Analiza strategică a apărării în al doisprezecelea ceas

Contextul strategic actual, convulsiv şi foarte volatil, s-a schimbat fundamental faţă de cel al ultimilor 10 - 15 ani. Reperele definitorii ale perioadei actuale:

-       Rusia îşi continuă agenda neo-naţionalistă anti-NATO, cu relevanţă strategică considerabilă pentru aliaţii şi interesele NATO din Europa, cu o activitate sporită în Mediterana, cu un parteneriat strategic cu Serbia şi o influenţă din ce în ce mai activă în Balcanii de Vest;

-      NATO se află intr-un proces relativ de eroziune determinat de o combinare a presiunilor externe şi mai ales interne;

-     Europa parcurge o perioadă de schimbare structurală a relaţiilor transatlantice cu Statele Unite;

-    în regiunea Mării Negre se manifestă aspiraţiile regionale ale Turciei - amestecul său militar în Siria, cât şi în Irak, în special, dar şi achiziţia celui mai sofisticat sistem de apărare antiaeriană de producţie rusească, în total dezacord cu politicile Alianţei;

-   atitudinea izolaţionistă a Franţei fundamentată pe dorinţa de a păstra „autonomia strategică naţională”, din punct de vedere operaţional, tehnologic şi industrial, în contextul mai larg al noii viziuni cu privire la autonomia strategică europeană;

-     Republica Moldova transmite frecvent semnale convulsive determinate de clivajele politice interne dar şi de conflictul transnistrean;

-     Ucraina a pierdut definitiv Crimeea, se confruntă cu o criză în Marea Azov şi se găseşte într-un conflict în zona de est, toate în relaţia cu Federaţia Rusă;

-      conflictele îngheţate din jurul Mării Negre,

fac ca România, aflată în proximitatea geografică a acestor provocări dinamice de securitate, să fie obligată să-şi redimensioneze opţiunile şi capacitatea de descurajare.

Cu o politică externă consecventă, de respect reciproc, membru deplin al NATO şi UE, aflată în parteneriat „Strategic pentru Secolul XXI” cu SUA, parteneriate strategice cu Franţa, Italia, Polonia, Spania, Turcia şi Ungaria, România se găseşte astăzi, în faţa unor provocări privind abordarea cauzelor fundamentale ale efectelor acestui arc de instabilitate prin soluţii inteligente şi agile în utilizarea instrumentelor de influenţă şi putere, în mod coordonat, pentru a asigura cetăţenilor săi siguranţa şi posibilitatea de a rămâne şi să prospere în ţara lor.

Limitându-ne numai la situaţia de securitate, evoluţiile recente, determinate de o Rusie adeptă a sferelor de influenţă şi o Chină într-un efort de a coopta cât mai multe state în proiectele sale cu valenţă globală, pentru România, Analiza Strategică a Apărării (ASA) devine o cerinţă stringentă, pe baza căreia, în cadrul Proiectului de ţară, vor putea fi stabilite obiectivele strategice pentru următorii 10-15 ani, inclusiv pentru Ministerul Apărării Naţionale şi întregul sistem de securitate naţională.

Din păcate, România nu are o istorie a acestui tip de analiză. Intenţii au fost încă din anul 2001 dar, necunoaşterea, ignoranţa sau teama de rezultatele ce ar fi putut să apară la finalul demersului analitic, au făcut ca decidenţii, de-a lungul timpului, să se mulţumească cu substituenţi de genul analize parţiale, de stare a armatei sau autoevaluări sectoriale. Acestea au evidenţiat deficienţe, în parte remediate, dar totul încorsetat de restricţii financiare. În plus, presupunerile eronate sau părtinitoare au condus la recomandări inadecvate, iar rezultatul net nu a optimizat capacitatea de apărare a statului.

Dacă până acum, autosuficienţa nu a produs nici bine nici rău, contextul strategic actual şi de perspectivă, impune cu stringenţă demararea acestui amplu proces analitic pentru identificarea obiectivelor strategice, nivelului de ambiţie şi acţiunilor practice necesare pentru întărirea reală a capacităţii de apărare a României.

Analiza Strategică a Apărării este un proces politic şi militar, interinstituţional prin care se vor examina, în detaliu, interesele statului în domeniul apărării, în concordanţă cu provocările mediului de securitate actual şi obiectivele naţionale şi reprezintă o revizuire eficientă a cerinţelor de apărare şi proiectarea ulterioară a soluţiilor instituţionale pentru satisfacerea acestor nevoi.

Scopul fundamental al acesteia este de a promova discuţii, prezenta modele analitice, identifica soluţii şi determina decizii cu privire la interesele vitale ale ţării (de a-şi proteja valorile naţionale şi apăra cetăţenii) şi la modul de utilizare a resurselor în acest scop.

Valoarea ASA rezidă, în primul rând, din înţelegerea corectă şi evaluarea mediului de securitate strategic precum şi a influenţelor acestuia asupra ţării. Ulterior, identificarea şi evaluarea forţelor si resurselor existente (oameni, capabilităţi, infrastructură, etc.) va oferi decidenţilor datele necesare pentru a putea estima starea actuală, a-şi contura deciziile în deplin acord cu situaţia reală şi a putea face distincţie între dorinţe şi posibilităţi. Nu în ultimul rând, factorii responsabili, pe baza acestor informaţii vor putea planifica resursele adecvate pentru a realiza tipul de forţă dorit în viitor şi a prioritiza efortul pe obiective parţiale, esenţiale.

