28 iulie 2021

Armenia susţine că trei soldaţi armeni au fost omorâţi în urma unor confruntări cu forţele azere

Andreea Soare

Trei soldaţi armeni au fost omorâţi în confruntările cu forţele azere, care au avut loc la graniţă, au transmis reprezentanţi ai guvernului armean, miercuri, aceasta fiind cea mai mare confruntare dintre cele două părţi aflate în conflict, de la încheierea luptelor, în noiembrie 2020, transmite euronews.ro.

Sursă foto: Profimedia

Ministerul armean al Apărării a transmis, într-un comunicat de presă, că alţi doi soldaţi au fost răniţi.  Potrivit comunicatului, emis la 9.20 ora locală, luptele se află în plină desfăşurare.

Ministerul azer al Apărării a anunţat, de asemenea, că doi soldaţi azeri au fost răniţi în urma acestor confruntări.

Cele două ţări se acuză reciproc de provocarea tensiunilor de la graniţă. Acestea s-au luptat într-un război de 44 de zile, în toamna anului trecut, din cauza regiunii Nagornîi-Karabah. Conflictul fost ulterior încheiat, în noiembrie, cu un armistiţiu mediat de Rusia.

În urma armistiţiului mediat de Moscova, Armenia a fost nevoită să cedeze un teritoriu considerabil Azerbaidjanului.