20 septembrie 2018

ANALIZĂ: Schimbarea comenzii misiunii NATO Resolute Support din Afganistan. Implicaţii pentru Forţele pentru operaţii speciale din Armata României

Daniel Ilie

Pe data de 2 septembrie 2018, la aproape 17 ani de la atentatele teroriste din SUA, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Comandamentului Misiunii NATO Resolute Support (RSM) din capitala Kabul a Afganistanului, Generalul (SUA) Austin Miller, fost comandant al Comandamentului Întrunit de Operaţii Speciale al SUA, a preluat comanda forţelor de coaliţie din cele 41 de state participante la misiunea condusă de NATO, în această ţară.

Sursă foto: Mediafax

Generalul Miller (ofiţer de Forţe pentru operaţii speciale-FOS) a fost  printre primii militari americani trimişi în teatrul de operaţii (TO) Afganistan după atentatele din 11 septembrie 2001. În perioada 2013 - 2014, Miller a comandat unităţi de operaţii speciale în Afganistan, precum Componenta Comandamentului NATO de Operaţii Speciale din Afganistan (NATO Special Operations Component Command-Afghanistan - NSOCC-A) şi Comandamentul American al Forţelor pentru Operaţii Speciale Întrunite din Afganistan.

În prima parte a anului 2014, până la încheierea misiunii sale din Afganistan, am avut şansa de a lucra în structura NATO condusă, prin exemplul personal, de acest desăvârşit lider, în calitate de ofiţer de legătură operaţii speciale, cu misiunea de a-l reprezenta, pe linie NATO, în cadrul Comandamentului Întrunit al Forţei Internaţionale de Securitate din Afganistan, dislocat în acea perioadă în capitala Kabul.
Pe timpul ceremoniei de preluare a comenzii, Miller a spus că ”trebuie să asigurăm condiţiile favorabile partenerilor noştri afgani pentru a-şi construi capacitatea militară şi asigura securitatea, astfel încât aceştia, de o manieră durabilă şi sustenabilă, să nu permită Afganistanului să devină un refugiu sigur pentru terorişti”.

Ce este Resolute Support Mission?

RSM  este o misiune non-combat, condusă de NATO, la care participă un număr de aproximativ de 16000 militari şi civili din 41 de ţări (membre NATO, dar şi partenere), planificată, condusă şi executată cu scopul de a ajuta instituţiile şi forţele afgane de securitate şi apărare (responsabile începând cu ianuarie 2015 de asigurarea securităţii Afganistanului) în dezvoltarea, de o manieră sustenabilă, a capacităţilor de apărare şi securitate a cetăţenilor proprii. Misiunea constă în instruirea, consilierea, asistenţa, finanţarea instituţiilor şi forţelor afgane de securitate şi apărare, precum şi în dezvoltarea, împreună cu Guvernul afgan, a unui parteneriat strategic durabil NATO-Afganistan.

Cum se prezintă situaţia de securitate actuală din Afganistan?

Potrivit ştirilor recente, se pare că începând cu luna august 2018, situaţia de securitate din Afganistan s-a deteriorat, iar conflictele cu luptătorii talibani, dar şi cu membri aşa numitului Stat Islamic Provincia Korasan (Islamic State of Iraq and the Levant — Khorasan Province - ISIS-K) s-au intensificat.

Într-un astfel de context, la sfârşitul primului semestru al anului 2018 a fost dat publicităţii al 40-lea Raport trimestrial al Inspectorului General Special al SUA pentru Reconstrucţia Afganistanului (Special Inspector General for Afghanistan Reconstruction - SIGAR)  ale cărui date nu prezintă o îmbunătăţire a situaţiei. Congresul american a creat Biroul SIGAR pentru ca acesta să asigure în mod obiectiv şi independent monitorizarea proiectelor şi activităţilor de reconstrucţie a Afganistanului.

Potrivit raportului, aproximativ 126 miliarde $ au fost alocate de SUA pentru ajutorul şi reconstrucţia Afganistanului începând cu anul 2002, fonduri utilizate pentru crearea Forţelor naţionale de apărare şi securitate afgane, promovarea bunei guvernări, dezvoltării, precum şi pentru sprijinirea eforturilor de eradicare a corupţiei şi traficului de narcotice.

