Berlinul depune eforturi susţinute pentru reducerea tensiunilor din Mediterana de Est

Tensiunile din Mediterana de Est produc îngrijorări în spaţiul european şi nu numai

Disputa dintre cei doi aliaţi NATO, Turcia şi Grecia, pentru rezervele de hidrocarburi din estul Mediteranei devine tot mai acută, iar toate încercările de mediere de până acum au eşuat. Turcia revendică în continuare dreptul său asupra resurselor minerale din zona de est a Mediteranei, în timp ce Grecia susţine că exploatarea resurselor de petrol şi gaze naurale de către Turcia în regiunea revendicată este ilegală. Referindu-se la acest aspect, preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care nu vrea să cedeze în disputa cu Grecia, a declarat acum aproape două săptămâni că „Nu ne vom înclina niciodată în faţa banditismului pe platoul nostru continental”. Astfel, acesta a precizat că ţara sa nu va ceda nici măcar în faţa ameninţărilor sau a posibilelor sancţiuni şi a continuat să-şi folosească nava sa de explorări maritime „Oruç Reis”, care este însoţită de nave de război turceşti.

Tensiunile greco-turce, care s-au intensificat în ultima perioadă şi care generează îngrijorări în spaţiul european cu privire la declanşarea unui conflict armat, există de mult timp între cei doi membri NATO (s-a ajuns la un pas de război de trei ori de la jumătatea anilor `70). Motivul ar fi suprapunerea revendicărilor asupra zonelor maritime din estul Mediteranei (1), în care se presupune că ar exista rezerve de petrol şi gaze naturale. În acest sens, Turcia şi Libia au semnat deja, în noiembrie anul trecut, un acord care se referă la delimitarea Zonei economice exclusive (ZEE), dar acest lucru a fost privit de oficialităţile de la Atena şi Cairo ca o încălcare masivă a intereselor acestora. De aceea, la începutul lunii august (06.08), miniştrii de externe grec şi egiptean au semnat brusc, la rândul lor, cu doar o zi înainte de anunţul privind reluarea convorbirilor dintre Atena şi Ankara, un controversat acord privind jurisdicţia maritimă a ZEE, care se afla în negocieri de aproape 15 ani. E drept că acordul greco-egiptean este doar unul parţial, care nu ţine cont de toate detaliile aflate în discuţie, astfel că el rămâne deschis negocierilor viitoare. Se pare însă, că acest demers, care a provocat o intensificare a tensiunilor în regiune, s-a dorit a fi un semnal clar către Ankara, că o nouă redesenare a graniţelor maritime de către Turcia nu va fi acceptată.

În plus, disputa asupra materiilor prime pe care le pretinde Turcia nu are loc doar între Atena şi Ankara, ci şi între Turcia şi Republica Cipru, întrucât acestea sunt, de asemenea,  depozitate în largul coastelor cipriote. Plecând de la aceste considerente, ar fi de preferat ca o rezolvare globală a diferendelor să includă toate cele trei state mediteraneene.

Mai mult decât atât, într-un interviu acordat publicaţiei Deutsche Welle, expertul în Orientul Mijlociu de la Fundaţia pentru ştiinţă şi politică a Institutului german pentru politică şi securitate internaţională de la Berlin, Stephan Roll, a exprimat părerea că acest conflict din Mediterana „este mai mult decât rezervele de gaze naturale şi zonele economice”. Potrivit acestuia, există tensiuni nu numai între Grecia şi Turcia, dar şi între Egipt şi Turcia, generate în special de convingerea conducerii de la Cairo potrivit căreia Turcia sprijină Frăţia Musulmană, ceea ce parţial este adevărat, dar şi de implicarea activă a Turciei în Libia, de partea guvernului de la Tripoli împotriva forţelor generalului Haftar, care este susţinut de Egipt. Acest scenariu a fost confirmat şi de expertul american pentru Turcia al think tank-ului Wilson Center din Washington, care vorbeşte despre o aşa-zisă „gunboat policy/diplomacy” (2) a Ankarei şi consideră că tensiunile greco-turce ar fi alimentate de războiul din Libia, unde „Turcia sprijină guvernul de la Tripoli, în timp ce Franţa, Egiptul şi Grecia sunt alături de generalul rebel Khalifa Haftar”.

