin politic pentru continuarea proiectului în care deja s-a investit consistent, în infrastructură şi în reţelele de transport şi de distribuţie a energiei, Parlamentul landului german Mecklenburg-Vorpommern a aprobat, la 7 ianuarie 2021, înfiinţarea unei fundaţii de stat pentru promovarea proiectelor climatice şi pentru mediul înconjurător. Fundaţia este însă finanţată în mare parte de compania Nord Stream 2 A.G.

Executivul landului, condus de Manuela Schwesig (SPD), la propunerea căreia s-a înfiinţat fundaţia, speră ca astfel să fie asigurate condiţii pentru finalizarea controversatei conducte, chiar şi în situaţia unor noi sancţiuni americane.

Înfiinţarea fundaţiei a întâmpinat critici în întregul spectru politic german. În acest sens, co-preşedinta ecologiştilor germani (die Grünen), Annalena Baerbock, a atacat manevra politicienilor din Schwerin (Mecklenburg-Vorpommern) şi a declarat: „Faptul că o fundaţie, sub masca protecţiei climatice, este finanţată din bani ruseşti şi utilizată exclusiv pentru finalizarea conductei, este pur şi simplu scandalos. Nu numai în ceea ce priveşte politica climatică, ci mai ales din punct de vedere geostrategic.”

De asemenea, vicepreşedintele grupului parlamentar CDU/CSU din Bundestag, Johann Wadephul, consideră că „nu putem folosi astfel de provocări chiar acum”. Potrivit acestuia, „Oricât de inacceptabile sunt ameninţările cu sancţiunile SUA împotriva companiilor implicate în construcţia conductei din Marea Baltică, o soluţie trebuie şi poate fi căutată cu noua administraţie americană sub preşedintele Joe Biden” şi aceasta a fi „calea corectă din punct de vedere politic, dar nu căile speciale cu fundaţii”.

O poziţie critică au avut şi organizaţiile de protecţie a mediului. Deutsche Umwelthilfe consideră Nord Stream 2 o cale greşită în ceea ce priveşte obiectivele politicii climatice, „o relicvă dintr-un trecut fosil”, arătând că proiectul generează 100 de milioane de tone de CO₂ pe an, fără a lua în calcul emisiile de metan din producţia de gaze dăunătoare climei.

Totuşi, cancelarul Angela Merkel a arătat că Berlinul nu-şi schimbă părerea în privinţa Nord Stream 2, declarând, la 5 februarie, că „Pe de o parte, acesta este un proiect comercial, pe de altă parte are implicaţii politice şi joacă un rol important în zona transatlantică”. Aceasta, chiar dacă preşedintele Biden s-a arătat a fi de acord cu continuarea aplicării sancţiunilor, afirmând recent că proiectul este „o afacere proastă pentru Europa”, în timp ce Franţa a exprimat rezerve şi a propus, prin secretarul de stat pentru afaceri europene, abandonarea proiectului, ca reacţie la reprimarea manifestaţiilor desfăşurate în Federaţia Rusă pentru sprijinirea opozantului rus Aleksei Navalnîi.

Germania ca dispecerat al gazelor naturale în Europa

Chiar dacă bătălia asupra conductei ar putea afecta pe mai departe relaţia transatlantică, în condiţiile în care SUA ameninţă cu noi sancţiuni împotriva firmelor şi personalului implicat în Nord Stream 2, iar o serie de parteneri europeni ai Germaniei încearcă să găsească soluţii în interiorul UE pentru oprirea construcţiei, este greu de presupus că actualul guvern federal, cu Angela Merkel pe „ultima sută de metri”, va renunţa. Mai mult, liderul creştin-democrat Armin Laschet este un susţinător ferm al Nord Stream 2 şi totodată favoritul lui Merkel la succesiune ca şi cancelar.

Prin intermediul Nord Stream 1 şi 2, Germania poate deveni un dispecerat al gazelor naturale în Europa, dacă nu chiar „cea mai importantă ţară de tranzit, depăşind...Ucraina”, aşa cum consideră Greg Molnar, analist la Agenţia Internaţională pentru Energie, din Paris.

Însă, potrivit analiştilor în domeniul energiei, nu neapărat proiectul complet al Nord Stream ar putea aduce Germania într-o astfel de poziţie. Germania poate fi considerată deja un centru energetic, întrucât pe lângă traseul Nord Stream 1, care străbate Germania către Vest, alte două căi de distribuţie a gazului rusesc trec pe teritoriul german: gazoductul „Yamal-Europe” spre Olanda şi Marea Britanie, şi gazoductul „Transgaz” (iniţial „Prieteniei”) spre Franţa. Pe termen lung, Germania are potenţialul de a deveni cel mai mare hub european de tranzacţionare a energiei, în special prin fuziunea planificată a celor două zone germane de distribuţie a gazelor Net Connect Germany (NCG) şi Gaspool, care va intra în funcţiune de la 1 octombrie 2021.