31 octombrie 2020

Armenia pierde războiul din Nagorno-Karabakh. Ce ar trebui să înveţe România

Florin Jipa

Războiul de peste o lună dintre provincia Nagorno-Karabakh, susţinută de Armenia, şi ţara vecină Azerbaidjan, susţinută de Turcia, se apropie de final după ce în această săptămână trupele azere au ocupat localităţile din sudul provinciei separatiste, inclusiv coridorul Lachin, pe unde se aprovizionau luptătorii separatişti, conform unei declaraţii a preşedintelui azer, Ilham Aliyev.

Sursă foto: Mediafax

Fără aprovizionarea din Armenia, fără mijloace de aviaţie, sub tirurile continue ale rachetelor azere, luptătorii provinciei cu o populaţie de 150.000 vor fi nevoiţi să se predea, după ce au înregistrat pierderi mari, de peste 2.000 de morţi şi tehnica blindată a fost distrusă sau capturată.

Nici Armenia nu poate interveni, deoarece este mai slabă la toate capitolele faţă de Azerbaidjan: populaţie de trei ori mai mică, fără resurse, un buget al apărării de cinci ori mai mic, fără echipamente militare moderne, fără ajutor extern.

E vremea dronelor

Preţ de patru decenii, luptătorii din Nagorno-Karabakh s-au folosit de terenul înalt, tehnica blindată rusească, mijloacele de artilerie şi amenajările genistice pentru a respinge celelalte încercări ale Azerbaidjanului de a-şi recupera teritoriul pierdut în 1994.

Toate aceste tehnici, de data aceasta, nu au mai dat roade. Azerbaidjanul a folosit banii obţinuţi din vânzarea hidrocarburilor pentru a cumpăra sisteme de rachete sol-sol precise LORA şi drone de supraveghere şi control al focului artileriei din Israel, dar şi drone de atac din Turcia.

Ca rezervă, Turcia a păstrat în Azerbaidjan şase aeronave F-16, care însă nu au fost folosite, dronele de atac fiind de ajuns pentru a ataca poziţiile separatiştilor şi a-i face să se retragă cu pierderi foarte mari.

Nu te baza pe alianţe militare sau organizaţii internaţionale

Un alt element unde Armenia a greşit, a fost încrederea în ajutorul rusesc care nu a mai venit. Rusia are două baze militare în Armenia şi chiar a stabilit un avanpost militar lângă coridorul Lachin, dar militarii ruşi doar au observat de la distanţă luptele, existând posibilitatea ca la nivel politic, între Erdogan şi Putin, să fi existat o înţelegere.

Nici organizaţiile internaţionale nu au ajutat. OSCE, prin grupul de la Minsk, a încercat şi chiar a reuşit semnarea a trei acorduri de încetare a focului. Azerbaidjanul a semnat orice, a promis orice, dar şi-a văzut liniştit de ofensivă.

În continuare, se aşteaptă ca trupele azere să pună o presiune cât mai mare pe luptătorii din Nagorno-Karabakh, lipsiţi de spijin şi rezerve, pentru a-i convinge să renunţe la lupte şi să se predea.