Autoritarism şi democratie iliberală

Democraţia „este un regim politic care se bazează pe voinţa poporului. Principiile de bază ale democraţiei sunt votul universal şi suveranitatea naţiunii.”(Wikipedia)

Pe baza acestora se dezvoltă celelalte principii: autoritatea, libertatea, responsabilitatea, dreptatea, proprietatea, pluralismul politic, separarea puterilor in stat. Acestea sunt principalele caracteristici ale democraţiei liberale. Ea este cea care a reprezentat idealul multor popoare de-a lungul istoriei. S-a ajuns până nu demult să fie cea care a caracterizat regimurile statelor care au respectat dorinţa popoarelor libere.

Mult timp s-a considerat că democraţia este una şi aceeaşi în toate ţările lumii. Practica a dovedit însă că aceasta diferă în funcţie de cultură, zonă geografică sau atitudinea faţă de securitatea internă şi externă. Modul în care sunt interpretate principiile de mai sus face ca democraţia să fie aplicată diferit în SUA, Franţa, Ungaria, Iordania, Turcia, Rusia sau in alte ţari.

Democraţia liberală presupune echilibrul constituţional dintre valoarea fundamentală a democraţiei – egalitatea, ca valoare colectivă şi cea a liberalismului – libertatea, ca valoare individuală. Această abordare transcende ideii de partid politic liberal. Cea mai bună dovadă în acest sens este faptul că democraţie liberală există şi în ţări în care nu sunt partide liberale (SUA) ca şi în ţări în care acestea nu au o poziţie semnificativă în spectrul politic (Marea Britanie, Germania).

Democraţia iliberală presupune restrângerea unor libertăţi democratice. Guvernul, mai mult sau mai puţin liber ales, ia o serie de măsuri netransparente care de cele mai multe ori nu sunt nici măcar asumate de parlament. Acest gen de democraţie nu este nici democraţie şi nici non-democraţie. Statele nu sunt nici libere şi nici lipsite de libertate. Aceste state se numesc state semidemocratice sau state parţial democratice. Există state care îşi asumă acest regim iliberal. Constituţiile acestora de cele mai multe ori prevăd libertăţile democratice însă dă partidelor aflate la guvernare posibilitatea de a le ignora.

În articolul său din anul 1997 ”The rise of illiberal democracy” (Foreign Affairs, nov/dec 1997, pg.22) Fareed Zakaria atrage atenţia asupra faptului că sunt deosebit de importante alegerile libere, dar şi mai important este ceea ce se întâmplă după alegeri. Regimurile numite în urma unui proces electoral ar trebui să asigure libertăţile civile ale celor care i-au ales că şi ale celor care nu i-au ales. În democraţia iliberală regimurile devin tot mai centralizate, are loc o eroziune a libertăţilor, competiţiile şi confruntările etnice devin tot mai frecvente, hotărârile parlamentelor sunt tot mai des ignorate ca şi cele ale instanţelor de judecată sau cele ale Curţilor Constituţionale.

Jennifer Ghandi menţionează faptul că mulţi autocraţi mimează alegerile libere pentru a pune mâna pe putere şi justifică acţiunile iliberale pe care le întreprind ca fiind luate în numele poporului pe care-l reprezintă.

Aplicarea principiului democratic al autorităţii a dus la poziţionări diferite ale statelor democratice în cadrul fenomenului de globalizare în alianţe, coaliţii, uniuni şi orice altă formă de asociere. Inclusiv relaţiile bilaterale sunt influenţate de atitudinea statelor iliberale faţă de principiul autorităţii. Adus la interpretarea sa extremă, principiul autorităţii în slujba poporului a fost deturnat către autoritarism, el fiind nu pentru popor, ci pentru partidele politice aflate la putere. Iliberalismul este astfel asociat cu autoritarismul, o altă caracteristică inexistentă în democraţiile liberale.

De multe ori regimurile iliberale sunt regimuri de succes pentru o perioadă destul de lungă de timp. De exemplu, regimul Mubarak din Egipt, considerat ca fiind regim iliberal s-a bazat pe o lungă perioadă de timp pe alegeri libere. De altfel, mimarea democraţiei pe timpul alegerilor a fost prezentă şi în perioada regimurilor comuniste.

Se poate constata o evoluţie toxică a unor state către democraţia iliberală. Principiile iliberalismului au constituit conceptul ideologic introdus în anul 2014 de către liderul ungar Viktor Orban ca fundament al partidului său, Fidesz. Încurajat de câştigarea detaşată a alegerilor mai mulţi ani la rând, Viktor Orban a declarat că doreşte crearea unui stat iliberal ce păstrează unele fundamente ale democraţiei liberale, cum ar fi libertatea, dar exclude toleranţa faţă de minorităţi, consolidează şi dă prioritate majorităţilor, crede în naţionalism şi separatism. Viktor Orban a introdus aceste principii iliberale în noua constituţie a Ungariei.