Toate aceste tensiuni ar putea escalada într-un conflict armat, dar este greu de presupus că părţile implicate sunt interesate să se ajungă la o confruntare directă, mai ales că rezultatul ar putea fi imprevizibil. Totodată, UE şi NATO nu-şi doresc ca disputa dintre cei doi aliaţi să degenereze într-un conflict deschis. Este adevărat că au existat întotdeauna momente de escaladare în zonă, însă acestea au fost ţinute sub control.

Angela Merkel îşi propune să medieze conflictul greco-turc

În ceea ce priveşte criza din Mediterana de Est se simte nevoia existenţei unui mediator puternic, care să se implice în disputa privind zonele de drept maritim şi în conflictul din Libia. La o primă analiză, SUA nu au decis de partea cui să se poziţioneze în conflictul din Libia. După cum este bine cunoscut, relaţia dintre Washington şi Ankara s-a degradat constant, iar în ultima perioadă, între SUA şi Egipt au intervenit unele „fisuri”, întrucât oficialităţile de la Cairo se comportă similar lui Erdogan în privinţa achiziţiilor de armamente de producţie rusească, împotriva voinţei Washington-ului. De asemenea, nici în problema disputelor dintre Atena şi Ankara din Mediterana de Est, SUA nu au exprimat o poziţie clară.

Pe de altă parte, UE pare să eşueze în a fi un bun mediator, deoarece nu există în acest moment o poziţie unificată cu privire la Turcia. Spre exemplu, Franţa s-a implicat direct în conflictul greco-turc şi s-a poziţionat clar împotriva Turciei, sprijinind Grecia, în timp ce celelalte state membre sunt destul de prudente în a-şi exprima o poziţie oficială.

În aceste condiţii, spre deosebire de crizele anterioare, toate privirile sunt îndreptate în prezent înspre Berlin şi nu către Washington, Germania fiind considerată un actor important, care îşi poate asuma rolul de mediator şi ar putea convinge părţile rivale să desfăşoare convorbiri în vederea identificării unor soluţii paşnice de rezolvare a problemelor în discuţie. Apare însă întrebarea, dacă această opţiune ar fi acceptabilă pentru cei implicaţi. La prima vedere, pare să fie o alegere potrivită, întrucât germanii nu au în mod clar niciun interes propriu în zonă. Dar, este interesant de văzut câtă „potenţă” are Germania în a produce rezultatele scontate în această regiune. Aici apar unele îndoieli, având în vedere că în eforturile sale de a rezolva conflictul libian, prin identificarea unei înţelegeri în plan politic, Germania nu a fost suficient de puternică în a influenţa părţile aflate în conflict să păstreze acordul propus la Conferinţa de la Berlin din ianuarie.

Pe termen scurt însă, Berlinul s-a arătat destul de eficient în prevenirea pe cale paşnică a unui potenţial conflict armat între navele turceşti şi greceşti din Marea Egee din urmă cu câteva săptămâni. Astfel, pentru atenuarea tensiunilor apărute între cei doi aliaţi NATO, cancelarul Merkel a avut deja convorbiri telefonice, la modul cel mai confidenţial, atât cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, cât şi cu premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, în urma cărora a obţinut o calmare temporară a situaţiei. Convorbirile au fost confirmate de ministrul federal al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, care a declarat că un mare avantaj este că Merkel poate discuta cu ambele părţi şi „nu este o coincidenţă faptul că a intervenit cancelarul”. Totodată, aceasta a afirmat că atât Ministerul de externe, cât şi cel al apărării, nu ar pregeta să-şi folosească contactele pentru a acţiona în favoarea detensionării situaţiei din regiune.

De asemenea, ulterior discuţiilor telefonice, consilierul pentru securitate naţională al premierului grec Mitsotakis, Alexis Diakopulos, a precizat că situaţia se îndreaptă „în direcţia detensionării”, datorită efectului descurajator al marinei greceşti şi mulţumită presiunii politice din partea altor ţări asupra Turciei, dar mai ales datorită „intervenţiei dinamice” a cancelarului Merkel.

Cel puţin în ceea ce priveşte relaţia germano-turcă, se pare că Merkel şi-a creat propria metodă de a relaţiona cu preşedintele turc Erdogan şi şi-a câştigat respectul acestuia, încă din 2015, pe timpul crizei migranţilor, când autorităţile de la Berlin au considerat că nu se impune adoptarea unor decizii irevocabile sau aplicarea unor sancţiuni Turciei, întrucât ar genera şi mai multe probleme pentru Europa.

