14 aprilie 2021

Andrei Muraru, propus ambasador în SUA: Vizele ar putea fi ridicate în următorii trei ani

Petru Mazilu

Andrei Muraru, propus ambasador în State Unite ale Americii, a primit, miercuri, avizul favorabil al comisiilor parlamentare reunite şi a spus că este încrezător că vizele pentru cetăţenii români vor fi ridicate până la finalul mandatului preşedintelui Klaus Iohannis.

Sursă foto: Mediafax

Andrei Muraru a anunţat că a primit aviz favorabil la audierea de miercuri, în faţa Comisiilor parlamentare reunite pentru politică externă şi Comisiilor pentru românii din afara graniţelor, pentru poziţia de ambasador în Statele Unite ale Americii.

„În faţa membrilor Parlamentului, am vorbit despre priorităţile mandatului meu, subliniind că ridicarea profilului Parteneriatului Strategic cu SUA este obiectivul nostru în perioada următoare. Acest deziderat are la bază consensul că prezenţa militară şi economică americană în regiune este vitală”, a anunţat Muraru pe Facebook.

Principalele obiective ale viitorului ambasador sunt creşterea prezenţei militare şi a investiţiilor americane în România, dar şi acordarea unei mai mari atenţii comunităţii de români din SUA. De asemenea, Muraru îşi propune să obţină ridicarea vizelor în următorii ani pentru românii care călătoresc peste ocean.

„Admiterea României în Programul Visa Waiver – România este aspirantă de 16 ani la acest program. Cunoaştem bine vulnerabilităţile interne pe care le avem şi, în acelaşi timp, limitele cauzate de prevederile legale inflexibile în vigoare din SUA. Vom şti curând mai multe despre cauzele care determină refuzul anumitor cereri pe care cetăţenii români le fac pentru vize de scurtă şedere în Statele Unite şi vom iniţia o campanie publică de informare, aşa cum a anunţat deja ministrul Bogdan Aurescu. Avem nevoie, de asemenea, de o soluţie creativă la nivel de Congres pe care, sunt convins, că o vom găsi. Sunt astfel încrezător că, până la finalul mandatului Preşedintelui Iohannis, românii vor călători în SUA fără viză”, a mai anunţat Andrei Muraru.