APĂRAREA ŞI SECURITATEA BALCANILOR DE VEST - ÎNTRE ”STABILOCRAŢIA” INTERNĂ ŞI ”REZILIENŢA” IMPUSĂ DE NATO ŞI UE

Balcanii de Vest au fost, însă, şi se dovedesc a fi în continuare o regiune a Europei caracterizată de o gamă foarte largă de nemulţumiri istorice şi diferende etnice, religioase şi culturale şi, implicit, cu un puternic potenţial de declanşare a unor conflicte şi violenţe.

Drept urmare, într-un astfel de context, poziţionarea geostrategică a Balcanilor de Vest între Estul şi Vestul Europei şi Marea Mediterană, dar şi importanţa geopolitică a regiunii au contribuit la transformarea acesteia, după sfârşitul Războiului Rece, într-una de un interes deosebit şi care ocupă un loc prioritar pe agenda UE şi NATO din perspectiva stabilităţii economice, apărării  şi securităţii.

Intensificarea dezvoltării sinergice a apărării şi securităţii comune a Europei

În aprilie 2016, Parlamentul European, în ”Raportul privind UE într-un mediu global în schimbare - o lume mai conectată, mai contestată şi mai complexă”, a cerut UE şi statelor membre să-şi crească capacităţile de apărare în sinergie cu NATO, pentru a fi pregătiţi să răspundă spectrului larg de ameninţări şi riscuri civile, militare şi hibride, dar şi să utilizeze pe deplin dispoziţiile Tratatului de la Lisabona privind politica de securitate şi apărare comună.

Priorităţile acţiunilor externe prevăzute în cadrul strategiei globale a UE sunt: securitatea organizaţiei, rezilienţa statului şi a societăţii, o abordare integrată a conflictelor şi a crizelor şi, nu în ultimul rând, cooperarea regională şi guvernanţa globală pentru secolul XXI.

Pe baza strategiei globale pentru politica externă şi de securitate, oficialii UE au făcut cunoscut opiniei publice planul de implementare pentru a spori nivelul de ambiţie al politicii de securitate şi apărare a Europei, fiind identificate trei sarcini esenţiale: răspunsul la conflicte externe şi crize, consolidarea capacităţilor partenerilor, protejarea UE şi a cetăţenilor săi prin acţiuni externe.

Astfel, integrarea Balcanilor de Vest a devenit una dintre priorităţile politicilor UE şi NATO, actualmente sarcina comună a statelor membre fiind normalizarea cât mai grabnică a relaţiilor dintre Belgrad şi Priştina şi sprijinirea soluţionării acelor probleme ce ţin de cutume etnice, religioase şi culturale şi cu care încă se mai confruntă autorităţile de la Sarajevo. De ce? Pentru că Serbia încearcă să urmărească o aşa-numită ”politică de apărare şi securitate nealiniată”, fără intenţia integrării în NATO în perioada următoare şi, prin urmare, rămânând deschisă în faţa influenţelor altor actori emergenţi. Belgradul a semnat un acord de parteneriat strategic şi un acord de cooperare în domeniul apărării cu Rusia şi primeşte de la Moscova în permanenţă un sprijin extins în ceea ce priveşte hardware-ul şi know-how-ul militar. Beneficiază, de asemenea, de investiţiile Chinei şi ale unor state din Golf în infrastructura strategică de transport.

Complicata structură politică a Bosniei şi Herţegovinei (BIH) constituie un obstacol major pentru aderarea la NATO, nu numai din cauza incapacităţii de a conveni asupra reformelor pentru îndeplinirea criteriilor de aderare, ci şi din cauza unei opoziţii ferme faţă de ideea aderării la NATO a elitei politice aflate la conducere în entitatea sârbă din compunerea statului bosniac, R. Srpska.

În favoarea stabilirii obiectivelor UE şi NATO în legătură cu Balcanii de Vest pot fi aduse ca argumente efectele generate de procesele neconcludente de consolidare a structurilor statale, contestarea din ce în ce mai accentuată şi prin proteste de amploare a legitimităţii acestora în unele dintre entităţi (Albania, Serbia, BIH sau Kosovo), stabilitatea fragilă a Balcanilor de Vest, dar şi de manifestările autocratice ale unor lideri care contestă principiile democratice, cum ar fi statul de drept, responsabilitatea guvernării şi libertatea presei.

