Autorul atentatului din Lyon, deferit unei instanţe judiciare antiteroriste
Mihai DraghiciPresupusul autor al atacului cu bombă din Lyon va fi prezentat într-o instanţă judiciară antiteroristă şi va fi inculpat pentru tentativă de comitere de asasinate cu caracter terorist, anunţă procurorul din Paris, citat de cotidianul Le Figaro.
Mohamed M., un student algerian în vârstă de 24 de ani, a admis în cursul interogatoriului că este simpatizant al organizaţiei teroriste sunnite Stat Islamic.
Suspectul, student la Facultatea de Informatică, a recunoscut că a fabricat dispozitivul artizanal care a provocat rănirea a 13 persoane.
Individul a fost interogat de agenţi ai Secţiei antiteroriste a Parchetului General din Franţa.
Treisprezece persoane au fost rănite în atacul cu bombă produs vinerea trecută în Lyon, a anunţat Prefectura din departamentul Rhône. Atacul nu a fost încă revendicat.