Analiză: Su-57 Felon încă se doreşte un rival al F-35

La peste patru luni de la începerea conflictului din Ucraina, aviaţia rusă a pierdut 35 de aparate, dintre care 16 Su-30/34/35 şi 48 de elicoptere, şi nu a reuşit să obţină superioritatea aeriană deasupra Ucrainei, deşi aflat în faţa unui adversar cu capabilităţi aeriene şi antiaeriene modeste.

Potrivit unor media internaţionale, au fost introduse în luptă şi puţinele avioane Su-57 pentru lovirea sistemelor antiaeriene cu rază lungă de acţiune S-300 ucrainene sau bombardarea poziţiilor deţinute de ucraineni. Astfel, după Siria, puţinele Su-57 intră în conflictul din Ucraina într-o încercare de a obţine controlul spaţiului aerian ucrainean şi de a-şi trece în palmares faptul că a participat la acţiuni militare.  

Deşi (auto) prezentat ca aparţinând generaţiei a V-a, fiind cel mai modern avion rusesc, Su-57 este încă departe de a fi considerat un omolog al F-22 sau F-35,  din cauza caracteristicilor şi dotărilor limitate, precum şi a dificultăţilor tehnologice nedepăşite de o industrie aerospaţială rusească neputincioasă. De ce nu este în acest club select şi ce-l desparte de acesta reprezintă o poveste mai complicată.     

În cele ce urmează, vom analiza la capitolele esenţiale performanţele şi echipamentele avionului rusesc comparativ cu aparatul 5G al momentului – F-35 (sau F-22)  pentru a evidenţia limitările şi diferenţele majore care îl exclud pe Su-57 din categoria aparatelor 5G.      

Vom începe cu numere: în prezent, aviaţia rusă dispune de 6 (şase) avioane Su-57 (Felon în codificarea NATO) din producţia de serie, conform avia.pro, în timp ce SUA şi ţările aliate dispun de câţiva ani de peste 800 de avioane 5G F-35/F-22 (plus 20 de bombardiere strategice B-2A Spirit), conform publicaţiei flightglobal.

Sursă: Ministerul rus al Apărării

Totodată, SUA dispun de mai multe companii aerospaţiale (Lockheed-Martin, Northrop-Grumman sau Boeing) cu peste 40 de ani de experienţă în proiectarea, dezvoltarea şi fabricarea avioanelor cu amprentă mică de radiolocaţie-RCS (Radar Cross Section) sau ”stealth” cum mai sunt denumite. În cei peste 40 de ani de primul zbor al F-117, SUA au dezvoltat tipuri diferite de avioane, de la avionul de bombardament precis F-117 Nighthawk, bombardierul strategic B-2A Spirit şi până la actualele avioane de vânătoare F-22 Raptor sau F-35 Lightning II, care au participat la diferite conflicte şi operaţii.

De partea ruşilor, la capitolul avioane ”stealth”, oricât ne-am strădui, nu observăm avioane omoloage, comenzi la export (au existat tentative din partea Turciei şi Indiei, Algeria speră să-l achiziţioneze din 2028, iar Vietnamul se mai gândeşte) sau prea multe lucruri care să susţină teoriile că Su-57 reprezintă un competitor real al aparatelor americane. Simpla dislocare a unui număr redus de aparate Su-57 în Siria sau primele misiuni de luptă în Ucraina ţine mai mult de marketing şi prea puţin de aspectele operaţionale, influenţa acestora fiind minimă.

Aceasta este realitatea dincolo de show-uri aeriene impresionante, păreri nerealiste şi exagerări în privinţa realizărilor industriei aerospaţiale ex-sovietice/ruseşti. 

Cu toate acestea, avionul rusesc Su-57 nu duce lipsă de fani şi simpatizanţi, de articole laudative şi suporteri, inclusiv din România. Este greu de crezut cum unele persoane pot specula ce vor face peste ani câteva Su-57 comparativ cu ce fac deja de ani buni sute de aparate americane 5G. Mai mult, F-35A câştigă cam toate competiţiile pentru achiziţionarea unui avion de vânătoare 5G (vezi Polonia-32 buc., Elveţia-36 sau Finlanda-64).

