20 august 2018

Autorii atacului armat comis în faţa ambasadei SUA din Turcia au fost arestaţi

Mihai Draghici

Autorităţile turce au arestat preventiv doi indivizi, în cadrul investigaţiei privind atacul armat produs în faţa ambasadei Statelor Unite din Turcia, informează site-ul agenţiei Reuters.

Suspecţii au vârste de peste 30 de ani. În vehiculul indivizilor, care au mărturisit faptele, a fost găsit un pistol.

Un atac armat a avut loc luni dimineaţă în faţa ambasadei Statelor Unite din Ankara. Trei gloanţe au lovit ferestre şi uşi ale misiunii diplomatice. Nicio persoană nu a fost rănită.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a afirmat că atacul este o "tentativă pentru crearea anarhiei", în contextul tensiunilor dintre Turcia şi Statele Unite.