Algeria – o altă "primăvară arabă"?

Proteste în Algeria la început de martie. Decizia preşedintelui Bouteflika de candida pentru un nou mandat a condus la manifestaţii de protest fără precedent. Dacă, de regulă, algerienii asistau pasiv la evenimentele politice, de această dată tăcerea a fost întreruptă. Inhibiţiile dispar şi tot mai mulţi cetăţeni, de toate vârstele, ies în stradă. Manifestaţiile au avut loc în mai multe oraşe, reliefând existenţa unei coordonări între acţiuni. Totuşi, nu a fost relevat niciun control politic din partea opoziţiei. Înrăutăţirea situaţiei economice şi sociale şi lipsa de preocupare a regimului pentru reforme amplifică nemulţumirile. Continuitatea la putere, susţinută de regim, se confruntă cu schimbarea cerută de cetăţeni. Să fie aceste acţiuni vestitorii unei noi “Primăveri Arabe”? Este capabilă actuala elită politică să se adapteze noilor realităţi? Sunt câteva întrebări la care articolul încearcă să dea un răspuns.

Vineri, 1 Martie. Vestitorii primăverii...

....zeci de mii de algerieni au participat la manifestaţii de protest în mai multe oraşe din Algeria (Alger, Oran, Constantine, Setif, Tizi, Ouzou, Bouira) pentru a-şi arăta dezaprobarea faţă de decizia preşedintelui Abdelaziz Bouteflika de a participa la alegerile prezidenţiale din 18 aprilie a.c., pentru un al cincilea mandat. Protestele au fost în majoritate paşnice, însă efective semnificative ale forţelor de securitate au supravegheat desfăşurarea manifestaţiilor, în unele cazuri recurgând chiar la folosirea gazelor iritante pentru a ţine sub control participanţii. Peste 50 de poliţişti şi 10 demonstranţi au fost răniţi în ciocniri cu forţele de ordine în seara zilei de vineri, în apropierea Palatului Prezidenţial. Alţi 45 de manifestanţi au fost arestaţi, precum şi 15 jurnalişti care solicitau ridicarea cenzurii scandând “nu puneţi botniţă presei”. Potrivit unor surse locale, se pare că un fiu al primului premier al Algeriei după câştigarea independentei (1962), Benyouceh Benkheda, şi-ar fi pierdut viaţa în aceste incidente, acesta fiind prima victimă înregistrată pe timpul manifestaţiilor începute cu mai mult de o săptămână în urmă.

Protestatarii au dorit să transmită un semnal puternic de nemulţumire publică conducerii politice a ţării, înainte de alegeri. De-a lungul anilor, algerienii au evitat să participe la astfel de acţiuni, de teama omniprezenţei serviciilor de securitate sau deziluzionaţi de menţinerea la putere a aceluiaşi grup de “veterani” din timpul războiului de independenţă.

Dar pe 1 martie, inhibiţiile par să fi dispărut. “Poporul vrea să schimbe regimul” au scandat unii participanţi, preluând un slogan al “Primăverii Arabe” care avea să răstoarne regimurile din Tunisia, Libia, Egipt şi Yemen. “Priviţi tineretul algerian, tot ceea ce doreşte este un preşedinte valid care să poată vorbi poporului” – a declarat un funcţionar de 45 de ani din sectorul public. “Sunt fericită ca sunt aici!” a susţinut Djamila Bouhired (83 de ani), o eroină a războiului de independenţă împotriva Franţei.

Amploarea protestelor a fost fără precedent, participanţii manifestând nu numai împotriva re-alegerii unui preşedinte bolnav, incapabil să îndeplinească prerogativele funcţiei, dar şi împotriva modului în care este condusă ţara: jumătate din populaţia Algeriei (aprox. 42 milioane) este constituită din tineri sub 25 de ani, iar o treime din aceştia nu au un loc de muncă; inflaţia este în creştere, iar veniturile provenite din exportul de hidrocarburi fluctuează în funcţie de preţul pieţii şi sunt cheltuite fără nicio strategie de îmbunătăţire a situaţiei economice. Situaţia s-a înrăutăţit după implementarea unor măsuri de austeritate pe fondul scăderii preţului petrolului din 2014, însoţite de creşterea preţurilor la bunurile de larg-consum şi inflaţie, evoluţie care a afectat puternic clasa mijlocie algeriană.

Cauzele protestelor – candidatura lui Bouteflika şi situaţia economică

Pe 10 februarie, preşedintele algerian, Abdelaziz Bouteflika (supranumit “preşedintele legendă”), a anunţat că va candida la alegerile din 18 aprilie pentru obţinerea unui nou mandat de preşedinte (al cincilea). “Răspunzând tuturor rugăminţilor şi apelurilor..., îmi anunţ astăzi candidatura pentru alegerile prezidenţiale”, a menţionat Bouteflika.

