12 iunie 2019

Autoritatea Palestiniană denunţă planul Republicii Moldova de a muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim

Andrei Vacaru

Ministerul de Externe al Autorităţii Palestiniene condamnă intenţia premierului în exerciţiu al Republicii Moldova, Pavel Filip, de a muta ambasada ţării sale în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, potrivit Al Jazeera.

„Decizia este o încălcare flagrantă a legislaţiei internaţionale şi a rezoluţiilor ONU”, se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de instituţie.

Reacţia oficialilor palestinieni vine în contextul în care premierul în exerciţiu al Republicii Moldova, Pavel Filip, a anunţat că Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, să mute reprezentanţa diplomatică la Ierusalim. El a mai spus că decizia a fost luată în acest moment pentru a evita ca acest proiect să fie blocat de criza politică din Republica Moldova. „Astăzi am luat decizia de a muta Ambasada Republicii Moldova în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Acesta este un angajament mai vechi al ţării noastre pentru a ne sprijini aliaţii”, a declarat acesta.

Ministerul palestinian de Externe susţine că Filip „profită de incertitudinea politică din ţara sa pentru a obţine sprijin din partea Statelor Unite şi a Israelului”.

Hanan Ashrawi, membru al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, a făcut apel la Uniunea Europeană să ia măsuri imediate împotriva Republicii Moldova în urma acestei decizii. „Uniunea Europeană ar trebui să suspende procesul de integrare a Republicii Moldova până când aceasta îşi încetează acţiunile ilegale şi provocatoare şi îşi realiniază politicile cu legea internaţională şi cu poziţia unitară a Uniunii Europene faţă de acest subiect”, a spus acesta.

Statutul Ierusalimului rămâne un punct sensibil în relaţiile dintre Israel şi Autoritatea Palestiniană. În 1967, Israelul a ocupat Ierusalimul de Est, pe care ulterior l-a anexat. Comunitatea internaţională nu a recunoscut anexarea. Partea palestiniană doreşte ca Ierusalimul de Est să fie capitala unui viitor stat palestinian independent, pe când Israelul consideră întregul oraş ca fiind capitala sa.

De-a lungul timpului, Israelul a încercat să convingă statele lumii să îşi mute ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim, dar până în prezent doar Statele Unite şi Guatemala şi-au mutat reprezentanţele diplomatice.