America lui Biden şi cioburile risipite ale internaţionalismului liberal

Noua Administraţie americană are dorinţa de revenire în prim planul afacerilor globale, dar şi de recâştigare a înălţimii morale şi a avantajelor de atractivitate şi forţă de coalizare pe care le-a avut întotdeauna. Fireşte că efortul pleacă acasă, aşa cum a arătat preşedintele american în primul său discurs de politică externă la Departamentul de Stat, când a marcat revenirea diplomaţiei şi a profesionalismului în afacerile externe gestionate de America.

Pe această bază, multilateralismul este un argument al întoarcerii la internaţionalismul liberal, iar baza este solidă pentru a continua, cu alte mijloace, ideea amestecării Rusiei în mulţime, chiar şi în materie de arme nucleare, şi a eliminării pornirilor excepţionaliste ale acesteia. Mecanismul ajută şi la angajarea Chinei într-un format de coaliţie globală, nicidecum în formatul bilateral G2, faţă în faţă, care riscă să rupă lumea în două şi să readucă fiorii Războiului Rece. Lista partenerilor cu care Biden a vorbit la telefon la început de mandat, pentru „a readuce obiceiurile de cooperare” şi „a reconstrui forţa alianţei democraţiilor, care s-a atrofiat prin neglijenţă şi abuz”, este edificatoare: Canada, Mexic, Marea Britanie, Germania, Franţa, NATO, Japonia, Coreea de Sud, Australia.

O notă specială adaugă Joe Biden în materie de diplomaţie şi meritocraţie: nevoia de a investi în aparatul diplomatic profesionist american şi de a-l relansa pentru a susţine interesele economice dar şi nevoia de alianţe, de soluţii inventive şi creative pentru pace, securitate şi prosperitate. Dar şi pentru a avea opinii contrare, evaluări serioase şi corecte, dincolo de politizări şi opţiuni individuale pre-scrise. Abia un astfel de instrument ajută la prevenirea ameninţărilor din faşă.

Evaluări şi linii de forţă

Ceea ce putem ghici, în spatele uşilor închise, este faptul că Administraţia Biden realizează chiar în aceste momente o evaluare inter-instituţională a marilor probleme ale Americii şi ale Lumii. Ne-a anunţat cu ocazia trimiterii sarcinilor instituţionale în privinţa dosarelor legate de Rusia, nu avem nici un motiv să nu credem că acelaşi proces se desfăşoară în toate cazurile, fiind vorba despre o administraţie profund instituţionalizată, care se raportează la evaluări şi propuneri instituţionale ale sistemului american, nu una care dictează direcţii şi politici în orb, din convingere şi ideologia îmbrăţişate.

Oricum, liniile de forţă sunt transparente şi evidente. Multilateralismul, angajarea aliaţilor şi partenerilor, repararea alianţelor şi a relaţiilor tradiţionale, decizii luate împreună. Lipseşte, e adevărat, referirea la Lumea bazată pe reguli. E un pas mare înainte, care subliniază şi diferenţa faţă de administraţia Obama, şi limitele cu care se confruntă America lui Biden în 2021, în pandemie şi criză economică profundă, în faţa nevoii relansării globale, dar şi cu probleme majore acasă, acolo unde faliile din interiorul societăţii americane nu s-au estompat încă. De altfel, aceasta a fost ideea fundamentală pentru cel de-al doilea deziderat al politicii externe americane anunţat, cel al atractivităţii şi al înălţimii morale care trebuie recâştigate, în primul rând prin schimbările şi vindecările interne, din sânul societăţii americane, apoi pentru a exporta din nou modelul democratic în exterior, la nivel global.

Pentru că Joe Biden se afirmă în continuare ca un moderat, legat în mare măsură de realismul şi pragmatismul politicilor aplicabile, nu numai a celor dorite, cu dezideratul democraţiei şi al drepturilor omului extinse la nivel global, al statului de drept şi al combaterii corupţiei în prim plan – o menţionează explicit în referirile la cazul Navalnîi – dar şi cu viziunea idealistă a unei lumi democratice şi coezive, nu numai a confruntării de sisteme, democraţie versus autoritarism. Iar America lui Biden nu mai este America lui Obama, raportul de forţe s-a schimbat, nu se mai poate vorbi despre puterea hegemonică sub nici o formă, ci o putere de decizie împărtăşită cu parteneri şi aliaţi, care trebuie să dea forţa conjugată a lumii democratice.