În contextul desfăşurării reuniunilor de la nivelul UE şi NATO este frecvent subliniată importanţa şi dorinţa de consolidare a cooperării cu partenerii din Balcanii de Vest în abordarea provocărilor comune în domeniul securităţii şi apărării, fiind evidenţiat atât drumul lung parcurs de entităţile din această regiune, în ultimii 20 de ani, cât şi acele progrese făcute în contextul dorinţei de a deveni ele însăşi furnizoare de securitate prin contribuţia la transpunerea în practică a politicilor de securitate şi apărare comună atât la nivel regional, cât şi la nivel global.

Drept urmare, o gestionare incompatibilă cu realităţile regiunii a provocărilor generate de influenţa destabilizatoare a Rusiei, creşterea interesului şi influenţei Chinei în domeniul investiţiilor în regiune, dar şi existenţa la un nivel ridicat a extremismului etnic şi religios şi a multor vulnerabilităţi sociale ameninţă să arunce Balcanii de Vest într-un purgatoriu geopolitic permanent care va susţine în anumite zone instabilitatea, iar în altele cel mult o stabilitate extrem de fragilă.

Din această cauză, UE şi NATO nu îşi pot permite niciun moment să trateze cu indiferenţă Balcanii de Vest, ci mai degrabă caută să pună în aplicare strategii complexe şi cuprinzătoare care au ca obiectiv final integrarea cât mai grabnică a acestei regiuni.

Creşterea rezilienţei Balcanilor de Vest, prioritate zero pe agenda apărării şi securităţii la nivelul UE şi NATO

NATO şi Uniunea Europeană au jucat un rol major în sprijinirea dezvoltării post-conflict şi a reformelor şi tranziţiei în domeniile politic, economic, militar şi social în Balcanii de Vest, continuând să aibă şi în prezent un rol important în facilitarea integrării europene şi euro-atlantice a entităţilor din această regiune. În timp ce acest din urmă obiectiv a fost atins de unele entităţi din regiune, altele continuă să rămână în afara uneia sau ambelor organizaţii, având perspective mai mult sau mai puţin îndepărtate.

Politica uşilor deschise a NATO care a contribuit la aderarea la Alianţă a Sloveniei, în 2004, urmată de Albania şi Croaţia, în 2009, de Muntenegru în 2017 şi de Macedonia de Nord, până la finalul anului 2019, a condus la creşterea stabilităţii în regiune. Cu toate acestea, politicile europene şi euroatlantice trebuie să facă faţă unui mediu geopolitic şi geostrategic în continuă schimbare, precum şi acelor entităţi, ”candidate cu probleme”, rămase în aşteptare, entităţi care au generat oportunităţi pentru (re)apariţia în zonă a altor jucători geostrategici cum sunt Rusia, Turcia, state din Golf şi China.

Mai mult, evoluţiile din Balcanii de Vest au scos în evidenţă capacitatea modestă de elaborare a politicilor strategice ale candidaţilor aspiranţi la integrarea în UE şi NATO, ceea ce a condus la aprecierea că este foarte puţin probabilă, în deceniul următor, o integrare totală a regiunii şi, implicit, o creştere a rezilienţei la acel nivel care să împiedice crearea oricărui spaţiu de manevră suplimentar pentru acţiunile altor părţi interesate să-şi exercite influenţa în Balcanii de Vest.

Într-un astfel de context, nu trebuie omis niciun moment faptul că Balcanii de Vest au o populaţie musulmană semnificativă: islamul este practicat de 28% din populaţia din Macedonia de Nord, de mai mult de 50% în Albania şi BIH şi de 95% în Kosovo. În contextul în care fundamentalismul religios s-a răspândit rapid şi din cauza afluxului imamilor fundamentalişti salafişti care au venit în Balcanii de Vest, experţii susţin că obiectivul acestora este de a ataca şi submina identitatea etnică şi religioasă a musulmanilor bosniaci şi kosovari, care practică o interpretare moderată a islamului, specifică zonei, şi de a o înlocui cu una cu puternice valenţe extremiste şi care să aibă o influenţă puternică asupra maselor.

În lipsa unor capacităţi adecvate de a aborda şi contracara îndeplinirea unui astfel de obiectiv, regiunea rămâne un mediu favorabil pentru organizarea acelor ”celule” ce au ca obiectiv organizarea şi executarea  unor atacuri teroriste oriunde în Europa sau în celelalte state ale NATO, aşa cum realitatea ultimilor ani a demonstrat.