Ca precondiţie a procesului de elaborare a ASA, responsabilitatea trebuie să aparţină celui mai înalt nivel de conducere naţională, acest lucru creând beneficii în ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra analizei, confidenţialitatea datelor culese şi a rezultatelor, eliminarea aspectelor birocratice, asumarea răspunderii politice şi nu în ultimul rând, abilitarea liderului politic de a influenţa sau schimba sensul discuţiei, de la idei şi mod de gândire preexistente, la modalităţi de gândire şi idei noi. De asemenea, includerea în proces a persoanelor cu funcţii de răspundere, alături de care să vină reprezentanţi ai mediului academic şi asociativ cu mare experienţă în domeniu, cunoscători ai fenomenului militar în concordanţă cu realitatea impusă de situaţia de securitate la nivel global şi regional şi apţi de a propune soluţii de implementare a rezultatelor analizei, devine un deziderat.

Fără a intra în detaliile elaborării unui astfel de document, trebuie menţionat că pregătirea acestui proces este esenţială, conştienţi fiind de faptul că, în urma acestuia, se vor contura răspunsuri la o serie de întrebări cheie cum ar fi:

-       care este nivelul de ambiţie strategică a ţării (dorinţa de a avea o influenţă mai mare în regiunea sau doar griji pentru frontierele / securitatea proprii/e)?

-       care este caracterul naţional ca jucător strategic (rol geografic sau de implicare în dinamica regională)?

-       cât de importantă este securitatea naţională în raport cu educaţia, sănătatea, economia şi alte probleme sociale etc.?

-       există consens între partidele politice pentru elaborarea unei ASA?

-       există asemănări şi conexiuni în domeniul proceselor de elaborare a politicilor naţionale cu ţările vecine (partenere) şi cum şi la ce nivel se pot produce acestea?

-       există parteneri regionali cu interese similare?

-       există organizaţii internaţionale care ar putea fi solicitate să asiste la elaborarea acesteia?

-       care vor fi aşteptările după implementarea deciziilor rezultate din ASA în plan regional?

Pentru militari, este evident că răspunsurile la aceste întrebări vor stabili obiectivele militare şi misiunile care trebuie îndeplinite. Pe baza acestora, vor creiona forţele ideale şi structurile de forţă, validându-le prin scenarii adecvate, urmărind identificarea deficitelor de capabilităţi. Astfel, răspunsuri la întrebări precum: capabilităţile de care dispunem şi starea în care se află acestea, care sunt cerinţele lumii în care trăim şi cum pot face faţă Forţele Armate la aceste provocări, cum putem proiecta structura de forţe pe direcţia strategică actuală etc., pot contura o imagine cuprinzătoare prin care resursele disponibile pot fi evaluate în raport de tipul de forţă dorit. Implicit, prioritizarea obiectivelor, în concordanţă cu nivelul resurselor, va putea fi facilitată de rezultatele analizei. Din această perspectivă, ASA reprezintă o inventariere detaliată a întregului sistem de apărare în scopul identificării punctelor tari şi a celor slabe ale sistemului şi a capacităţilor militare esenţiale, pentru îndeplinirea acestor misiuni, precum şi a mecanismelor şi resurselor necesare pentru realizarea acestora.

Fără a reprezenta o soluţie la problemele existente, rezultatele ASA vor sta la baza propunerilor pentru dezvoltarea strategiei naţionale de apărare, elaborarea planului pentru realizarea schimbărilor conceptuale şi organizaţionale, pentru dezvoltarea capabilităţilor de apărare şi a măsurilor care ar satisface nevoile de apărare ale statului.

Nevoia unei viziuni cuprinzătoare asupra Forţelor armate, apte de a răspunde ameninţărilor actuale şi viitoare, având în vedere resursele disponibile, va constitui baza dezvoltării viitoarei politici de apărare. Sarcină dificil de îndeplinit şi o provocare organizaţională imensă în acelaşi timp.

O astfel de analiză va elimina dilema alegerii între calitate şi cantitate, va furniza datele necesare realizării saturaţiei câmpului de luptă şi va crea o viziune a Forţelor armate, rezultată din analiza minuţioasă a nevoilor reale de apărare şi nu bazată pe „modele intelectuale” care s-au dovedit ineficiente.

Concluziile şi recomandările, bazate pe opiniile experţilor în fiecare domeniu de cercetare dat, atât în sens diagnostic, cât şi în sens prognostic, vor contura răspunsul la întrebarea: care sunt nevoile de apărare ale României, actuale şi viitoare şi ce trebuie făcut pentru a le îndeplini?. În baza acestuia, decidenţii, beneficiind de aceste abordări raţionale, vor putea să aprobe un model optim al Forţelor armate ale României în perspectiva următorilor zece ani, să dezvolte capabilităţile necesare pentru a crea o descurajare eficientă şi, nu în ultimul rând, să-şi îmbunătăţească rolul în cadrul NATO cu posibilitatea de a deveni naţiune lider pentru activităţile aliate de pe flancul sud estic al Alianţei.