Politica externă a Americii lui Biden mizează pe continuitate în marile dosare, pe ajustări în raport cu evaluările făcute acolo unde opţiunile au fost diferite – Iran, Orientul Mijlociu, retragerea intempestivă a trupelor americane – dar fără gesturi bruşte şi necugetate. Mai întâi evaluarea, apoi crearea alternativelor de politici publice, în final decizia şi acţiunea, şi aceasta pe baza unei strategii bine definite, acolo unde e vorba despre marile probleme ale lumii. În al treilea rând, e vorba despre adaptarea la lumea de azi.

America, China, Rusia

Biden a ţinut însă să aşeze la locul lor relaţiile cu Rusia şi China chiar din primele momente. Sunt referirile cele mai frecvente şi mai directe. Ele se bazează pe nemulţumiri şi dosare conflictuale evidenţiate şi sancţionate, dar şi pe nevoia de angajare, cu nuanţe: Rusia în domeniul controlului armelor nucleare, START şi acolo unde interesele americane sunt evidente şi servite de această angajare, iar China de pe poziţii de îndiguire globală, în coaliţie, dar şi pentru a rezolva problemele majore ale lumii şi ale instituţiilor globale. O formulă de angajare nuanţată şi sancţionare concomitentă, fără ca o acţiune să o afecteze pe cealaltă.

Cu Rusia, SUA au extins tratatul START pe 5 ani fără negocieri, după o discuţie contondentă cu Putin, în care preşedintele Biden a pus pe masă toate dosarele în contencios. Discursul califică acţiunile agresive ale Rusiei – cu referire la interferenţa în alegeri, atacuri cibernetice şi otrăvirea cetăţenilor – care vor fi sancţionate, prin „creşterea costurilor Rusiei şi apărarea intereselor vitale ale lumii libere şi interesele oamenilor”. Sunt menţionate: Navalnîi, libertatea de expresie, expunerea corupţiei.

China este considerată „cel mai serios competitor”, prin provocările la adresa intereselor fundamentale de prosperitate, securitate şi promovarea valorilor democratice. Discursul vorbeşte despre confruntarea Chinei pentru abuzurile economice, pentru acţiuni agresive şi coercitive în lume, pentru atacurile la adresa drepturilor omului, proprietăţii intelectuale şi acţiunilor pe dimensiunea guvernanţei globale. Dar apare şi interesul dual al pregătirii de a lucra cu Beijingul şi competiţia cu China din poziţie de forţă, lucrând alături de aliaţi şi parteneri, de pe poziţii de credibilitate şi autoritate morală.

Definirea acţiunilor Chinei şi Rusiei în lume, dincolo de îmbrăţişarea şi promovarea modelului autoritar, este relevantă: China are ambiţii în creştere şi aspiraţii de hegemon global, iar Rusia subminează şi distruge democraţia în lume. O formulă duală, dar care subliniază şi nivelul de ambiţie, şi capabilităţile la dispoziţia fiecăruia dintre actori, dar şi debalansarea raportului de forţe dintre ele, cu China cu ambiţii globale şi Rusia o putere regională disruptivă.

Marile absenţe ale discursului

Discursul este important prin cele pe care le susţine, dar mai ales prin cele pe care nu le spune. Biden încă nu a decis mişcările în privinţa Afganistanului, a Irakului, a Iranului, a Orientului Mijlociu. Faţă de momentul anunţat, discursul a întârziat două zile consecutiv, dovadă a dezbaterilor interne în administraţie şi a dubiilor sau divergenţelor faţă de o soluţie. Explicaţia Secretarului de stat Antony Blinken a fost ciudată, respectiv faptul că Preşedintele nu a atacat toate subiectele de politică externă cu această ocazie, şi va reveni. Este neuzual faţă de abordările precedente, inclusiv la Donald Trump.

Interesant, tot la capitolul absenţe, în toate declaraţiile actualei administraţii de politică externă, securitate şi apărare – privite integrat, ca în cazul UE – nu apare nimic despre războaiele Americii, nici cele în curs, nici cele aflate în faza de negociere. Despre utilizarea forţei militare, opţiunea a fost stoparea retragerii, evaluarea, dar nu există deocamdată o asumare post-alegeri a modului de utilizare a forţei militare şi prezenţei militare americane în lume.

Din cuvintele alese cu grijă de noua Administraţie de la Washington, răzbate mesajul că democraţia în lume este în pericol. Rămâne marea întrebare dacă America lui Biden mai poate reface eşafodajul instituţional global din cioburile risipite ale instituţiilor mondiale, contestate şi şchioape, vetuste şi nereformate, care alcătuiesc fibra relaţiilor internaţionale bazate pe reguli.