Documentul este unul laborios şi cuprinzător care arată că Guvernul afgan a început implementarea strategiei anticorupţie, dar rămân serioase întrebări în legătură cu abilitatea acestuia de a finaliza acest proces şi de a demonstra un angajament continuu şi pe termen lung în combaterea corupţiei. De altfel Inspectorul General (SUA), John Sopko, spunea că ”Rezultatele slabe în stabilizarea Afganistanului ar putea sugera concluzia că astfel de demersuri nu ar mai trebui întreprinse niciodată. Totuşi, date fiind provocările actuale de securitate, o astfel de conduită s-ar putea să nu fie una fezabilă.”

Deşi, într-o declaraţie imediat după vizita inopinată în Afganistan din luna iulie 2018, Secretarul de Stat american Michael Pompeo spunea că ”eforturile făcute în legătură cu dezvoltarea capabilităţilor Forţelor naţionale de apărare şi securitate afgane, reformarea Guvernului afgan, precum şi eforturile de a demonstra talibanilor că continuarea luptei îi va conduce la un rezultat negativ, sunt semne de real progres”, datele raportului au arătat, în cel mai bun caz, rezultate mixte. În al doilea trimestru al anului 2018, Forţele naţionale de apărare şi securitate afgane au eşuat în efortul lor de a îmbunătăţi controlul asupra teritoriului, districtelor şi populaţiei Afganistanului. În schimb, controlul teritorial şi districtual a devenit mai contestat între structurile guvernamentale şi insurgenţă.
Acest lucru a fost confirmat, într-o oarecare măsură, de evenimentele petrecute în luna august 2018, pe fondul deteriorării situaţiei de securitate şi intensificării conflictelor cu luptătorii talibani în estul şi nordul Afganistanului. Au fost atacuri susţinute ale insurgenţilor talibani, efectuate în sud-estul (SE) oraşului Ghazni (aceştia au luat cu asalt oraşul aflat la 148 km SE de Kabul, ucigând peste 70 de membri ai Forţelor naţionale de apărare şi securitate afgane, poliţişti şi militari), precum şi în provincia nordică Faryab asupra unei baze militare a Armatei naţionale afgane (ANA), care demonstrează că aceştia dispun încă de capacitatea operaţională necesară executării unor operaţii ofensive pe mai multe fronturi, în interiorul Afganistanului.

Deşi, potrivit site-ului afgan de ştiri Tolo News, ministrul afgan al apărării a negat acest lucru într-o conferinţă de presă comună cu ministrul de interne, se pare că militari de elită din trupele de comando ale Armatei naţionale afgane care apărau districtul Ajristan erau, încă, daţi dispăruţi. Estimările sunt că între 40 şi 100 dintre aceştia au fost ucişi în confruntările cu talibanii. Pe timpul conferinţei de presă, ministrul de interne a confirmat moartea a peste 70 de poliţişti în aceste lupte.

Pe de altă parte, referitor la situaţia din Ghazni, un purtător de cuvânt al Armatei americane a spus că aviaţia americană a executat un total de 16 atacuri aeriene, în sprijinul Forţelor naţionale de apărare şi securitate afgane care executau operaţii militare de curăţare în zonă, ca răspuns la atacurile talibanilor din perioada menţionată, în provincia Ghazni, pe care acesta a descris-o ca fiind ”relativ liniştită”. Mai mult, în teren s-au aflat şi militari ai misiunii Resolute Support care au asigurat consiliere şi asistenţă forţelor afgane aflate în contact cu inamicul, pe timpul acestor operaţii. Cu un ridicat grad de certitudine putem să estimăm că mare parte dintre aceştia au fost operatori de FOS.

Mai mult, în raportul semestrial ”Enhancing Security and Stability in Afghanistan June 2018 ”, înaintat de Departamentul pentru Apărare al SUA Congresului american şi dat publicităţii în luna iunie 2018, se menţionează că Afganistanul ”continuă să se confrunte cu o rezistenţă insurgentă sprijinită şi facilitată din exteriorul ţării”. Raportul apreciază că pe teritoriul Afganistanului există cea mai mare concentraţie de organizaţii extremiste şi teroriste din lume (peste 20 de organizaţii), fapt ce reprezintă o ”formidabilă” provocare pentru forţele NATO, americane şi de coaliţie care execută misiuni în acest teatru de operaţii.

Toate acestea ne fac să ne gândim că, deşi există progrese în dezvoltarea sustenabilă a capacităţilor de apărare şi securitate proprii, situaţia actuală de securitate din Afganistan este caracterizată, încă, de incertitudine.

Ce fac FOS ale NATO în Afganistan în contextul actual?

