14 iunie 2021

Astăzi se decide viitorul NATO: Liderii ţărilor aliate discută iniţiativa NATO 2030 şi Noul Concept Strategic

Florin Jipa

Liderii ţărilor NATO se întâlnesc luni la Bruxelles unde dezbat situaţia de securitate şi pun la cale viitorul Alianţei. Se va analiza inclusiv transformarea Alianţei în baza proiectului NATO 2030, dar şi situaţia Afganistanului post retragere.

Sursă foto: NATO

Transformarea Alianţei conform conceptului NATO 2030 este în centrul reuniunii. Apărarea cibernetică, protecţia mediului şi adaptarea la schimbările climatice, dar şi folosirea tehnologiilor de vârf sunt componente principale ale modernizării Alianţei. De asemenea, discutarea unui nou Concept Strategic, transformarea NATO dintr-o alianţă regională în una globală, provocările de securitate din partea Chinei, alături de Rusia, dar şi Afganistanul post-retragere sunt alte subiecte din agendă.

 

România vrea consolidarea structurilor NATO la Marea Neagră

Un interes major al României îl reprezintă situaţia de la Marea Neagră. Preşedintele României va pleda pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic aliat, în special în regiunea Mării Negre. Este o cerinţă mai veche a României pentru dislocarea de trupe suplimentare NATO în ţara noastră dar şi o abordare similară pe tot flancul estic.

România a înfiinţat structuri de comandă NATO, de la nivel logistic (NFIU), până la cele de brigadă, divizie şi corp de armată, dar nu de comandamente duceam noi lipsă, ci mai degrabă de grupuri de luptă. Cu toate acestea, este puţin probabil că aliaţii europeni vor fi dispuşi să aprobe înfiinţarea unor grupuri de luptă în România şi Bulgaria, după exemplul celor din Polonia şi Ţările Baltice. Ar însemna dislocarea de unităţi combative, cu tehnică militară, ceea ce ar duce la costuri substanţiale.

De asemenea, privind suplimentarea forţelor străine, România avea promisiuni de la Administraţia Trump, dar preşedintele Biden încă nu a deschis acest subiect, mai ales că a anunţat că nu vor mai fi retraşi militari americani din Germania.

Cu toate acestea, România se va dovedi un aliat de încredere şi va aloca în continuare 2% din PIB pentru apărare, a transmis Administraţia Prezidenţială, chiar dacă doar o treime din statele aliate o mai fac şi nu mai există o presiune atât de mare din partea SUA,.

Un lucru important este acţiunea aliaţilor post-retragere Afganistan, unde ţărilor membre NATO li se va cere să se implice în securizarea aeroportului şi ambasadelor occidentale din Kabul, finanţarea şi pregătirea în continuare a forţelor de securitate afgane.