14 mai 2020

Amatorism sau un nou război rece la frontiera de nord a NATO?

Liviu Ioniţă

Cu câteva zile în urmă, cel mai citit ziar din Norvegia (Aftenposten) susţinea că a descoperit că trei dintre diplomaţii ambasadei Rusiei la Oslo sunt membri ai GRU, serviciul rus de informaţii militare. Dezvăluirea are loc la o jumătate de an după ce s-a întors în ţară un cetăţean norvegian, acuzat de spionaj de către Moscova, şi la câteva luni după ce o evaluare a serviciilor de intelligence norvegiene identifica ameninţarea rusă ca principală ameninţare la securitatea naţională.În ambele cazuri – spionul norvegian în Rusia şi spionii ruşi la Oslo – naraţiunea (cu datele existente în mass media) este susceptibilă să ridice semne de întrebare cu privire la abilităţile intelligence-ului nordic.Afirmaţiile dintr-un document oficial al serviciilor secrete, însă, nu pot fi puse la îndoială. Acesta este şi motivul pentru care ne întrebăm: este amatorism sau un nou război rece pe flancul nordic al Europei?

Sursă foto: ProfiMedia

„GRU s-a extins”

Este concluzia la care a ajuns o investigaţie de presă realizată de ziarul Aftenposten, care aparţine trustului de presă norvegian Schibsted. Acesta a publicat recent un material în care susţine că a identificat trei diplomaţi de la Ambasada Rusiei din Oslo ca având legături cu GRU, agenţia rusă de informaţii militare.

„Aproximativ unul din trei diplomaţi de la ambasada Rusiei la Oslo lucrează în intelligence. GRU s-a extins.”  

Investigaţia ziarului conduce către o adresă: Horoshevskoe Shosse 76 B. Sediul GRU.

„În timp ce părăseau Moscova spre Oslo, trei diplomaţi ruşi au lăsat urme care duceau la unul dintre cele mai bine păzite birouri ale Rusiei”. Oficial, se mai spune, aceştia au ajuns la Oslo ca „diplomaţi paşnici”. În „realitate”, ei sunt „asociaţi” cu intelligence-ul rus.

Informaţia este preluată de site-ul newsinenglish.no, însoţită de declaraţia şefului contraspionajului Serviciului de securitate al poliţiei norvegiene (PST), Hanne Blomberg, potrivit căreia „se poate confirma că serviciul de intelligence din Rusia şi cele din alte ţări îşi folosesc ambasada ca acoperire pentru ofiţerii lor de informaţii". De asemenea, aceasta mai afirmă că „Aftenposten a găsit trei”, dar „numărul de agenţi de informaţii care operează în Norvegia este mult mai mare”.

„Îngrijorată” că norvegienii nu-şi dau seama că „diplomaţii sunt, de asemenea, spioni”, Hanne Blomberg mai face câteva precizări: ceea ce doresc respectivii este „contactul cu persoanele fizice”, care astfel devin „surse, pentru a obţine informaţii pe care altfel aceştia nu le-ar obţine”, având drept scop „influenţarea proceselor decizionale”. Beneficiind de imunitate diplomatică, „pot opera relativ liber în Norvegia ca ofiţeri de informaţii”, riscând un singur lucru, „să fie aflaţi şi trimişi acasă.”

Site-ul îi citează, de asemenea, pe „specialiştii în intelligence” Mark Galeotti, profesor la University College Londra / este posibil „cu un grad ridicat de certitudine” ca cei trei diplomaţi identificaţi să fie agenţi ai GRU, profesorul Thomas Wegener Friis de la Universitatea Syddansk din Danemarca / Aftenposten a utilizat „surse credibile”, precum şi pe jurnalistul rus Andrei Soldatov, specialist în servicii secrete, creatorul site-ului agentura.ru / „nu pot să-mi imaginez că un diplomat de carieră e înregistrat cu o adresă de reşedinţă la sediul GRU”.

În replica scrisă a Ambasadei Ruse către Aftenposten se face referire la cei trei diplomaţi identificaţi de ziar ca fiind „printre cei mai buni de la ambasadă”, ei desfăşurându-şi activitatea în beneficiul „relaţiilor de bună vecinătate dintre cele două ţări”. Potrivit ambasadei, „bazele de date” la care se referă Aftenposten în investigaţia desfăşurată „sunt adesea necredibile sau pot fi alterate de hackeri”, iar publicaţia „a contribuit la răspândirea informaţiilor nesigure, false sau obţinute ilegal”.