În prezent, Germania, în contextul deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, îşi propune intensificarea eforturilor pentru medierea conflictelor din estul Mediteranei, atât în privinţa neînţelegerilor dintre Grecia şi Turcia, dar şi a situaţiei din Libia. Cel puţin în Libia, drept rezultat al eforturilor intense ale discretei diplomaţii germane conduse de ministrul Heiko Maas, cele două părţi aflate în conflict, Guvernul Acordului Naţional (GAN) de la Tripoli, recunoscut internaţional şi Camera Reprezentanţilor de la Tobruk, au anunţat, vineri 21 august, un armistiţiu pentru încetarea focului şi deschiderea drumului spre alegeri.

De asemenea, pe 20 august, cancelarul german a onorat invitaţia preşedintelui francez Macron, pentru o întâlnire la reşedinţa acestuia de la Fort Brégançon, unde, pe lângă dosarele importante de pe agenda UE, a fost abordată şi problematica crizelor din imediata vecinătate a spaţiului european, dintre care tensiunile din Mediterana de Est reprezintă principala provocare. Întrevederea, prima dintre cei doi importanţi lideri europeni după Summit-ul financiar al UE de la începutului lunii iulie, s-a vrut a clarifica poziţia comună franco-germană într-o serie de acţiuni la nivel european. În acest sens, cancelarul german, Angela Merkel, dând dovadă de raţiune şi înţelepciune, a făcut apel la mai multă unitate în cadrul UE, deoarece numai atunci comunitatea europeană va fi putenică, subliniind că „UE trebuie să acţioneze ca un actor geopolitic”.

Referindu-se la diferenţele de opinie franco-germane în conflictul greco-turc, liderul de la Berlin a adăugat că „mai avem multe de făcut” şi s-a arătat deranjat de trimiterea de avioane de luptă şi a două nave franceze pentru exerciţii în estul Mediteranei, cu scopul vădit de a sprijini Grecia, fără însă a consulta aliaţii în acest sens. Arătând că situaţia în regiune ar putea deveni critică, Merkel a precizat că „avem nevoie de stabilitate acolo şi nu de tensiune”.

În cadrul discuţiilor, Macron a fost de acord să lucreze mai strâns împreună cu Germania pentru rezolvarea situaţiilor, la fel ca în cazul altor crize de politică externă, iar ambele ţări să-şi folosească abilităţile într-o manieră „complementară”, cu acelaşi obiectiv, protejarea suveranităţii statelor membre UE. Răspunsul lui Merkel a fost prompt: „Puteţi trimite nave, dar Germania este de părere că trebuie asigurată reluarea dialogului dintre Grecia şi Turcia. Este dificil de spus care strategie este mai bună. Sună similar ca şi în cazul conflictului din Libia, unde, de asemenea, Berlinul şi Parisul nu au urmărit până acum strategii congruente.”

Vizită de o zi a ministrului de externe german la Atena şi Ankara

În eforturile de mediere a conflictului greco-turc pe care şi le-a asumat, cancelarul german Angela Merkel şi-a trimis, marţi 25 august, ministrul său de externe, Heiko Maas, într-o vizită de lucru la Atena şi Ankara, pentru a negocia cu omologii săi grec şi turc necesitatea începerii dialogului dintre cele două ţări riverane Mării Mediterane.

După întrevederea cu ministrul grec de externe, Nikos Dendias, Maas a cerut Greciei şi Turciei să poarte discuţii în disputa privind zonele maritime din Mediterana, precizând că „Ceea ce avem noi nevoie acum urgent sunt semnale de detensionare şi disponibilitate pentru dialog”. Totodată, ministrul german de externe a avertizat asupra pericolului unei escaladări militare în regiune. În acest sens, a afirmat că „situaţia actuală echivalează cu un fel de joc cu focul, iar o scânteie, indiferent cât de mică ar fi, poate conduce la o catastrofă” şi nimeni nu ar fi interesat pentru o confruntare militară între aliaţii NATO, care sunt în acelaşi timp vecini.

