Benjamin Netanyahu a efectuat joi o vizită oficială în Rusia, la doar câteva zile după ce Moscova a condamnat planul acestuia privind anexarea unor părţi din Cisiordania
Teodora MarinescuPremierul israelian Benjamin Netanyahu a efectuat joi o vizită oficială în Rusia în pofida faptului că Moscova a condamnat planul acestuia privind anexarea unor părţi din Cisiordania, relatează site-ul postului France 24.
"Sperăm că este vorba de politicieni responsabili care vor menţine toate realizările obţinute în relaţiile internaţionale în ultimul timp şi care vor continua să dezvolte relaţiile cu noi", a declarat Vladimir Putin.
"Mulţumită eforturilor depuse de dumneavoastră relaţiile noastre au ajuns la un nou nivel în ceea ce priveşte securitatea şi cooperarea militară", a adăugat acesta.
Benjamin Netanyahu a declarat marţi că, în cazul în care va fi reales, va extinde suveranitatea israeliană asupra văii Iordanului şi regiunii aflate la nord de Marea Moartă, în coordonare cu Statele Unite.
Moscova a condamnat miercuri planul oficialului israelian, Ministerul rus de Externe avertizând că acesta ar putea duce la "escaladarea tensiunilor" şi subminarea eforturilor pentru pace între Israel şi palestinieni.
Israelul a ocupat Cisiordania în urma unui conflict cu ţările vecine în anul 1967. Cea mai mare parte a comunităţii internaţionale consideră drept ilegale coloniile israeliene din Cisiordania, o regiune locuită astăzi de aproape 3 milioane de palestinieni şi peste 400.000 de israelieni, potrivit unor estimări ale organizaţiei Peace Now.