12 octombrie 2020

Belarus găzduieşte exerciţiul ţărilor ex-sovietice, Unbreakable Brotherhood 2020

Florin Jipa

Ţările ex-sovietice din CSTO - Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă organizează, în perioada 12-16 octombrie, exerciţiul Unbreakable Brotherhood 2020.

Sursă foto: Profimedia

Vor participa în jur de 700 de militari cu peste 100 mijloace tehnice, conform Tass.

Exerciţiul se va desfăşura în poligonul Losvido din regiunea, Vitebsk, din Belarus.

Din ţara gazdă vor participa şi unităţi de poliţie şi forţe pentru situaţii de urgenţă.

În cadrul exerciţiului, participanţii se vor antrena în misiunile de menţinere a păcii, a anunţat Ministerul belarus al Apărării, conform Tass.

Activitatea se desfăşoară pe fondul protestelor din Belarus, unde opoziţia contestă alegerile din 9 august. Cu o zi în urmă, poliţia din Minsk a arestat peste 200 de persoane.

Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă este formată din şase ţări: Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan,  Rusia şi Tadjikistan. Afganistan şi Serbia au statut de observatori.