Materialul din newsinenglish.no, care reia dezvăluirea ziarului Aftenposten, aparţine jurnalistei de origine americană, Nina Berglund. Editor al site-ului de ştiri norvegiene în limba engleză, Nina Berglund, a absolvit şcoala de jurnalism a Universităţii Northwestern Chicago şi, înainte de a se stabili la Oslo, a lucrat pentru mai multe publicaţii din SUA, printre care USA Today. Într-un interviu în 2012, Nina Berglund făcea deosebirea între jurnalismul din SUA şi cel din Norvegia: „am venit dintr-o adevărată cultură jurnalistică de tip bulldog, agresivă şi am găsit aici o redacţie de ştiri mult mai liniştită… cu mai mult consens şi mai puţine confruntări”.

Se pare că de consens este vorba şi acum când ziarul Aftenposten, în limba norvegiană, site-ul newsinenglish.no, în limba engleză, şi, posibil, serviciile de informaţii norvegiene, în limbaj specific – de pildă, declaraţiile în presă … aproape truisme, făcute de lidera contraspionajului -, s-au hotărât să divulge apartenenţa la GRU a trei diplomaţi ruşi.

Aşa cum se prezintă lucrurile, este mult mai probabil să fie vorba de o operaţiune a serviciilor norvegiene decât de o scurgere de informaţii în presă. Cu ce scop, este greu de ştiut.

 

O replică târzie şi stângace la „cazul Berg”?

Frode Berg, fost lucrător de frontieră în Kirkenes, localitate lângă graniţa Norvegiei cu Rusia, a fost arestat la Moscova în 2017, în urma unei operaţiuni a FSB, fiind acuzat de spionaj şi condamnat la 14 ani de închisoare. El a fost eliberat, însă, anul trecut şi a revenit în Norvegia în noiembrie.

Procurorii au declarat că Berg a fost prins având asupra lui documente furnizate de către un fost ofiţer de poliţie rus, Aleksei Jitniuk, condamnat la rândul său. Berg a fost acuzat că a cules informaţii clasificate despre submarinele nucleare ruse în numele serviciilor de informaţii norvegiene şi a fost încarcerat la închisoarea Lefortovo din Moscova.

Frode Berg a negat acuzaţiile de spionaj, dar a recunoscut că a fost curier pentru agenţiile de intelligence norvegiene, fără să ştie că primeşte documente clasificate. Iar soţia sa a declarat, pentru BBC, că învinovăţeşte serviciul de informaţii al ţării sale pentru că i-a pus soţul - un civil - în pericol.

Marcarea a 75 de ani de la eliberarea de către trupele sovietice, în 1944, a Kirkenes (localitatea lui Berg) şi a restului zonei de est a Finnmark a prilejuit, în noiembrie 2019, primul schimb de spioni între Moscova, Vilnius şi Oslo: ruşii Nikolai Filipchenko şi Sergei Moisejenko, lituanienii Evgeni Mataitis şi Aristidas Tamosaitis, norvegianul Frode Berg.

La întoarcerea în ţară, Frode Berg a declarat într-o conferinţă de presă: „Am fost condamnat pentru spionaj, dar nu sunt spion; am sentimentul că am fost înşelat de E-tjenesten”, serviciul de informaţii norvegian”.

În februarie, anul acesta, Frode Berg a primit de la statul norvegian 4,3 milioane coroane (aprox. 400.000 euro) drept compensaţie, gest pe care l-a considerat ca fiind o recunoaştere a responsabilităţii de către autorităţi.

Şi, tot atunci, Frode s-a prezentat ca martor în procesul intentat de compania norvegiană Olen Betong Gruppen AS împotriva guvernului. Compania a susţinut că serviciile secrete norvegiene au încercat de ani buni să-i recruteze angajaţii din Murmansk, ceea ce a determinat, din partea Rusiei, acuzaţii de spionaj la adresa firmei. Directorul executiv, Atle Berge, a fost reţinut în 2016 de către FSB şi i s-a interzis să intre în Rusia până în 2026, iar un alt angajat, Kurt Sto, a fost expulzat din Rusia şi, de asemenea, are interdicţie de intrare în ţară.

Considerând că serviciile secrete şi încercările lor „amatoriste” sunt responsabile pentru pierderile financiare semnificative şi că ar exista o legătură indirectă între cazurile Berg şi Olen Betong, compania a solicitat o despăgubire de aproximativ 14,5 milioane de euro.

Un tribunal din Oslo a achitat, însă, statul norvegian şi, deşi s-au recunoscut contactele realizate de serviciile de informaţii cu angajaţii companiei, instanţa a constatat că „nu există nici o bază pentru a trage la răspundere E-tjenesten sau PST, nici în mod obiectiv, nici pe baza neglijenţei”.

The Telegraph a relatat episodul drept „cazul legal fără precedent care a condus la speculaţii că unii dintre spionii de top din agenţia de informaţii din Norvegia pot avea mai multe în comun cu Johnny English decât cu James Bond”.