O simplă privire la programele Su-57 Felon (sau Su-75 Checkmate) arată limitele şi neputinţa industriei aerospaţiale ruseşti în a dezvolta un avion 5G adevărat, cu performanţe superioare reale, capabil să facă faţă sutelor de avioane americane din 5G – F-35 sau F-22, dezvoltate de o industrie cu o experienţă de peste 40 de ani în construirea aparatelor cu suprafaţă mică de reflexie.

Amprenta de radiolocaţie şi mascarea pasivă

Ca să complicăm puţin lucrurile, vom menţiona că aparatele F-35 Lightning II sunt dezvoltate în trei variante: F-35A, cu decolare/aterizare convenţională, F-35 B, cu decolare scurtă şi aterizare verticală-STOVL (Short Take-Off and Vertical Landing) şi F-35C, cu decolare de pe portavioane. Diferenţele între versiuni influenţează preţul aeronavelor, acesta mergând de la 77,8 mil. $ pentru F-35A, 101,3 mil $ pentru F-35B şi 94,1 mil $ pentru F-35C. La acestea, se adaugă costurile pentru întreţinere, ora de zbor şi altele, care nu sunt deloc mici.   

Sursă: USAF

În majoritatea articolelor media, Su-57 Felon apare, nefiresc, ca un competitor direct al aparatelor americane F-35 Lightning II şi F-22 Raptor, însă chiar prezentarea constructorului Suhoi subliniază că Su-57 dispune de o amprentă de radiolocaţie situată undeva între 0,1 şi 1 m².

În primul rând, deşi, aparent, cifrele prezentate sunt mici, acestea sunt echivalente cu un F/A-18 E/F Super Hornet, JAS-39 Gripen sau Rafale, aparate 4G++, în configuraţia fără armament acroşat.

În al doilea rând, trebuie subliniat faptul că această amprentă de radiolocaţie nu este o valoare medie, valabilă pentru toate zonele aparatului (”all-aspect”), care poate ar fi convenit fanilor avionului rus. Această valoare reprezintă de fapt RCS-ul frontal al aparatului, conform chiar firmei constructoare Suhoi, care s-a concentrat (doar) pe acest aspect în detrimentul dezvoltării unui aparat cu ”stealth” total, datorită dificultăţilor tehnologice inerente. Concluzia este evidentă: Su-57 nu este un aparat ”stealth”.

Nu numai că Su-57 dispune de o amprentă de radiolocaţie mai mare decât a unui F-35 – dar aceasta este 1.000 ori mai mare (0,0001 m² în cazul F-22/F-35). Pentru simplitate vom folosi doar valoarea 0.0001, deşi unii piloţi care au zburat pe ambele aeronave au declarat că F-35 are RCS mai mic decât F-22.

Valoarea RCS influenţează distanţa de descoperire a unei aeronave, un F-35/F-22 având posibilitate de descoperire a unui Su-57 de la o distanţă 5,6 ori mai mare decât aparatul rusesc.

Numai această diferenţă uriaşă în RCS şi distanţa de descoperire şi de angajare între cele două aparate arată cât de inferior este aparatul rusesc în faţa F-35 (sau F-22).

Nu este de mirare că, în cadrul exerciţiilor de luptă aeriană cu adversar, cum ar fi Red Flags sau Northern Edge, F-35 a obţinut scoruri de 28-1 împotriva unor adversari aerieni, superiori numeric, care zburau pe avioane capabile 4G++(F-15 sau F/A-18 sau Eurofighter) sprijinite de AWACS şi sisteme antiaeriene, potrivit airforcemagazine.com. Echipa F-22 a obţinut chiar şi un incredibil 241-0 împotriva avioanelor 4G++.

În mod clar, RCS-ul redus al aparatelor F-35/F-22 (care este ”all aspect”), reprezintă factorul determinant, responsabil de aceste diferenţe de scor. 

Practic, nici nu mai contează cât de capabil este radarul de bord sau sistemele de luptă radioelectronică instalate pe avion, acestea nu pot compensa diferenţa enormă în distanţa de descoperire a unei platforme 5G ca F-35.

