Autorităţile franceze au anunţat o nouă livrare de armament către Arabia Saudită
Andrei VacaruAutorităţile franceze au confirmat miercuri o nouă livrare de armament către Arabia Saudită, în pofida unor informaţii potrivit cărora autorităţile de la Riyad utilizează armamentul respectiv în războiul din Yemen, potrivit France 24.
Ministrul francez al Apărării, Florence Parly, a declarat că armele vor fi transportate cu o navă cargo saudită care va ajunge în portul francez Le Havre. Parly a refuzat să dea detalii cu privire la tipul de armament livrat, însă a declarat că, din punctul de vedere al Franţei, armele livrate până acum Arabiei Saudite au fost utilizate doar în scopuri defensive în Yemen. „Din ce ştim, nu avem dovezi potrivit cărora victimele războiului din Yemen ar fi fost ucise cu arme din Franţa”, a spus ea.
Livrările de armament francez către Arabia Saudită au fost intens criticate după ce site-ul Disclose a publicat un document militar clasificat luna trecută care conţinea informaţii detaliate legate de modul în care tancurile franceze au fost folosite în războiul din Yemen împotriva rebelilor houthi. Autorităţile de la Paris nu au pus la îndoială autenticitatea documentelor şi nici nu au confirmat, dar nici nu au infirmat raportul publicat de Disclose, adăugând doar că Franţa nu are informaţii privind civili yemeniţi ucişi de arme de fabricaţie franceză. Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au refuzat să comenteze informaţiile. Un al doilea document citat de site-ul Disclose arată tancuri de fabricaţie franceză amplasate în poziţii defensive în diverse baze din Yemen, inclusiv Mocha, Aden, al-Khawkhah şi Ma’rib.
Această tranzacţie a fost criticată de mai multe ONG-uri, printre care şi organizaţia CAAT (Campaign Against Arms Trade). „Regimul saudit este una dintre cele mai brutale dictaturi din lume şi a provocat o criză umanitară oribilă în Yemen”, a declarat Andrew Smith, reprezentant al CAAT. „Toate aceste distrugeri nu ar fi fost posibile fără complicitatea guvernelor care vând arme”, a adăugat el.
Războiul din Yemen, cea mai săracă ţară arabă, a dus la moartea a mii de civili şi a lăsat milioane de oameni în pragul foametei. Potrivit ONU, aproximativ 80% din populaţia de 24 de milioane de persoane a ţării ar avea nevoie de ajutoare umanitare, iar 10 milioane de persoane riscă să fie afectate de foamete.