Cu siguranţă aceste trupe de elită contribuie la efortul comun de sprijin al dezvoltării, de o manieră sustenabilă, a capacităţilor de apărare şi securitate afgane, fiind, de fapt, vârful de lance în această încercare, cel puţin în ceea ce priveşte misiunea de instruire, consiliere şi asistenţă a forţelor speciale, dar şi în lupta contra terorismului. 

FOS NATO non- americane vs FOS americane

Potrivit raportului Departamentul pentru Apărare al SUA, în timp ce RSM condusă de NATO se concentrează pe efortul comun de instruire, consiliere şi asistenţă al forţelor afgane menţionat deja, efortul principal al misiunii americane de combatere a terorismului (CT) este de a destructura reţeaua teroristă Al Qaeda şi asociaţii săi şi a înfrânge ISIS-K, în scopul protejării forţelor americane şi împiedicării Afganistanului de a servi ca un loc sigur pentru teroristi, care să le permită să planifice atacuri împotriva SUA, intereselor SUA în străinătate, precum şi împotriva aliaţilor şi partenerilor acestora. Aceste două misiuni continuă să fie complementare, parte a strategiei coaliţiei internaţională de forţe din Afganistan.

FOS americane în Afganistan sunt constituite într-un Grup întrunit de FOS, the Special Operations Joint Task Force – Afghanistan (SOJTF-A). Această structură sprijină eforturile contra teroriste ale SUA prin misiuni de instruire, consiliere, asistenţă, dar şi, foarte important, de însoţire a Forţelor afgane speciale de apărare şi securitate aparţinând atât Ministerului apărării, cât şi Ministerului de interne. Sprijinul acordat FOS afgane se concentrează, în special, pe crearea capacităţilor logistice, de comandă şi control, de sprijin cu foc, de intelligence, de aviaţie, dar şi pe crearea sinergiei şi interoperabilităţii dintre acestea şi forţele convenţionale.

SOJTF-A asigură sprijinul forţelor afgane speciale de apărare şi securitate la nivelurile tactic şi operativ, pe timpul executării:
• Operaţiilor speciale facilitate (enabled operations) -  sunt acele misiuni ale FOS afgane în care sunt încorporate capabilităţi de sprijin aerian apropiat, evacuare medicală, intelligence, ISR şi sprijin logistic furnizate de forţele internaţionale de coaliţie;
• Operaţiilor speciale consiliate (advised operations) - sunt acele misiuni ale FOS afgane în care, pe lângă includerea capabilităţilor furnizate de forţele internaţionale de coaliţie menţionate mai sus, se regăseşte şi participarea directă a FOS americane.

Conform datelor din raport, în perioada 1 decembrie 2017 - 31 mai, 2018, FOS afgane au executat 1571 de operaţii, din care SOJTF-A a consiliat 643 şi a furnizat capabilităţi de sprijin ale forţelor internaţionale de coaliţie pentru un număr de alte 215 operaţii.

Este clar că, după mai mult de 16 ani de prezenţă în Afganistan, FOS americane continuă să reprezinte vârful de lance în executarea misiunilor de combatere a terorismului.

Interesant de menţionat este faptul că, printre programele implementate şi care iniţial prezentau potenţial de succes în stabilizarea Afganistanului, dar care au avut o dezvoltare nesustenabilă şi, ulterior, s-au deteriorat odată cu tranziţia la misiunea Resolute Support, raportul SIGAR menţionează programul Village Stability Operations (VSO). Acest program VSO a fost implementat în perioada 2010 - 2014 de către Forţele FOS americane în scopul stabilizării localităţilor rurale cu o poziţie strategică pe teritoriul Afganistanului. Intenţia a fost ca aceste localităţi (sate) să fie conectate cu structurile guvernamentale la nivel de district şi provincie, prin furnizarea unor servicii specifice. Printre acestea s-au numărat şi serviciile de asigurare a securităţi, prin crearea unor forţe poliţieneşti locale, Afghan Local Police (ALP), ai căror membri erau recrutaţi exact din comunităţile pe care aceştia trebuiau să le asigure protecţia. Militarii români din structurile FOS care au participat la misiuni în TO Afganistan în acea perioadă sunt familiari cu programul VSO.

Schimbarea comenzii RSM va presupune schimbări de strategie referitor la misiunile FOS?

Pentru a îndrăzni o previziune a ceea ce va urma pentru FOS dislocate în Afganistan după preluarea comenzii de către Generalul Miller, am luat în considerare background-ul acestuia (ofiţer american de forţe speciale şi fost comandant al NSOCC-A care cunoaşte foarte bine mediile strategic şi operaţional din Afganistan, actorii principali, precum şi misiunile forţelor internaţionale de coaliţie), situaţia de securitate actuală din Afganistan, misiunile NATO de instruire, consiliere şi asistenţă şi cea americană de CT explicate anterior, dar şi declaraţia făcută într-un briefing de presă găzduit de Pentagon în luna iulie 2018, de comandantul US Central Command (CENTCOM), Generalul Joseph Votel. Acesta a spus că nu se aşteaptă la nicio schimbare majoră de strategie a SUA în Afganistan odată cu schimbarea comenzii RSM, între comandantul de la acea dată, General (SUA) John Nicholson şi viitorul comandant, General Locotenent (SUA) Austin Miller, comandantul la acea dată al Comandamentului Întrunit de Operaţii Speciale al SUA.

Potrivit site-ului The Military Times , Votel le-a confirmat ziariştilor că strategia de folosire a presiunii politice, militare şi sociale pentru a forţa talibanii să revină la masa negocierilor de pace este încă validă. Această strategie nu se extinde, însă, şi la luptătorii ISIS-K, organizaţie teroristă ce acţionează în provincia Jowzan din nordul Afganistanului şi în provinciile estice Nangarhar şi Kunar. Se estimează un număr între câteva sute şi câteva mii de luptători concentraţi în aceste zone. ”Misiunea noastră este să distrugem această organizaţie” a menţionat Generalul Votel.

O viziune similară asupra aspectelor cheie legate de situaţia de securitate din Afganistan a fost exprimată de actualul comandant al RSM, Generalul Austin Miller, pe timpul audierilor din Congres prilejuite de nominalizarea sa în această funcţie. Acesta şi-a început în această lună vizitele de informare din TO Afganistan încurajând structurile de apărare şi securitate afgane vizitate să fie cât mai pro-active în lupta împotriva insurgenţei.

În tot acest timp primim veşti de la RSM  cum că FOS afgane consiliate de FOS ale coaliţiei şi-au intensificat acţiunile împotriva talibanilor, iar loviturile aeriene repetate executate de forţele americane asupra ISIS-K menţin o presiune constantă asupra reţelelor teroriste. Este, evident, vorba de acţiuni directe, raiduri şi asalturi aeriene, sau terestre, identificarea ascunzătorilor şi confiscarea/ neutralizarea armamentului, muniţiilor şi materialelor explozive improvizate, asalturi pentru rezoluţia atacurilor de profil înalt (High Profile Attacks) executate de reţelele teroriste şi atacatorii sinucugaşi din capitala Kabul, precum şi de identificarea şi evaluarea ţintelor atacate şi neutralizate de loviturile aeriene, toate executate, cu predilecţie, de structurile de FOS.

Având în vedere toate aceste realităţi şi provocări actuale, înclin să cred că schimbarea comenzii RSM în TO Afganistan nu va aduce o schimbare majoră de strategie, cel puţin în modul de întrebuinţare în misiuni a structurilor de FOS. Mulţi dintre analiştii militari de peste ocean consideră introducerea FOS americane în Afganistan, în anul 2001, la 39 de zile după atacurile teroriste din luna septembrie ca fiind cea mai de succes acţiune de tip luptă neconvenţională.

Ce înseamnă pentru FOS din Armata României participante la RSM schimbarea comenzii acesteia?

România participă din anul 2006, la eforturile de stabilizare şi reconstrucţie a Afganistanului, cu Forţe pentru operaţii speciale (FOS) care execută misiuni de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor naţionale de apărare şi securitate afgane, mai precis a Forţelor Speciale ale Poliţiei.

În luna aprilie a acestui an, ministrul apărării naţionale român, Mihai Fifor a vizitat Baza aeriană din Bagram , Afganistan, una din bazele militare în care se află dislocaţi militari români din FOS, prilej cu care s-a întâlnit cu comandantul NSOCC-A. Pe timpul discuţiilor, acesta a apreciat că militarii români îşi execută misiunile într-un mediu dificil de securitate, adăugând că "Aşa cum au făcut în ultimii 12 ani, militarii din FOS sunt alături de colegii lor afgani din Forţele Speciale ale Poliţiei şi se străduiesc să îşi îndeplinească cât mai bine misiunile de antrenare şi consiliere ale acestora”.

Generalul Miller, comandantul actual al RSM cunoaşte foarte bine şi, cu siguranţă, apreciază modul în care FOS române sprijină efortul coaliţiei internaţionale din Afganistan, cel puţin prin prisma faptului că timp de un an, în perioada 2013-2014, a fost comandantul tuturor FOS dislocate în Afganistan, având oportunitatea de a lucra inclusiv cu cele ale României.