Sursă-USAF

Poţi fi impresionat de manevrele spectaculoase la un show aerian sau prezentările unui Su-35 sau Su-57, fără RCS redus acestea nu au nicio şansă în lupta aeriană BVR cu avioane adevărate 5G ca F-35 sau F-22. Chiar şi în lupta aeriană apropiată (WVR), în care Su-57 are şanse mai favorabile să reziste, trebuie ţinut cont că există o diferenţa enormă între posibilitatea descoperirii acestor aparate versus posibilitatea executării focului asupra acestor platforme 5G, aspect care este mult mai greu în realitate decât pare în teorie.

În timpul unor exerciţiilor de luptă aeriană Red Flag/Northern Edge, au fost cazuri în care piloţi americani de pe avioane 4G++ au raportat că nu au putut să urmărească cu radarul de bord un aparat F-22, chiar dacă îl vedeau cu ochiul liber din carlinga de pilotaj! Alţi piloţi au subliniat că le-a fost imposibil să se apropie de avioane F-35/F-22 fără să fie descoperite şi ”doborâte”.

Orice luptă aeriană cu aceste avioane va conduce la un ”masacru”, iar aparate ca Su-35 sau Su-57, chiar şi Su-75, vor fi doborâte fără să ştie că adversarul este în apropiere. 

În afară de problemele tehnice şi întârzierile programului Su-57, în afara mascării pasive, acesta rămâne serios în urma platformelor 5G americane la capitolul echipamente electronice sau fuziune senzorială – aspecte cruciale pentru o aeronavă 5G.

O altă problemă pentru Su-57 ar fi aceea că nu dispune de magistrale de date protejate cu probabilitate mică de interceptare/bruiere, cum ar fi MADL (pe F-35) sau IFDL (pe F-22). Astfel, este greu de crezut că veţi vedea într-o misiune de luptă mai multe Su-57 comunicând informaţiile obţinute de L402 fără detectarea originii semnalului, adică poziţia avionului.

Desigur, asta nu ar fi o problemă în Ucraina, când adversarul dispune de echipamente de război electronic cu limitări sau (puţine) platforme 4G, dar dacă adversarul este echipat cu F-35 (sau F-22) atunci lucrurile se complică.

RADARUL DE CERCETARE AERIANĂ

În afara decalajului imens dintre amprenta radar sau în IR a avionului Su-57, vom observa aceeaşi diferenţă uriaşă manifestată şi în ceea ce priveşte capabilităţile de descoperire a ţintelor.

Radarul AN/APG-81 de pe F-35 este a treia generaţie de radar AESA faţă de prima generaţia abia instalată pe Su-57 - radarul N036-1-01 (bandă X). Constructiv, APG-81 dispune de 1.678 de module de transmisie/recepţie (TRM) faţă de 1.552 TRM pe N036 – radarul de pe Felon. Dacă radarul N036 va descoperi o ţintă cu RCS 0,1 undeva la 160km,  

Conform materialelor video înregistrate de compania constructoare Northrop Grumman în timpul zborurilor de testare, APG-81 execută cercetarea aeriană de volum în 2-3 secunde. În timpul testelor, a descoperit şi urmărit 19 ţinte aeriene care evoluau la peste 160km în sub 3 sec., inclusiv ţintele aeriene care se îndepărtau.

Radarul AN/APG-77v1 de pe Raptor dispune de şi mai multe TRM - circa 2.000. Radarele americane sunt mult mai puternice şi mult mai dificil de descoperit datorită LPI – Low Probability Intercept – o capabilitate care reduce probabilitatea de interceptare a emisiilor şi mult mai rezistent la bruiajul advers.

SUA a început echiparea avioanelor de vânătoare F-15C/D cu prima generaţie de radare AESA în anul 2000. A urmat generaţia a II-a cu radarele APG-77 pe F-22 Raptor şi apoi cea de-a treia generaţia cu APG-81 pe F-35 şi APG-77v1 pe F-22 de astăzi.

Va fi aproape imposibil pentru industria aerospaţială rusească să reducă decalajul de 20 de ani în perioada următoare. Dimpotrivă, prăpastia tehnologică se va adânci, amplificată şi de sancţiunile economice. Scepticii trebuie doar să urmărească evoluţia programelor Su-57 (sau Su-75) pentru a se clarifica când şi cum vor primi unităţile de aviaţie ruse avioanele promise.