Drept urmare, compromiterea planurilor strategice, precum cele de aderare la NATO, va reprezenta în continuare o vulnerabilitate pentru regiune şi o oportunitate pentru alţi jucători regionali care au ca obiectiv consolidarea poziţiei în Balcanii de Vest. În acest sens, putem considera ca un argument rolul jucat de Rusia în cadrul Consiliului de implementare a păcii din BIH. Mai mult, în timp ce influenţa crescândă a Turciei în ţară este din ce în ce mai vizibilă şi are ramificaţii politice clare, există o preocupare generală şi cu privire la rolul statelor din Golf, contribuţia acestora la răspândirea salafismului la frontierele UE şi NATO.

Pentru a gestiona eficient toate aceste probleme regionale, în ultimii doi ani, ca partenerii esenţiali ai regiunii care împărtăşesc valori şi interese strategice comune, NATO şi UE au dezvoltat o cooperare mai strânsă, axată pe rezultate concrete, această cooperare pornind de la apărarea cibernetică şi de la abordarea ameninţărilor hibride şi mergând până la securitatea maritimă şi consolidarea capacităţilor partenerilor.

Unul din primii paşi importanţi făcuţi a fost de identificare a punctelor slabe, de evaluare a capacităţilor entităţilor din Balcanii de Vest şi, nu în ultimul rând, de cuantificare şi întărire a rezilienţei[1] regiunii la actualele şi viitoarele provocări şi ameninţări la adresa apărării şi securităţii.

Activitatea de la nivelul UE privind apărarea şi securitatea, în general, şi în Balcanii de Vest, în special, se bazează pe doi piloni:

• combaterea terorismului şi a criminalităţii organizate;
• consolidarea apărării şi consolidarea rezistenţei statelor la diferite şocuri.

Într-un astfel de context, provocarea principală este conectarea dimensiunilor de securitate internă şi externă ale politicii UE într-un mod în care să se consolideze reciproc şi să permită uniunii să anticipeze şi să adopte acţiuni de răspuns politic şi operaţional proactiv la diversele tipuri de presiuni la care este supusă.

Capacitatea de răspuns împotriva ameninţărilor hibride se bazează pe cadrul comun pentru combaterea acestor ameninţări, obiectivul central al eforturilor UE fiind consolidarea protecţiei infrastructurilor critice, diversificarea surselor de energie şi a furnizorilor şi consolidarea capacităţilor de apărare. Se acordă prioritate asigurării unei cooperări operaţionale eficiente şi unei comunicări sigure între statele membre şi ţările din afara UE, în special cu cele din vecinătate, cum este şi regiunea Balcanilor de Vest.

Întărirea rezilienţei regiunii Balcanilor de Vest, prin identificarea posibilelor soluţii de prevenire a conflictelor violente urmăreşte îmbunătăţirea strategiilor şi planurilor de acţiune, înţelegerea mai bună a factorilor care conduc la producerea conflicte etnice, religioase sau de orice altă natură şi, în acelaşi timp, identificarea capacităţilor interne ale acestor societăţi cu frontiere care sunt rezultatul unui război şi care au foarte multe puncte slabe şi vulnerabilităţi ce ar putea fi folosite de diverse grupări extremiste sau teroriste.

O astfel de abordare presupune, de asemenea, extinderea gamei de răspunsuri luate în considerare şi acordarea unei mai mari importanţe politicilor sociale şi rezilienţei societăţilor, generate atât prin programele naţionale de reforme, cât şi prin parteneriatele cu UE şi NATO, privind politicile de consolidare a stabilităţii şi, implicit, cele ce privesc domeniul apărării şi securităţii.

În cadrul unui astfel de proces, UE foloseşte din ce în ce mai mult abordarea provocărilor complexe ale politicilor interne ale fiecărei entităţi în parte, variind de la politicile economice sociale şi de mediu şi mergând până la securitatea aprovizionării cu energie. De asemenea, s-au făcut investiţii semnificative în cercetare pentru a se asigura o bază solidă de argumente pentru o astfel de abordare şi s-au dezvoltat o serie de instrumente analitice pentru a sprijini punerea în aplicare a politicilor adoptate.

Unul dintre argumente este acela că pentru multe dintre aceste provocări, dimensiunile interne şi internaţionale ale răspunsului sunt strâns legate între ele. Acest lucru permite, dar şi impune dezvoltarea dialogului politic cu statele din Balcanii de Vest, fiind imperios necesar ca acest dialog politic să fie unul bidirecţional, deoarece şi UE şi NATO ar putea, de asemenea, beneficia de lecţiile învăţate ale regiunii pentru a le folosi pentru transformarea Balcanilor de Vest într-o zonă sigură şi stabilă a Europei.

