Atac în Afganistan. Cel puţin 34 de persoane au murit
Bianca PavalucaCel puţin 34 de persoane au murit şi alte 17 au fost rănite, după ce autobuzul în care se aflau a fost vizat de o explozie pe o autostradă din vestul Afganistanului, au anunţat miercuri autorităţile locale, citate de Reuters.
Printre persoanele decedate se numără şi copii, a anunţat Mohibullah Mohib, purtător de cuvânt al poliţiei locale.
„Bomba abia fusese plantată de către insurgenţii talibani şi viza forţele de securitate afgane”, a declarat Mohib.
Accidentul s-a produs în zona Ab Khorma din provincia Farah, iar autobuzul circula pe ruta Herat-Kandahar, două oraşe importante din vestul Afganistanului.
Talibanii nu au revendicat momentan atacul.