Potrivit bulgarianmilitary.com, Algeria a refuzat achiziţionarea de Su-35 pentru că nu dispunea de radar AESA, iar Indonezia a renunţat la furnizarea a 11 aparate Su-35.

ECHIPAMENTE DE LUPTĂ RADIOELECTRONICĂ

Echipamentele defensive ALR-94 şi ASQ-238 de pe F-22 şi F-35 asigură capabilităţi majore de protecţie/descoperire în mod pasiv. ALR-94 este mai mult un radar pasiv cu rază de peste 400km şi dispune de peste 30 de antene, în timp ce un avion 4G are doar 3-5 antene. Se cunoaşte că un singur F-35 poate detecta şi urmări un emiţător, mai rapid şi mai precis decât trei avioane F-16 CJ acţionând împreună.

Pentru a înţelege cât de puternice sunt, vom menţiona că receptorul la iluminarea radar ALR-94 (RWR/Radar Warning Receiver) dispune de o rază de acţiune mai mare decât primele versiuni ale radarului APG-77. Mijloacele de război electronic instalate atât pe F-22, cât şi pe F-35, furnizează mai multe informaţii decât majoritatea radarelor de tip activ instalate pe unele avioane de vânătoare. 

Elementele componente ale sistemului de luptă radioelectronică AN/ASQ-239 de pe F-35 furnizează o acoperire completă a spaţiului din jurul aeronavei, maximizând distanţele de descoperire a ţintelor şi furnizând piloţilor opţiunile necesare pentru executarea manevrelor de evitare a ameninţărilor, a contramăsurilor sau a bruiajului, precum şi de angajare a ţintelor.

Mijloacele de luptă radioelectronică de pe Su-57, deşi reprezintă un pas înainte faţă de cele instalate pe avioanele tradiţionale ruseşti sunt cu cel puţin o generaţie în urma sistemelor care echipează aparatele americane/occidentale. 

Sursă: Ministerul rus al Apărării

          Există anumite relatări despre complexul de luptă radioelectronică L402 Himalaya care cuprinde antene radar instalate în aripi, şi un echipament de bruiaj în partea din spate a aeronavei, însă, dacă pe hârtie par interesante, în realitate acestea pot compromite poziţia unui avion Su-57, deoarece pot fi descoperite de radarele pasive care echipează avioanele 5G americane. Ca elemente ale complexului L402, antenele N036L-1-01, cu rol principal de interogare IFF, pot acţiona ca dispozitiv de bruiaj şi pot sprijini cercetarea spaţiului aerian, dar nu pot descoperi avioanele 5G, lipsindu-le precizia, puterea şi capabilităţile echipamentelor americane.   

Pe de altă parte, complexele de luptă radioelectronică instalate pe Su-57 nu dispun de o putere comparabilă cu containerele de bruiaj acroşate la exteriorul unui avion, ca să nu mai vorbim de o comparaţie cu F-22/F-35, chiar dacă se presupune că folosesc antene care încorporează tehnologie cu semiconductori GaN (arseniură de galiu) -lucru destul de improbabil, mai ales după impunerea sancţiunilor economice şi ţinând cont de înapoierea tehnologică a Rusiei).

Există o ”prăpastie” tehnologică evidentă între capabilităţile de luptă radioelectronică între F-22/F-35 şi Su-57, ca de altfel cu orice avion 4G.

MIJLOACELE DEFENSIVE DE PROTECŢIE ÎN IR 

Sistemul defensiv de luptă radiolectronică - DAS (Defensive Aid System) instalat pe F-35 dispune de şase senzori cu imagine IR care asigură o acoperire de 360° şi o capabilitate majoră de descoperire şi urmărire în IR, în afara Sistemului electrooptic de ochire - EOTS (Electro-Optical Targeting System), un echipament de cercetare şi descoperire în IR la distanţe mari, funcţionând ca un container de descoperire şi ochire în IR a ţintelor (IRST)  acroşat la exterior, menţionează compania producătoare Lockheed Martin.

În prezent, F-35 este singurul aparat capabil să execute misiuni de luptă în mediu IR contestat, cu o densitatea mare a senzorilor de descoperire în IR.

