Belarus şi-a alarmat armata. Ministerul Apărării spune că exerciţiile nu sunt îndreptate împotriva vecinilor
Florin Jipa
Forţele armate din Belarus au început astăzi exerciţii de amploare pentru verificarea unităţilor operative, dar oficialii de la Minsk, fără să declare clar numărul de militari şi mijloacele tehnice folosite, spun că acestea erau planificate din timp şi nu reprezintă un pericol pentru vecini sau comunitatea europeană.
„Exerciţiul este planificat pentru testarea pregătirii de luptă, lucru ce presupune deplasarea a numeroase coloane cu vehicule militare, care ar putea provoca ambuteiaje,” se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării din Belarus.
Autorităţile din Ucraina, însă, spun că sunt pregătite dacă Belarus va intra în război de partea Rusiei: „Federaţia Rusă a folosit teritoriul Belarusului pentru a ne ataca, aşa că noi suntem gata pentru orice,” a declarat putătorul de cuvânt al forţelor de grăniceri, Andriy Demchenko.
Exerciţiul, neanunţat prealabil, vine după discuţia de marţi dintre Putin şi Lukaşenko, în momentul în care armata rusă s-a împotmolit în ofensiva din Ucraina. Lukaşenho s-a declarat în mai multe rânduri de partea Rusiei în războiul pornit împotriva Ucrainei.
În această perioadă şi NATO a anunţat manevre în Polonia şi Ţările Baltice, Defender Europe 2022, cu participarea a 20.000 de militari în poligoane din apropierea Belarusului.
