03 septembrie 2026

Atac cu grenade incendiare în Germania, împotriva unei fabrici care colaborează cu Ucraina. Două persoane din Bulgaria au fost reţinute

Florin Jipa

O companie germană specializată în tehnologii de interceptare a semnalelor, care colaborează cu Ucraina, a fost atacată cu grenade incendiare.

Sursă foto: X

Ţinta a fost sediul central al companiei Rohde & Schwarz din München. În timpul nopţii, trei dispozitive incendiare au fost aruncate dintr-un vehicul; două dintre acestea s-au aprins, provocând un incendiu.

Doi suspecţi se află în custodia autorităţilor: o femeie de 28 de ani şi un bărbat de 38 de ani, ambii din Bulgaria. Nu au fost transmise public informaţii despre cine este în săatele acestui atac.

Rohde & Schwarz produce echipamente de radioelectronică, sisteme de comunicaţii, tehnologii de interceptare a semnalelor, sisteme de război electronic şi sisteme antidronă.

De câteva săptămâni a crescut numărul de provocări, sabotaje şi atentate, unele cu autor necunoscut, altele atribuite direct Rusiei, precum cele cu drone de la aeroportul din Leipzig. 

Doar Germania a fost ţinta a trei atacuri suspecte, într-o singură zi, în această săptămână: două la centrale electrice şi unul la o gară din Bavaria.

În urmă cu câteva zile, o fabrică de muniţie din Polonia a luat foc, constatându-se un sabotaj.

Există o dezbatere aprinsă la nivel european despre faptul că Rusia va escalada conflictul, ambasadorul Statelor Unite la NATO, Matthew Whitaker, spune că Rusia este imprevizibilă şi ar putea ataca o ţară NATO:

„Rusia este blocată acum în Ucraina. Nu reuşeşte să facă progrese pe frontul de acolo, astfel încât ameninţarea pe care o reprezintă pentru NATO pe termen scurt este redusă. Cu toate acestea, acea acţiune agresivă, invadarea Ucrainei şi anexarea anterioară a Crimeei, ne determină să credem că Rusia poate fi imprevizibilă şi ar putea fi dispusă să întreprindă acţiuni împotriva unei ţări membre NATO”, a declarat Whitaker la Fox News.