Acelaşi Mark Galeotti, care comentează pentru Aftenposten despre diplomaţii spioni, afirma pentru The Telegraph: „Este cel puţin jenant pentru norvegieni... să dezvăluie detalii despre proceduri şi metode de care ruşii ar fi încântaţi să audă."

         

Sau, poate, la frontiera de nord a NATO chiar se întâmplă ceva...

Norvegia - membru al Alianţei Nord Atlantice - împarte o frontieră arctică cu Rusia şi, timp de zeci de ani, relaţiile bilaterale au fost amiabile, chiar în timpul Războiului Rece, însă s-au înăsprit după 2014, când Rusia a anexat Crimeea.

În ultimii ani, Rusia a generat vecinului său temeri, lansând exerciţii militare, şi a produs îngrijorări cu privire la capacitatea submarinelor sale de a ameninţa cablurile de date subacvatice. Prezenţa militară tot mai mare a Rusiei în Arctica a fost, de asemenea, o sursă de anxietate pentru Norvegia. Peninsula Kola găzduieşte submarinele nucleare ruse, iar Kremlinul a înfiinţat mai multe baze militare de-a lungul coastei sale de nord şi a redeschis instalaţiile militare din epoca sovietică din Arctica.

Raportul „Focus 2020” al Serviciului norvegian de Informaţii, una dintre cele patru evaluări publicate anual (celelalte sunt emise de Serviciul de Securitate al Poliţiei, Autoritatea Naţională de Securitate şi Direcţia pentru Securitate Socială), prezintă analiza provocărilor la adresa securităţii Norvegiei, indicând Rusia şi China drept cele mai mari ameninţări la adresa intereselor norvegiene.

„Serviciile de informaţii ruse şi chineze se deplasează într-o direcţie mai autoritară, Rusia şi China se văd într-un conflict continuu cu Statele Unite şi cu anumite părţi din Occident ”.

Evaluarea arată că mesajul general transmis de mass-media rusă este acela că „Norvegia preia din ce în ce mai mult rolul de gazdă şi de punct de start pentru militarizarea NATO în Arctica”.

În raport se precizează că, pentru a face faţă acestei presupuse provocări, Rusia construieşte „apărarea activă”, concept lansat de Valeri Gerasimov, şeful Statului Major General al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse. O apărare activă implică „un accent pe disponibilitate ridicată, mobilitate, coordonare puternică şi capacitatea de a lansa putere de foc masivă. Serviciile ruseşti conduc operaţiuni în Norvegia cu scopul de a dobândi cunoştinţe despre nordul norvegian - politici de apărare, infrastructură militară şi activitate aliată”.

De partea aprecierilor serviciilor de informaţii norvegiene este şi colonelul Geir Hågen Karlsen, profesor în comunicare strategică la Colegiul Norvegian de Apărare: serviciile secrete ruse folosesc cazul Frode Berg pentru a crea o dispută în Norvegia, subminarea serviciului de informaţii şi a PST, generarea neîncrederii între cetăţenii norvegieni şi serviciile secrete.

Însă Julie Wilhelmsen, cercetător principal al Institutului norvegian de politică externă, are altă părere: „se uită cum a avut loc cursa înarmării - modul în care afirmaţiile ambelor părţi despre cealaltă, că reprezintă o ameninţare şi armura ulterioară, au dus la o spirală în care securitatea tuturor era diminuată”.

Potrivit acesteia, analiza serviciului de securitate referitoare la apărarea agresivă a Rusiei este „puţin unilaterală”, deşi „sunt motive de încredere” în serviciul norvegian şi „o mare parte din ceea ce e prezentat este, desigur, corect”. Evident că Norvegia trebuie să-şi consolideze apărarea, dar „este nefericit să o faci prin atragerea a ceva de care se teme cel mai mult Rusia, şi anume instalaţiile militare americane mai aproape de graniţa lor. Nu sunt trupe ale SUA, dar sunt baze americane pe pământ norvegian, pentru prima dată. Serviciul de informaţii norvegian „nu ar trebui să contribuie la consolidarea agendei conservatorilor din Rusia”, şi anume acea parte a establishment-ului politic rus care nu este interesată să pledeze pentru o relaţie de securitate normală cu Occidentul.

În Kirkenes, oraşul lui Berg, nu departe de graniţa Norvegiei cu Rusia, viaţa de zi cu zi rămâne neschimbată. Ruşii trec în Norvegia pentru a se aproviziona cu alimente precum somonul norvegian, brânza franceză şi produsele lactate finlandeze, în timp ce norvegienii merg în Rusia pentru a-şi alimenta maşinile cu combustibil mai ieftin.

Rămân, însă, la fel şi relaţiile dintre cele două state?