Sistemul de avertizare a lansării unei rachete – MAWS  (Missile Approach Warning System) instalat pe F-22 (AAR-56) a fost modernizat pentru a asigura aceeaşi rol IRST (InfraRed Search and Track) ca în cazul F-35. 

Su-57 nu dispune de nimic asemănător DAS în afară de propriul IRST (101KS-V) care are un câmp de observare frontal limitat şi o distanţă de descoperire redusă – care nu aduce prea multe puncte într-o luptă cu avioanele 5G. IRST nu este relevant dacă nu ştii în ce direcţie să te uiţi după inamic, informaţia poate veni de la radarul de bord, desigur, dar un F-35 nu poate fi descoperit de la distanţe mari şi dispune de protecţie în IR a zonei motorului şi evacuarea gazelor.

Conform companiei producătoare, Lockheed Martin, avioanele americane dispun de o configuraţie specială a motorului şi echipamente unice de răcire a gazelor evacuate pentru reducerea semnăturii IR, inexistente la Su-57, astfel că inclusiv în mediu IR detecţia va fi dificilă pentru ruşi.

Sistemul IRST instalat la bordul Su-57 ar fi primul pe un avion rusesc care dispune de senzor după imagine IR sau poate se bazează încă pe senzorul vechi fără imagine IR – OLS-35 de pe Su-35.

Într-o luptă aeriană, pilotul de pe Su-57 trebuie să aleagă între a menţine un RCS redus sau să folosească IRST, încastrat într-o sferă rotativă în faţa carlingii, aspect care va compromite RCS. Indiferent dacă va utiliza sau nu IRST finalul va fi la fel de prost pentru Su-57.

Nu vom insista asupra diferenţelor la capitolul motorizarea aeronavei întrucât motoarele Su-57 (AL-41F1) au constituit o problemă constantă şi au o amprentă uriaşă IR care nu poate scăpa senzorilor adverşi. Chiar dacă acestea dispun tracţiune vectorială (TVC) 3D şi o performanţă mai bună pe axa de giraţie (axa verticală), un F-22 cu motor TVC 2D şi suprafeţe de control mai mari este superior în axa de tangaj (axa transversală).

Potrivit companiei Suhoi, Su-57 poate avea o viteză de supercroazieră (=regimul de zbor supersonic în care un avion zboară fără folosirea postcombustiei) de M1.6 şi poate atinge M2 cu postcombustie. F-22 cu motoare PW F-119 are o viteză de supercroazieră de M1.8 şi atinge M2.25 cu postcombustie. Asta înseamnă că Su-57 nu va fi în măsură să ajungă un F-22, dar un Raptor poate intercepta un Su-57 care încearcă să scape. F-35A cu motoare PW F-135 atinge supercroaziera la M1,2 şi o poate menţine pentru circa 200km, dar nu este optimizat pentru supercroazieră.

ARMAMENT

Potrivit Air Force Magazine, F-22 Raptor dispune de şase rachete dirijate prin radar AIM-120D AMRAAM şi două AIM-9X Sidewinder în compartimentul intern – şi deci mascate pasiv – în timp ce F-35 dispun doar de patru rachete aer-aer în compartimentul intern. Ambele tipuri pot transporta mai multe tipuri de armamente în exterior, dar compromiţând mascare pasivă a avionului.

Sursă: USAF

Chiar dacă ar şti că s-a lansat o rachetă aer-aer datorită avertizării Sistemului de avertizare a lansării unei rachete – MAWS  (Missile Approach Warning System) şi ar reacţiona foarte rapid cu echipamentul de bruiaj (cu maxim 4-5s înainte de impact, deoarece radarul rachetei se activează pe porţiunea finală), pilotul de pe Su-57 nu are şanse să le evite deoarece AIM-120D are capabilităţi de autodirijare spre platforma aeriană care execută bruiajul (home-on jam). În cazul ipotetic în care bruiajul 101KS-U (MAWS) are succes, datorită magistralei duale de date cu care este echipată, racheta menţine legătura cu avionul lansator, putând fiind re-dirijată până când identifică din nou şi loveşte ţinta.