Tendinţa unor state din estul Europei de a aluneca către democraţia iliberală l-a făcut pe Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, să declare că trecerea statelor est-europene către capitalism a fost un eşec. Baza unei asemenea declaraţii a constituit-o chiar translarea unor state est-europene de la democraţia liberală către democraţia iliberală.

Aşa cum s-a văzut şi în cazul lui Viktor Orban evoluţia către iliberalism duce în mod direct către populism şi către naţionalism. Manifestările populiste şi naţionaliste  reprezintă faza incipientă a cancerului Europei. Aceasta l-a făcut pe Emmanuel Macron să declare, cu ocazia discursului din Parlamentul European în 17 aprilie, tendinţele populiste şi naţionaliste creează riscul unui război civil în Europa. Sesizând pericolul autoritarismului democraţiei iliberale Macron declara că „soluţia nu este democraţia autoritară, ci autoritatea democraţiei”.

În discursul său, Preşedintele Franţei a pledat pentru „apărarea suveranităţii europene de impulsurile autoritariste ale celor care au uitat trecutul”.

Privind în istorie, vom constata că de puţine ori statele democratice şi libere au luptat unul împotriva celuilalt. Statele autocratice ajung, mai devreme sau mai târziu să intre în relaţii conflictuale cu democraţiile liberale, cu alte state autoritare şi în mod sigur cu propriul popor.

Din păcate, de multe ori, statele occidentale cu democraţii liberale pun interesul naţional sau de grup înaintea principiilor. Aceste state nu se sfiesc să critice regimurile autoritare iliberale din Rusia, Iran sau Siria, dar o fac foarte blând atunci când este vorba de China, Turcia, Arabia Saudita sau Egipt. Motivele sunt, evident, legate de schimburile şi avantajele economice.

ONG-ul American Freedom House, în raportul său anual, a atras atenţia asupra faptului că în cele 29 de state monitorizate în Europa Centrală şi de Est s-a înregistrat cel mai scăzut nivel al democraţiei începând cu anul 1995. Nate Schenken, directorul de proiect al „Naţiuni în tranziţie” pune extinderea mişcărilor populiste nedemocratice din Europa pe seama Brexit-ului şi a imprevizibilităţii noii administraţii a SUA. Autoritarismul şi populismul potenţează resurgenţa naţionalismului european. State care erau considerate ca având o democraţie liberală consolidată trebuie acum să facă faţă acestor curente naţionaliste. Trebuie să ne gândim aici la faptul că Macron a trebuit să învingă în Franţa pe Marine le Pen, naţionaliştii germani au o prezenţa toxică în Bundestag, în Italia alegerile au fost câştigate de gruparea naţionalistă, „Mişcarea Cinque Stelle”, în Austria naţionaliştii fac parte din guvernare. Opţiunile iliberale ale lui Viktor Orban în Ungaria sau ale lui Jarosław Kaczyński în Polonia sunt deja tot mai puternic făcute publice.

În mod deosebit trebuie analizate cazurile Poloniei şi Ungariei. În ambele state au avut loc alegeri libere, dar de o corectitudine discutabilă. Clasa politică aleasă a întrunit majoritatea şi a format noile guverne. Bazându-se în mod exclusiv pe autoritatea dată de obţinerea acestei majorităţi, guvernele celor două ţări, în numele democraţiei, au trecut la reforme care, în fapt, se depărtează de principiile elementare ale democraţiei liberale.

În Polonia, partidul „Lege şi Justiţie” imediat după ce venit la putere a început să facă modificări în sistemul judiciar, în numele depolitizării actului de justitie. Europa occidentală consideră că acest proces s-a înscris in parametrii iliberalismului.

Ungaria a introdus o lege care restrânge activitatea NGO-urilor semănând mult cu legislaţia lui Putin din 2015. Referitor la NGO-urile finanţate de miliardarul american George Soros în numele democraţiei, reprezentantul partidului Fidesz a declarat că acestea ar trebui “măturate” din ţară. Propaganda guvernamentală deosebit de penetrantă, scoate în evidenţă principiile iliberale legate de libertatea de opinie, respingerea totală a imigranţilor, restricţii în ceea ce priveşte mass media şi multe altele.

Când Emmanuel Macron a declarat că Europa se află în pragul unui război civil, mulţi au considerat aceasta ca o exagerare. Dezvoltarea tendinţelor autoritariste, populiste, naţionaliste, separatiste care nu au nici o legătură cu democraţia liberală ce a stat la baza dezvoltării Europei şi care acum sunt evidente în Europa Centrala şi de Est ne fac să începem să căutăm şi să găsim soluţii pentru a preîntâmpina acest război.

(Generalul (r) Sergiu Medar a fost şeful Comunităţii Naţionale de Informaţii)