În acelaşi timp, entităţile din Balcanii de Vest sunt pregătite să se bazeze pe experienţa tehnică a UE pentru consolidarea dialogului cu agenţiile specializate şi punerea în practică a iniţiativele sectoriale bilaterale. Acest lucru se realizează atât printr-un proces de promovare a unei baze comune de cunoaştere internaţională prin implicarea ţărilor din afara UE în cercetarea şi inovarea în materie de rezilienţă în cadrul programului ”Orizont 2020”, cât şi prin punerea în practică a rezultatelor în programele de cooperare internaţională. UE lucrează deja în cadrul acestui program pentru dezvoltarea unei baze solide de cunoaştere şi informare cu privire la acţiunile de consolidare a rezilienţei, fiind finanţate eforturile privind securitatea, ideologiile radicale, economia, ştiinţele sociale, securitatea alimentară şi provocările legate de migraţia pe scară largă şi mutaţiile forţate ale unor populaţii.

În acelaşi context, este de remarcat că, în data de 21.03.2019, şi Alianţa Nord-Atlantică a fost informată în cadrul întrunirii Delegaţiei Permanente a Republicii Polone la NATO, cu privire la priorităţile Preşedinţiei poloneze[2] a ”Procesului de la Berlin” şi pregătirile pentru Summit-ul Balcanilor de Vest, de la Poznań (4-5 iulie 2019). Iniţiativa menţionată se bazează pe trei piloni principali:

• cooperarea şi consolidarea politicilor regionale, inclusiv soluţionarea litigiilor bilaterale;
• îmbunătăţirea cooperării economice, punând un accent deosebit pe conectivitate în domeniile energetic, de transport şi digital;
• relaţiile interpersonale cu accent pe tineri şi cooperarea cu societatea civilă.

Rămâne întrebarea dacă entuziasmul pentru extinderea UE şi NATO în Balcanii de Vest mai este la aceleaşi cote şi, în cazul unui răspuns negativ, dacă mai poate fi restabilit, în contextul în care regiunea este supusă astăzi presiunilor crizei evoluţiilor democratice şi socio-economice, precum şi celor generate de reînceperea competiţiei geopolitice asupra regiunii. Este evident că este nevoie de noi impulsuri pentru procesul de extindere şi pentru dezvoltarea generală politică şi socio-economică a regiunii, entităţile din regiune având nevoie urgentă de soluţii şi acţiuni alternative, dar şi de angajamente ferme care să conducă la realizarea de progrese.

Concluzii

A devenit destul de clar că, la nivelul UE şi NATO, pe termen mediu şi lung, principalele teme şi preocupări legate de apărare şi securitate în Balcanii de Vest nu vor mai fi legate doar de tensiunile dintre entităţile din regiune, ci regiunea va fi din ce în ce mai puternic conexată la provocările de securitate mai mari cu care se confruntă astăzi Europa.

Poziţia sa geografică, înconjurată de state membre ale UE şi NATO, leagă regiunea de cele două organizaţii în domenii privind securitatea frontierelor, migraţia forţată, antiterorismul şi acţiunile şi influenţa altor actori globali cum sunt Rusia şi China.

În pofida mai multor ani de prezenţă a UE şi NATO în regiune, Balcanii de Vest continuă să genereze o puternică percepţie de incertitudine cu privire la integrare, fapt pentru care apare inevitabil întrebarea: în ce proiecte ar trebui să se mai angajeze structurile europene şi euroatlantice pentru a creşte motivaţia pentru integrare şi, implicit, pentru creşterea rezilienţei acestei zone în ceea ce priveşte apărarea şi securitatea?

În Declaraţia comună UE-NATO din 2016, BIH a fost identificată ca fiind una dintre posibilele entităţi din regiune în care poate începe o astfel de cooperare mai strânsă în ceea ce priveşte consolidarea capacităţilor, acesta putând fi catalogat ca un prim pas pentru întreaga regiune în a-şi gestiona securitatea cu propriile capacităţi.

O cooperare consolidată a UE şi NATO privind stabilitatea, securitatea şi apărarea în Balcanii de Vest şi consolidarea rezilienţei acestei regiuni de care depinde şi securitatea Europei va trebui să se bazeze pe democraţii funcţionale şi care să nu fie caracterizate de ”stabilocraţie[3]”.

UE şi NATO vor putea promova şi susţine în mod eficient şi eficace consolidarea rezilienţei acestei regiuni prin modificarea abordării politice faţă de viitorul Balcanilor de Vest, putând astfel face sustenabil obiectivul de ”a realiza mai mult” pentru stabilitatea, securitatea şi apărarea regiunii.