De reţinut, MAWS instalat pe Su-57 este de tip UV şi este eficient în special împotriva rachetelor antiaeriene nicidecum contra celor aer-aer lansate dincolo de raza vizuală (BVR). Practic, sistemul MAWS 101KS-U de pe Su-57 este inutil şi nu are ce avertiza în cazul unei rachete aer-aer BVR.

Chiar şi în situaţia unei lupte aeriene apropiate (WVR), destul de improbabilă în contextul operaţional actual, împotriva unei rachete cu rază scurtă de acţiune AIM-9X Sidewinder, echipată cu cap de autodirijare IR pasiv şi senzor de identificare după imagine IR de înaltă rezoluţie (FPA) şi câmp de cercetare de peste 90°, cu motoare cu semnătură IR mare, Su-57 nu are scăpare.

La peste 10 ani de la primul zbor, sunt încă dubii că rachetele aer-aer K-77M sau K-74M sunt operaţionale, forţând Su-57 să zboare cu acestea acroşate la exterior, deoarece nu încap în camera de luptă interioară, compromiţând masiv RCS-ul şi aşa mare, comparativ cu avioanele 5G americane.

Conform defenceblog.com, recent, echipe ucrainene pentru situaţii de urgenţă au descoperit rămăşiţele unei rachete aer-aer cu rază medie de acţiune R-77-1 (codificare NATO AA-12B) în regiunea Jitomir. Una din cele mai performante rachete aer-aer din arsenalul rus a fost pierdută datorită unor probleme tehnice.

Introdusă în serviciul activ în 2015, raza de acţiune a rachetei este estimată între 80km şi 110km şi dispune faţă de versiunile iniţiale de rezistenţă sporită la contramăsurile electronice şi un cap de căutare modernizat.

REALITATEA ESTE ALTA ÎN CAZUL Su-57

Evident, cel mai bun avion al forţelor aeriene ruse, Su-57 Felon, reprezintă o versiune cu RCS mai redus a masivului Su-35, despre care am mai vorbit într-un articol anterior, şi este încă depărtare de F-35 (F-22) la toate capitolele esenţiale.

Conform argumentaţiei de mai sus, Suhoi Su-57 nu este un avion 5G şi nicidecum în aceeaşi clasă cu F-35 sau F-22, ci doar un concurent al aparatelor 4G++ occidentale.

Această analiză nu şi-a propus să portretizeze F-35 (sau F-22) ca un avion invincibil, ci doar să sublinieze avantajele majore ale aparatelor cu amprentă foarte mică de radiolocaţie F-35 (sau F-22) faţă de generaţiile anterioare de avioane sau sistemele de rachete antiaeriene adverse, indiferent că sunt ruseşti sau occidentale.

RCS-ul foarte mic este decisiv deoarece permite supravieţuirea acestor avioane într-un context operaţional cu densitate mare a sistemelor AA inamice, cum există în prezent în Ucraina, şi executarea misiunilor de luptă.

Conform foreignpolicy.com, ruşii şi-au recalibrat strategia şi au executat dislocări masive de sisteme antiaeriene ruseşti cu rază lungă de acţiune S-300 şi S-400 în Donbas, plus radare de avertizare timpurie. Densitatea sistemelor antiaeriene ruseşti este aşa de mare încât i-a determinat pe ucraineni să reducă numărul misiunilor cu dronele Bayraktar pentru a nu risca pierderea acestora în atacuri fără şanse de succes.

Nici furnizarea de drone de lovire Gray Eagle, cu o autonomie de 25h şi echipate cu până la opt rachete antitanc dirijate AGM-114 Hellfire, nu ar schimba prea mult situaţia operaţională. Din cele 20-30 de misiuni zilnice ale aviaţiei ucrainene, 70% sunt dedicate sprijinului aerian nemijlocit a trupelor care apără Donbasul şi nu dispun de posibilităţi de neutralizare/nimicire a mijloacelor AA inamice (SEAD/DEAD).     