Cum nu se întrevede o schimbare majoră de strategie în Afganistan, FOS din Armata României va trebui să pregătească participarea ulterioară la misiuni în acest teatru de operaţii în consecinţă, înţelegând că mediul operaţional actual este, încă, perceput ca fiind unul de conflict persistent în care obiectivele strategice ale Coaliţiei necesită acţiuni comune pentru obţinerea unităţii de efort, cum ar fi cooperarea interinstituţională, lucrul în comun cu membri alianţei şi cu partenerii de coaliţie, precum şi sincronizarea comunicării strategice dintre toţi actorii participanţi la efortul comun.

Indiferent de nivelurile la care operatorii FOS români vor fi destinaţi să execute misiunile de instruire, consiliere şi asistenţă, aceştia vor trebui să ţină seama, printre altele, de următoarele cerinţe critice:
• Înţelegerea mediului operaţional - include cunoaşterea situaţiei de securitate, a limitelor capabilităţilor la dispoziţie, a dinamicii populaţiei şi repartiţiei spaţiale a acesteia, a considerentelor de natură geografică, precum şi a acţiunilor indirecte de ”soft power” în domeniile diplomatic, informaţional, militar, economic cu efectele lor aferente în domeniile politic, militar, economic, social, informaţional şi infrastructură. Dinamica schimbărilor acestor factori trebuie anticipată şi exploatată corespunzător;
• Contribuţia la realizarea legitimităţii guvernării - prin contribuţia la dezvoltarea sustenabilă a FOS afgane;
• Asigurarea unităţii de efort - printr-o abordare cuprinzătoare, conformă celui de-al 5-lea adevăr al FOS ;
• Demonstrarea unui leadership eficient - pe lângă cultivarea unor abilităţi specifice şi exemplul personal, operatorul FOS, în calitate de consilier, trebuie să ţină seama de barierele lingvistice, diferenţele de cultură, gradul de motivaţie şi gradul de instruire al membrilor FOS afgane;
• Atenta gestionare a informaţiilor -  începând cu colectarea informaţiilor, trecând la analiza acestora, prelucrarea şi diseminarea acestora, precum şi gestionarea lor ulterioară;
• Adaptarea tacticilor, tehnicilor şi procedurilor - cunoştinţele predate membrilor FOS afgane trebuie adaptate la cultura, nivelul de instruire şi capabilităţile tehnologice ale acestora.

O riguroasă selecţie a unor astfel de viitori consilieri trebuie să identifice în mod clar cunoştinţele, deprinderile, abilităţile şi atitudinea necesare unui operator de FOS pentru a-şi îndeplini cu succes misiunile. În fond, o astfel de misiune este una din principalele misiuni ale FOS şi anume, asistenţa militară.

Din misiunile la care am participat am învăţat că succesul se construieşte pe relaţiile interpersonale şi empatia arătate membrilor naţiunii gazdă, că în general lucrurile nu sunt în alb şi negru şi, un consilier, prins între două culturi şi două sisteme diferite, trebuie să se simtă confortabil într-un astfel de mediu. Creativitatea în imaginarea unor soluţii la probleme complexe, precum şi folosirea trocului şi negocierii în Afganistan, vor face, de cele mai multe ori, diferenţa între succes şi eşec.

 

[1] https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_157838.htm

[1] https://rs.nato.int/about-us/mission.aspx

[1] https://www.sigar.mil/pdf/quarterlyreports/2018-07-30qr.pdf

[1] https://media.defense.gov/2018/Jul/03/2001938620/-1/-1/1/1225-REPORT-JUNE-2018-FINAL-UNCLASS-BASE.PDF

[1] https://www.militarytimes.com/news/your-military/2018/08/08/us-commander-no-need-for-major-change-in-afghan-war-plan-as-new-general-takes-over/?utm_source=Sailthru&utm_medium=email&utm_campaign=MARINE AB TEST 080918&utm_content=A&utm_term=Editorial - Marine Corps - Daily News Roundup

[1] https://rs.nato.int/news-center/press-releases/2018-press-releases.aspx

[1] https://www.agerpres.ro/social/2018/04/13/mapn-fifor-in-vizita-la-bagram-intalniri-cu-militarii-romani-care-isi-desfasoara-misiunile-in-zona--90047

[1] https://monitorulapararii.ro/cele-5-adevaruri-ale-fortelor-pentru-operatii-speciale-fos-1-4769