Benjamin Netanyahu: Israelul se va "apăra" împotriva acţiunilor Iranului în Siria
Mircea OlteanuIsraelul are dreptul şi se va apăra împotriva acţiunilor iraniene în Siria, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu, după ce s-a întâlnit la Moscova cu preşedintele rus Vladimir Putin, informează agenţia de ştiri Dpa.
"[Iranienii] încearcă să transfere forţe şi arme mortale acolo cu scopul explicit de a ataca statul Israel ca parte a strategiei lor de a distruge statul Israel", a declarat premierul israelian după întrevederea cu Putin, care a avut loc miercuri la Moscova.
Premierul israelian a adăugat că i-a spus lui Putin că "este dreptul Israelului să ia măsurile necesare pentru a se apăra împotriva acestei agresiuni".
Netanyahu a făcut aceste declaraţii la doar câteva ore după un presupus atac aerian israelian în Siria, vizând o bază militară de la sud de Damasc, utilizată de Forţa Quds a Gardienilor Revoluţiei iraniene şi de mişcarea şiită Hezbollah.
Israelul a refuzat să facă vreun comentariu pe acest subiect.
Iranul şi Rusia sunt principalii aliaţi ai Administraţiei de la Damasc, condusă de preşedintele Bashar al-Assad.
Vizita lui Netanyahu la Moscova a coincis cu celebrarea în Rusia a victoriei împotriva Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.
"Este de necrezut, dar la 73 de ani după Holocaust există o ţară în Orientul Mijlociu, Iranul, care solicită distrugerea a altor 6 milioane de evrei", a spus Netanyahu la începutul întâlnirii sale cu Putin.
La rândul său, preşedintele Rusiei şi-a exprimat speranţa în timpul întâlnirii sale cu Netanyahu că cele două ţări vor colabora pentru soluţionarea conflictele regionale.