02 septembrie 2018

Armata Statelor Unite va tăia fondurile pentru Pakistan

Bianca Pavaluca

Armata Statelor Unite doreşte să anuleze ajutorul de 300 de milioane de dolari pentru Pakistan, pe motiv că Administraţia de la Islamabad nu a reuşit să ia măsuri concrete împotriva grupurilor de militanţi islamişti, relatează BBC.

Sursă foto: Mediafax

„Continuăm să presăm autorităţile din Pakistan să vizeze fără discriminare toate grupările teroriste”, a declarat sâmbătă Koné Faulkner, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Acesta a adăugat că banii ar trebui folosiţi în alte scopuri, din cauza „lipsei de acţiuni decisive a Pakistanului”.

Preşedintele american Donald Trump a acuzat Pakistanul în mai multe rânduri că înşeală încrederea Statelor Unite deşi primeşte miliarde de dolari.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a declarat că armata Statelor Unite doreşte să cheltuie bani pentru alte „priorităţi urgente”.

Planul armatei, anunţat iniţial în luna ianuarie, are nevoie de aprobarea Congresului Statelor Unite.

Departamentul de Stat american a criticat Pakistanul, un aliat cheie în zonă, că a eşuat să gestioneze problema grupărilor teroriste de pe teritoriul ţării, printre care gruparea Haqqani şi talibanii afgani.

Anunţul vine cu câteva zile înainte de vizita secretarului american de Stat Mike Pompeo în Pakistan, unde trebuie să se întâlnească cu prim-ministrul ţării, Imran Khan.

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional