Angela Merkel - înger sau demon pentru Europa?

În urma pierderii alegerilor din Bavaria şi Hesse, d-na Angela Merkel a anunţat că se va retrage din funcţia de preşedinte al Partidului Creştin Democrat (CDU) şi nu va mai candida la viitoarele alegeri pentru această funcţie, prevăzute pentru decembrie 2018, şi nici la alegerile generale din 2021 pentru funcţia de cancelar al Germaniei. În cazul în care noua conducerea a CDU va forţa alegerile anticipate, nu se exclude faptul ca „Doamna de Fier” a Germaniei să piardă şi funcţia de cancelar. La vremea bilanţului, o serie de analişti occidentali îşi pun întrebarea dacă Angela Merkel „a distrus sau a salvat Europa”.

Retragerea d-nei Angela Merkel, anunţată prin poziţia de non-candidat la Congresul din luna decembrie al Uniunii Creştin Democrate (CDU) din Germania ca şi la viitoarelor alegeri generale din anul 2021, duce la o analiză atenta a realizărilor şi nerealizărilor celei care a fost denumită „Iron Lady” sau „Iron Girl” a Germaniei. Considerată ca fiind urmaşa lui Helmuth Kohl, Angela Merkel a fost de mulţi văzută drept cea mai puternică femeie, lider european, după Margaret Thatcher. Acest statut l-a obţinut în cei 18 ani de conducere a CDU ca şi în cei 13 ani cât a deţinut funcţia de cancelar al Germaniei.

După ce, la alegerile din anul 2013 CDU, la alegeri, a fost aproape de o majoritate absolută, în scrutinul  din 2017, acesta a suferit un dezastru istoric, astfel că Merkel a trebuit să facă o adevărată demonstraţie de negociere politică pentru a construi o şubredă coaliţie care să formeze actualul guvern. Recent, după alte două dezastre electorale, în două săptămâni, în alegerile regionale în două regiuni care erau, până nu de mult, fieful CDU, căderea acestui partid nu a mai putut fi ţinută în frâu. În aceste condiţii, d-na. Angela Merkel, a trebuit să anunţe că nu va mai candida la alegerile CDU din luna decembrie a acestui an. În acelaşi timp, congresul va trebui să hotărască dacă va continua abordarea de centru-dreapta a actualului cancelar sau se va îndrepta şi mai mult către dreapta, pentru a contracara gruparea populistă, cu accente neo-naziste de extremă dreaptă, reprezentată de Alternativa pentru Germania (AfD).

S-a ajuns la această situaţie întrucât populaţia Germaniei a respins categoric politica doamnei Merkel de sprijin a imigranţilor, care a permis intrarea în Germania, în anii 2015-2016, a peste un milion de imigranţi. Această politică a dus la violente manifestaţii de stradă şi chiar la apariţia şi consolidarea unui nou partid, care este reprezentat în Bundestag, AfD. Cu toată opoziţia populaţiei, cancelarul german a declarat că va susţine, în continuare, politicile de dreapta ale guvernului, va consolida structurile de forţă ale statului, va respinge orice tentativă de alegeri anticipate şi va continua, cu mai multă precauţiune să sprijine stabilirea imigranţilor în Germania..

Partenerul din marea coaliţie aflată la guvernare, Partidul Social Democrat (SPD), conform declaraţiilor oficiale ale liderului SPD Andrea Nahles, sprijină această politică a d-nei Merkel susţinând-o, cel puţin până acum, în funcţia de cancelar.

Liderul AfD, Alexander Gauland, a salutat decizia d-nei Merkel, deşi consideră decizia ei ca doar „jumătate de drum” pe calea retragerii complete, pentru a fi considerată un succes deplin al partidului său. 

Christian Lindner, liderul Partidului Liber Democrat (Free Democratic Party – FDP), a declarat disponibilitatea partidului său de a face oricând o alianţă cu CDU atunci când d-na Merkel nu va mai fi cancelar.

Partidul Alianţa 90 („Verzii”), condus de Annalena Baerbock, a exprimat respectul pentru d-na Merkel, ca şi susţinerea tacită pentru evoluţia de la centru către dreapta a politicii germane.

Timpul până la care va fi ales un nou lider al CDU este foarte scurt pentru negocieri. Se preconizează că ar fi 4 candidaţi pentru a duce mai departe un partid care i-a avut la conducere pe Adenauer, Kohl şi, recent, Merkel. Doi dintre candidaţi sunt apropiaţi ai actualului cancelar iar ceilalţi doi sunt opozanţi recunoscuţi.

Anngret Kramp-Karrenbauer, supranumită de suporterii ei, AKK, este prima opţiune a d-nei Merkel. În prezent ea este secretar general al CDU. Sistemul politic agreat de aceasta este cel social-conservator iar din punct de vedere economic este o cunoscută susţinătoare a liberalismului economic. În cazul în care apropierea evidentă de Merkel va fi un impediment, există varianta candidaturii lui Armin Laschet, premierul statului Nord Rin – Westfalia, la rândul lui un susţinător al acesteia.

Din tabăra contestatarilor primul candidat pare a fi Jen Spahn, ambiţiosul ministru al sănătăţii, fost ministru de finanţe, în vârstă de 38 de ani, lider al aripii conservatoare a CDU. Acesta are şi avantajul de a fi reprezentantul noii generaţii de politicieni germani care par a  fi agreaţi de electoratul german dornic de schimbare. Este autodeclarat duşman al islamului şi adept al culturii tradiţionale germane. A militat pentru interzicerea portului veşmântului islamic burka, interzicerea dublei cetăţenii şi este în deplin acord cu programul AfD. Adept al unui stil progresist de viaţă, este homosexual declarat, căsătorit cu Daniel Funke, directorul tabloidului Bunte.   

Nu trebuie neglijate nici şansele lui Friedrich Merz, avocat, conservator, prosper om de afaceri, susţinător al relaţiei transatlantice, care a menţionat cu câteva săptămâni în urmă că funcţia de cancelar şi cea de lider de partid nu trebuie să aparţină aceleiaşi persoane. Este susţinător al aripii de dreapta a CDU. A declarat susţinerea unei „culturi dominante germane” la care să se alieze şi imigranţii. Este des şi aspru criticat de organizaţiile imigranţilor şi de către asociaţiile evreieşti. Într-un sondaj de opinie realizat de Spiegel Online , Merz este creditat cu 34% din voturi, în timp ce Annegret Kramp-Karrenbauer, cu 19 %. 

Cu Spahn sau Merz lideri,  CDU se va îndrepta politic către AfD cu care este posibil să facă un nou guvern, în urma unor posibile alegeri anticipate.

Viitorul d-nei Merkel în poziţia de cancelar al Germaniei până în anul 2021 depinde de existenţa sau nu, a curentului de schimbare la congresul CDU din decembrie. În cazul în care ar fi ales Merz, coabitarea actualului cancelar cu un nou lider conservator ar fi puţin probabilă şi nu se exclude ipoteza alegerilor anticipate la care ea nu va participa.

În situaţia probabilă ca din primăvara anului viitor  Angela Merkel, sau Mutti, cum o numesc germanii,  să părăsească funcţia de cancelar al Germaniei, fiecare cetăţean german îşi pune întrebarea: ce se va întâmpla cu Germania?

Nu trebuie să uităm că d-na Merkel a lucrat, până acum, cu patru preşedinţi ai Franţei, cu patru prim miniştri ai Marii Britanii şi şapte preşedinţi ai Italiei. Părăsirea funcţiei de cancelar însemnă, implicit, părăsirea viziunii Merkel asupra evoluţiei Europei.

Într-o lume instabilă, în care trecerea la o nouă ordine mondială traversează acum o fază de dezordine mondială, Germania d-nei Merkel a fost un pilon de stabilitate europeană. A impus respect atât partenerilor cât şi adversarilor. Vocea autoritară pe care a avut-o în relaţiile internaţionale va avea un efect din ce în ce mai scăzut, ştiut fiind că va mai fi cancelar o perioadă care va dura între câteva luni şi trei ani.

O perioadă de tranziţie ce urmează anunţului ei de a nu mai candida la funcţia de cancelar al Germaniei va fi o perioadă de instabilitate politică în Germania şi de aici un dezechilibru la nivelul Uniunii Europene, deci la nivelul Europei. Fiind mai mult preocupată de problemele interne, implicarea în problemele europene va scădea. Partenerii vor încerca să se substituie autorităţii germane iar adversarii vor încerca să profite de slăbiciunea Europei. Deşi Emmanuel Macron va continua eforturile de a reforma Uniunea Europeană, fără sprijinul lui Merkel aceasta pare a deveni o misiune imposibilă. Este evident faptul că Italia, dominată politic de Matteo Salvini, nu va veni în sprijinul său.

Nu o dată, cancelarul german a luat măsuri, în numele întregului continent, în care nu s-a consultat cu niciunul din partenerii săi. Decizia de a primi imigranţii a fost cea care a zdrobit-o nu numai în Germania dar a făcut ca multe state europene să se îndepărteze, nu doar de Germania dar şi de Uniunea Europeană şi chiar de principiile democraţiei liberale, alunecând către iliberalism şi chiar către atitudini populiste, extremiste. Protestele violente de la Chemnitz, în care a fost prezent şi salutul nazist al protestanţilor, a sugerat o direcţie periculoasă către care unele grupări ar vrea să se îndrepte Germania.

Pe plan european fenomenul de respingere al politicilor Merkel-iene se manifestă mai evident în Ungaria, Polonia sau Italia, unde guvernele nu mai vor să urmeze cursul politically corect  al altor state ale UE, ci se conformează dorinţei şi atitudinii electoratului propriu.   

Pe plan intern, electoratul german poate să fi uitat că Mutti a reuşit să păstreze o rată a şomajului la un procent de 5%, comparativ cu Italia, de exemplu, unde acesta este de 10%, dar nu a uitat măsurile de austeritate care au dus la aceasta.  Aceleaşi măsuri de austeritate a încercat să le impună în numele Uniunii Europene şi altor state membre, pentru a ieşi din criza financiară. Dar soluţiile impuse nu au fost şi cele pe care cetăţenii statelor respective şi le-ar fi dorit. Un evident exemplu este Italia, cu Mateo Salvini transformat din membru al guvernului în purtător de cuvânt al acestuia. Polonia şi Grecia, puse în faţa măsurilor de austeritate impuse de Germania, au adus la masa negocierilor solicitările pentru sumele compensatoare pe care aceasta ar trebui să le plătească în urma distrugerilor din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Toate acestea scot în evidenţă faptul că memoria oamenilor reţine doar eşecurile şi uită faptul că doamna de fier a Europei a fost stâlpul de stabilitate al Uniunii Europene.

Europa de astăzi este mai divizată ca oricând. Marea Britanie a divorţat de Uniunea Europeană şi încearcă să o facă pe principiul Adio dar rămân cu tine, principiu neacceptat de d-na Merkel. Autoritarismul este politica de bază în Ungaria şi Polonia, unde iliberalismul este unanim recunoscut. Italia este condusă de partide populiste care nu agreează principiile Uniunii. În Germania curentele extremiste de dreapta câştigă tot mai mult teren. Toate aceste state reproşează d-nei Merkel că ar fi folosit Uniunea Europeană în beneficiul Germaniei.

Evoluţia politică actuală a Europei se aliniază noii ordini internaţionale a lumii, în care interesele naţionale sunt întotdeauna superioare interesului colectiv.

Retragerea d-nei Merkel are valenţe tectonice la nivelul securităţii europene care va trebui să facă faţă instabilităţilor ce vor fi provocate de grupările extremiste de dreapta.