Devine evident că numai F-35 ar fi putut supravieţui într-un mediu operaţional similar celui din Ucraina, fiind special conceput să facă faţă unor astfel de ameninţări complexe. În afară de aparatele inamice, F-35 se poate apăra singur în faţa sistemelor AA inamice, inclusiv S-400 sau chiar S-500, pe care le poate distruge de la distanţe considerabile fără a fi detectat sau le poate perturba activitatea, datorită mascării pasive, echipamentelor de luptă radioelectronică avansate şi muniţiilor transportate. Dacă ”avionul fantomă” de la Kiev ar fi existat, aceasta nu putea fi decât un F-35!  

          Pentru a putea concura cu Occidentul sau SUA în privinţa avioanelor 5G, Rusia trebuie să dispună de în primul rând de bani, apoi de o industrie solidă de microelectronice avansate tehnologic, de o industrie şi tehnologii avansate de calculatoare (chipset sau design şi fabricare CPU, etc) de genul celor din Silicon Valley, de o competiţie reală între diferitele companii ruseşti în domeniul microelectronicii sau a construcţiei de avioane pentru a spera măcar la eforturi constante în domeniul cercetării şi dezvoltării avioanelor 5G sau chiar 6G.

Mai mult, în Rusia nu există resursele, experienţa, competiţia, talentul ingineresc în domeniul stealth sau companii gigant de talia Lockeheed-Martin, Northrop-Grumman, Boeing, Raytheon sau MBDA, Leonardo, etc.

Am subliniat într-un material trecut dependenţa masivă a Rusiei de componentele electronice occidentale, obţinute prin furt tehnologic sau terţi, toate într-un efort disperat pentru a menţine paritatea cu Occidentul la capitolul armament.    

Înşelate de unele prezentările exagerate, numeroase persoane, inclusiv din România, nu realizează cât de mult se bazează Rusia pe furtul de tehnologie occidentală pentru dezvoltarea propriilor arme deoarece industria de apărare rusească este incapabilă şi nu poate dezvolta arme moderne care să concureze cu cele occidentale fără aportul tehnologic „importat” din Occident pe căi frauduloase.

AVIOANELE 6G OCCIDENTALE SUNT APROAPE

În final, ca ultim argument pentru sceptici sau fanii aparatelor ruseşti, care să sublinieze decalajul imens între industriile aerospaţiale ale statelor NATO şi Rusia, dorim să amintim că în septembrie 2020 SUA a efectuat zborul inaugural al prototipului viitorului avion 6G – NGAD (Next Generation Air Dominance), avionul din generaţia viitoare destinat asigurării dominaţiei aeriene. În treacăt vom aminti şi de al doilea proiect, denumit F/A-XX, pentru forţele navale americane.

În afara NGAD şi F/A-XX, Europa de Vest dezvoltă nu unul, ci două proiecte multinaţionale de aparate 6G – FCAS/SCAF (Franţa, Germania şi Spania) şi Tempest (Marea Britanie, Italia şi Suedia). Aşteptăm replica rusă – nu sub forma ipoteticului hipersonic MiG-41 sau alte născociri propagandistice – la pachet cu livrarea până în 2027 a celor 76 de avioane Su-57 către unităţile de aviaţie sau dezvoltarea Su-75 Checkmate (alt ”omolog”, low-cost însă, al F-35).

Un avion 6G presupune mascare pasivă totală, eficienţă în toate regimurile de zbor (de la viteze subsonice la cele multi-Mach), capabilitate de ”metamorfozare”, acoperire inteligentă a suprafeţelor de zbor, capacitate de lucru în reţea, senzori extrem de sensibili, pilotarea opţională, arme cu energie dirijată. Adică tot atâtea provocări pentru industrie aerospaţială rusească, grav afectată de sancţiunile occidentale.

 Nu în ultimul rând, să revenim la noi şi la posibilitatea pierdută, zicem noi, de a dispune de un avion de calibrul lui F-35. Ne exprimăm opinia că achiziţionarea doar a unei escadrile de F-35 (în locul a 2-3 sau chiar 4 escadrile de F-16) ar fi constituit un atu incontestabil pentru România (alături de Patriot), ce ar fi asigurat o superioritate clară în lupta aeriană cu orice aparat inventat de Rusia, chiar şi, mai ales, în inferioritate numerică, la care se adaugă capabilităţile superioare de lovire/bruiere a sistemelor AA ruseşti, prezente şi viitoare, precum şi a ţintelor navale cu rachete JSM.