29 noiembrie 2018

Angela Merkel face apel la dialog în criza dintre Rusia şi Ucraina / Alianţa Nord-Atlantică are o abordare prudentă: În Marea Neagră sunt deja capabilităţi militare, inclusiv ale României

Mihai Draghici

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a pledat joi pentru evitarea soluţiilor militare în criza dintre Ucraina şi Rusia, iar Alianţa Nord-Atlantică a adoptat o atitudine prudentă, subliniind că în Marea Neagră există deja capabilităţi militare NATO, inclusiv ale României.

Sursă foto: Mediafax

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a cerut Alianţei Nord-Atlantice să trimită nave militare în zona Strâmtorii Kerci, după incidentul dintre Kiev şi Moscova.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a pledat pentru evitarea "soluţiilor militare", subliniind că actuala criză ţine "în totalitate de preşedintele rus Vladimir Putin". "Problemele de acest fel pot fi rezolvate doar prin dialog", a subliniat Angela Merkel, citată de BBC.

Angela Merkel l-a îndemnat pe Petro Poroşenko să fie rezonabil şi a subliniat că va încerca să abordeze problema cu Vladimir Putin la summitul naţiunilor dezvoltate şi emergente din Grupul G20. "Nu poate exista o soluţie militară la astfel de confruntări", a spus Merkel.

Alianţa Nord-Atlantică a anunţat joi că săptămâna viitoare va fi organizată o reuniune la care vor participa miniştrii de Externe ai statelor NATO şi omologul ucrainean, Pavlo Klimkin. Cu această ocazie va fi analizată cererea Kievului privind trimiterea unor nave militare NATO în zona Strâmtorii Kerci şi a Mării Azov. Purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, a sugerat, conform Agenţiei France Presse şi publicaţiei L'Orient Le Jour, că va fi adoptată o poziţie prudentă. "Există deja o prezenţă puternică a NATO în Marea Neagră şi vom continua să o evaluăm", a declarat Oana Lungescu pentru AFP.

"De la anexarea ilegală a Crimeei de Rusia în 2014, NATO a consolidat considerabil prezenţa în Marea Neagră. În prezent, nave NATO efectuează misiuni de patrulare şi organizează frecvent exerciţii în Marea Neagră. În anul 2018, navele NATO au petrecut 120 de zile în Marea Neagră, comparativ cu 80 de zile în 2017, iar numeroşi aliaţi efectuează misiuni de poliţie aeriană în regiune", a subliniat Lungescu.

"Trei state membre NATO - Bulgaria, România şi Turcia - sunt naţiuni riverane, cu propriile capacităţi naţionale desfăşurate în regiunea Mării Negre, şi există şi o brigadă multinaţională română cu sediul în Craiova", a precizat Oana Lungescu.

Instanţe judiciare din Crimeea au decis miercuri plasarea în arest preventiv timp de 60 de zile a celor 24 de militari ucraineni capturaţi de Rusia în incidentul naval produs în Marea Azov. Serviciul Federal rus de Securitate (FSB) susţine că navele militare ucrainene Berdiansk, Nikopol şi Iani Kapu au pătruns neautorizat în apele teritoriale ruse, ignorând somaţiile. Ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul spre cele trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 24 de membri ai echipajelor. Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014.

Ucraina a denunţat o "agresiune" a Rusiei şi a instituit Legea marţială timp de 30 de zile în regiunile ucrainene situate la frontiera cu Rusia. Statele Unite, Uniunea Europeană şi NATO au criticat Rusia şi au cerut măsuri pentru detensionarea situaţiei.