02 noiembrie 2018

Atac în centrul Londrei / Cel puţin două persoane au fost rănite

Mihai Draghici

Cel puţin două persoane au fost rănite după ce un individ a comis un atac cu o sabie, vineri, în vestul oraşul britanic Londra, suspectul fiind imobilizat şi reţinut, afirmă surse citate de presa britanică.

Atacul a avut loc vineri la prânz la sediul companiei Sony, în zona Derry (Kensington), în centrul Londrei. Un individ a atacat mai multe persoane cu o sabie, informează Sky News.

Autorul atacului a fost imobilizat şi reţinut.

"Suntem la curent cu un incident produs pe strada Derry, W8; au fost trimise maşini de poliţie şi ambulanţe. Două persoane au fost rănite", a transmis Poliţia londoneză.

"Nu există dovezi că în incident au fost folosite arme de foc. Incidentul nu este considerat de tip terorist", a precizat Poliţia metropolitană.

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional