24 aprilie 2021

Armata SUA trimite bombardiere B-52 în Afganistan, în contextul începerii retragerii trupelor americane din zonă

Andreea Soare

Armata SUA îşi măreşte prezenţa în Afganistan şi în regiunea Orientului Mijlociu, în scopuri care vizează securitatea, înaintea începerii retragerii trupelor americane de pe teritoriul afgan, a transmis Pentagonul vineri, potrivit Politico.

Sursă foto: Profimedia

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a aprobat trimiterea unor bombardiere B-52 în Afganistan - dintre care două au ajuns deja în regiune - şi va păstra în Golf portavionul USS Dwinght D. Eisenhower, a transmis John Kirby, secretarul de presă al Pentagonului.

„Ar fi imprudent şi inconştient să credem că nu ar putea apărea o rezistenţă şi o opoziţie din partea talibanilor”, a declarat Kirby.

„Vom face totul pentru ca această retragere să se desfăşoare în siguranţă şi într-o manieră responsabilă”, a continuat acesta.

De asemenea, Kirby a declarat că Pentagonul ar putea trimite mai multe forţe terestre în zonă, temporar, pentru sprijin logistic şi protejarea forţelor.

Acest anunţ vine după ce preşedintele Joe Biden a anunţat că SUA se vor retrage din Afganistan până la 11 septembrie 2021. Înainte de a începe procesul de retragere, de la 1 mai, Pentagonnul susţine că trebuie să trimită mai multe trupe în ţară pentru a asigura o retragere responsabilă.

Trimiterea mai multor trupe are drept scop prevenirea unor atacuri din partea talibanilor asupra forţelor americane. Americanii sunt îngrijoraţi că talibanii ar putea reîncepe să lanseze atacuri întrucât SUA nu se vor retrage în totalitate la 1 mai, aşa cum era prevăzut în Acordul de la Doha.