18 octombrie 2021

Ambasadorul Franţei din Belarus, expulzat

Andreea Soare

Ambasadorul Franţei în Belarus a fost „trimis acasă” de guvernul de la Minsk, acesta fiind, deja, în afara ţării, transmite Reuters, cu referire la AFP, citând ambasada franceză din Minsk.

Sursă foto: Twitter

Deşi motivele expulzării ambasadorului Nicolas de Bouillane de Lacoste nu au fost făcute publice până în acest moment, se pare că ambasada Franţei din Minsk a găzduit, miercurea trecută, reprezentanţii organizaţiei non-guvernamentale Govori Pravdu, recent interzisă de către guvern, inclusiv pe co-liderul acesteia, Andrei Dmitriev, unul dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale de anul trecut.

Ministerele afacerilor externe din Belarus şi Franţa nu au comentat, încă, acest subiect.

Presa din Belarus a transmis că Minskul şi-a chemat în ţară ambasadorul din Paris, pe Igor Fesenko. De asemenea, mai multe agenţii de presă bieloruse susţin că de Lacoste a fost expulzat întrucât nu a reuşit să îşi trimită acreditările preşedintelui Lukaşenko. Franţa, asemenea altor ţări UE, nu a recunoscut al şaselea mandat de preşedinte al liderului acestei ţări.

Relaţiile dintre statele membre UE şi Belarus sunt destul de tensionate, în contextul în care preşedintele Alexander Lukaşenko a câştigat alegerile prezidenţiale de anul trecut sub  suspiciunea unei fraude electorale.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a ambasadei Franţei, „ministerul bielorus al afacerilor externe a cerut ambasadorului (n.r. de Lacoste) să părăsească ţara până pe 18 octombrie”.

Nu este prima dată când guvernul bielorus expulzează personalul ambasadelor străine. În martie, regimul Lukaşenko a expulzat întregul personal al ambasadei Letoniei, inclusiv pe ambasadorul leton, după ce autorităţile letone au folosit un steag al opoziţiei bieloruse la un campionat de hochei. De asemenea, în august, Minsk a revocat numirea ambasadorului american Julie Fisher, care urma să fie primul reprezentant al SUA în această ţară, din 2008.