Mai mult decât atât, Maas a ţinut să adauge că trebuie să se ajungă la o „rezolvare cu caracter obligatoriu şi paşnică” a diferendelor dintre părţi, care nu se poate realiza decât prin discuţii „serioase şi orientate către soluţii” între cele două ţări. Dar acest lucru, potrivit oficialului german, numai dacă vor înceta toate acţiunile distructive şi vor fi evitate provocările. În acelaşi timp, ministrul german a asigurat Grecia de „solidaritatea deplină a Germaniei şi a întregii UE” în disputa sa cu Turcia.

La rândul său, după discuţiile cu ministrul Heiko Maas, ministrul grec Dendias a cerut UE să impună sancţiuni împotriva Turciei, deoarece, potrivit acestuia, „Turcia reprezintă o ideologie neo-otomană şi urmăreşte expansionismul nelimitat” în estul Mediteranei. Totodată, acesta a declarat că Grecia va proteja drepturile sale de suveranitate şi graniţele ţării, care de altfel sunt şi graniţele UE. În acest sens, Atena este pregătită să intre în dialog cu Ankara, dar numai cu condiţia ca ameninţarea din Turcia să înceteze.

După încheierea vizitei în Atena, Heiko Maas s-a deplasat, în aceeaşi zi, la Ankara pentru a dialoga pe acelaşi subiect delicat al evenimentelor din Mediterana de Est şi cu omologul său turc, Mevlüt Cavusoglu. În urma discuţiilor, ministrul de externe turc a declarat că Turcia este gata să negocieze cu Grecia în cadrul disputei mediteraneene, dar orice dialog nu ar trebui să includă unele precondiţii greceşti. A mai adăugat, de asemenea, că „vom face tot ce este necesar fără ezitare”. Afirmaţiile lui Cavusoglu au fost de altfel precedate de declaraţia putătorului de cuvânt al preşedintelui Erdogan, dată publicaţiei Hürriyet în dimineaţa zilei de 25 august, potrivit căreia „Turcia este practic pregătită pentru dialog, dar fără a face unele concesii”.

Germania a optat pentru acest format de discuţii, deoarece spre deosebire de convorbirile telefonice, întâlnirile faţă în faţă generează multă atenţie publică şi cresc astfel presiunea asupra părţilor aflate în conflict. De asemenea, momentul călătoriei ministrului german de externe în Grecia şi Turcia pare că a fost ales cu atenţie, întrucât relaţia cu Turcia este unul din subiectele aflate pe agenda reuniunii informale a miniştrilor de externe UE de la Berlin, din perioada 27-28 august.

În efortul său de mediere a conflictului greco-turc, Germania încearcă să se folosească de timp pentru a calma spiritele. Astfel, potrivit Berlinului, atâta timp cât negocierile sunt în desfăşurare, cercetarea asupra gazelor din Mediterana ar trebui să înceteze, iar exerciţiile militare în care părţile îşi arată „muşchii” să nu se mai desfăşoare. Totodată, oferta germană rămâne deschisă şi, având în vedere că Germania deţine Preşedinţia Consiliului UE, s-ar putea continua discuţiile privind modernizarea uniunii vamale UE-Turcia, care este solicitată de ceva vreme de preşedintele Erdogan. Pe de altă parte, UE are o poziţie dificilă în conflictul mediteraneean şi situaţia nu poate fi rezolvată aşa cum şi-ar dori-o Grecia, întrucât situaţia juridică în regiune este destul de dificilă. Mai mult, UE are nevoie de Ankara în problema refugiaţilor, în condiţiile în care Erdogan a ameninţat de mai multe ori în această primăvară că va lăsa zeci de mii de migranţi să treacă graniţa spre vest. Aşadar, opţiunea cea mai bună pentru Germania şi aliaţii săi europeni este să se concentreze pe detensionarea situaţiei în regiune.

(1) Legea maritimă a Organizaţiei Naţiunilor Unite defineşte Zona Economică Exclusivă (ZEE) pentru ţările costiere care se extinde dincolo de apele teritoriale ale unei ţări. În această zonă de 200 de mile, un stat are dreptul exclusiv de a exploata resursele naturale. Dacă coasta unei alte ţări este mai aproape, se aplică linia centrală. Insulele greceşti care se află în apropierea coastei turceşti reduc enorm ZEE-ul turc. Turcia consideră că insulele nu au o ZEE şi, prin urmare, consideră că exploatarea gazelor sale este legitimă. https://www.dw.com/de/türkei-setzt-auf-vermittlung-im-gasstreit/a-54571934

(2) https://en.wikipedia.org/wiki/Gunboat_diplomacy