Analiză: Ucraina ar avea nevoie de 40 - 160 de aeronave pentru a-şi proteja eficient spaţiul aerian, în timpul unui proces de încetare a focului

Potrivit CSIS, în baza istoriei Rusiei, este puţin probabil ca ruşii să accepte un acord fără a fi necesară crearea unor misiuni care să includă observatori străini şi zone de „interdicţie de zbor” sau „poliţie aeriană”. Aceste misiuni consumă resurse şi implică, de multe ori, activarea unor forţe prin rotaţie, din mai multe state.  Luând în considerare operaţiunile anterioare asemănătoare ale NATO, în Ucraina ar fi necesare între 40 şi 160 de avioane, care să protejeze spaţiul aerian ucrainean în timpul unui acord de încetare a focului şi a unui proces de obţinere a păcii.

NATO desfăşoară în acest moment misiuni de poliţie aeriană fie în aşa-numita zonă Benelux, în Balcani sau pe flancul de est al NATO. Acestea consistă în dislocarea unor militari şi aeronave aliate pe o perioadă de 4 luni, prin rotaţie. În 2023, de exemplu, acţiunile NATO s-au concentrat cel mai mult pe zona baltică, unde au şi fost interceptate aeronave ruseşti. În zona baltică, aceste patrulări acoperă în jur de 1.000 de km de graniţă cu Rusia şi Belarus şi ajută şi la alte misiuni ale NATO, precum cele ale grupărilor EFP.  Cu toate acestea, un posibil acord de încetare a focului la graniţa dintre Ucraina şi Rusia (care are Belarus drept proxy) s-ar întinde pe o distanţă probabil de trei ori mai mare. Şi în România şi Bulgaria sunt desfăşurate misiuni de poliţie aeriană, la bazele Mihail Kogălniceanu şi Graf Ignatievo (Bulgaria), unde fiecare misiune are între 100-200 de militari şi între 4 şi 6 aeronave.

În Ucraina, scrie CSIS, astfel de misiuni de poliţie aeriană ar trebui însoţite de şi alte planificări şi sisteme antiaeriene pentru a putea împiedica Rusia din a-şi folosi puterea aeriană pentru a ameninţa pacea. CSIS vorbeşte despre necesitatea unei strategii tip „point defense”, care să concentreze mai multe resurse de apărare în jurul unor locaţii cheie (deşi această strategie nu limitează, neapărat, puterea inamicului de a mai ataca, ci doar are caracter defensiv) şi despre o strategie tip „area defense”. Aceasta din urmă – care are scopul distrugerii abilităţii inamicului de a ataca – combină misiuni de patrulare aeriană, alături de măsuri active şi pasive, astfel creând o abordare stratificată de apărare. Pe de-o parte, apărarea activă implică lansatoare de rachete sol-aer, interceptări făcute de aeronave şi emisii de război electronic, folosite pentru avertizarea timpurie şi angajare în luptă. De cealaltă parte, apărarea pasivă implică colectarea de informaţii, camuflajul, echipamente tip „momeală” şi mobilitatea (asemenea Agile Combat Employment).

O acoperire de 24 de ore a unor misiuni de patrulare aeriană necesită aproximativ 20 de aeronave, fără a lua în considerare timpul de odihnă al piloţilor şi menţinerea a încă două aeronave în alertă pentru a răspunde unor urgenţe. Numărul ar ajunge la în jur de 25 de aeronave. Misiunile NATO în acest moment sunt cu mult mai mici.

Acest număr de aeronave este doar punctul de plecare pentru estimarea necesităţii reale când vine vorba despre menţinerea păcii în Ucraina.

Ucraina ar avea nevoie de trei baze aeriene (adică între 4 şi 6 escadrile, confirm misiunilor de poliţie aeriană din zona baltică). Dacă acestea ar fi ridicate de la sol din altă ţară, numărul ar creşte. Este nevoie de două escadrile pentru a disloca o escadrilă de luptă înaintată. Astfel, numărul aeronavelor necesare pentru misiune ajunge la 48. Pentru o zonă de apărare mai mare, numărul ar creşte la aproape 160 de aeronave, care să fie dislocate în trei sectoare diferite, de-a lungul graniţei Ucrainei cu Rusia şi Belarus. Asta presupune şi ajutor din partea unor state non-NATO, inclusiv cu militari şi sisteme antiaeriene cu baza la sol.