În vârstă de 81 de ani, aflat la conducerea statului din 1999, Bouteflika este imobilizat în cărucior şi a apărut rar în public după accidentul vascular suferit în 2013. În ultimii ani, opoziţia a ridicat în mod repetat întrebări privind capacitatea preşedintelui de a-şi îndeplini prerogativele. Bouteflika şi-a recunoscut starea precară de sănătate, dar a insistat că este încă apt pentru gestionarea afacerilor ţării. “Desigur, nu mai sunt fizic atât de sănătos cum eram odată”, a admis preşedintele.

Potrivit Constituţiei elaborată în 1996, numărul de mandate de preşedinte pentru aceeaşi persoană a fost limitat la două. Bouteflika a amendat Constituţia în 2008, fără o consultare populară, eliminând această limitare. În 2016, preşedintele a revenit la limitarea anterioară, fără însă a considera că aceasta i s-ar aplica şi lui însuşi. Şi nu numai atât, sistemul electoral este astfel conceput încât să permită manipularea alegerii preşedintelui.

De la venirea la putere în 1999, pe fondul unei răsturnări de regim şi unui război civil, Abdelaziz Bouteflika a fost perceput ca un om al consensului politic. În primul mandat a reuşit să menţină balanţa între diferiţi poli ai puterii – armata, preşedinţia, islamiştii, comunitatea de afaceri şi formaţiunile politice. Această abilitate i-a permis să câştige un larg sprijin popular din partea societăţii algeriene, încă suferinde urmare a pierderilor umane din războiul civil – aprox. 200.000 de morţi.
Astfel că Bouteflika s-a făcut cunoscut ca omul care a adus pacea în ţara devastată de război şi a pornit un proces de reconstrucţie şi reabilitare pe întreg teritoriul, fiind perceput ca o figură providenţială, “salvatorul” Algeriei. Dar astăzi preşedintele este practic absent de pe scena politică.

Nu numai opoziţia politică, dar şi o importantă parte a societăţii civile, nu se aşteptau la o nouă candidatură, în condiţiile stării de sănătate a lui Bouteflika.

Pe de altă parte, problemele economice şi sociale s-au acutizat. O rată a şomajului în creştere (11,7% la nivelul întregii populaţii, 29,10% în rândurile tinerilor sub 27 de ani), încetinirea creşterii economice de la 4%, în 2017, la 0,8%, în 2018, cheltuieli masive ale guvernului care au condus la un deficit fiscal de aprox. 10% din PIB (potrivit datelor colaţionate de Trading Economics) – valori imense pentru orice ţară, mai ales pentru Algeria care este relativ nedezvoltată.

Scăderea preţului petrolului din ultimii ani a condus la înrăutăţirea situaţiei, mare parte a veniturilor algeriene provenind din exportul acestor resurse. Iar aceste evoluţii nu au influenţat aproape deloc politicile guvernului, care a continuat să cheltuiască din ce în ce mai mult fără o strategie coerentă de implementare a unor reforme pentru dezvoltarea ţării. O continuare a acestei conduite pe fondul preţului actual al petrolului ar putea conduce la epuizarea rezervelor oficiale algeriene până în anul 2024.

Promisiuni...

Bouteflika a promis că, dacă va fi reales, va implementa reforme politice, economice şi sociale. “Dacă îmi veţi oferi onoarea preţioasei dumneavoastră încrederi, o să invit în cursul acestui an reprezentanţii poporului să participe la un forum naţional pentru a ajunge la un consens privind reformele”, a precizat preşedintele adresându-se cetăţenilor algerieni. Bouteflika a adăugat că acest forum ar putea propune chiar schimbări constituţionale, fără a oferi detalii suplimentare despre natura acestora. Mulţi algerieni se simt însă umiliţi din cauza acestor manevre şi amânări la nesfârşit în materie de reforme şi schimbare.

Bouteflika este singurul lider din Nordul Africii care a fost cruţat de revoltele pro-democraţie ale Primăverii Arabe. Autorităţile algeriene au reuşit să oprească răspândirea revoltei izbucnită în ţara vecină, Tunisia, prin promisiuni de reforme şi măriri de salarii finanţate din veniturile ţării rezultate din exploatarea şi exportul resurselor de petrol şi gaze. Dar, în ultimii ani, finanţele algeriene au fost afectate de scăderea preţului petrolului (principala sursă a veniturilor din bugetul naţional), situaţie ce a generat reduceri ale subvenţiilor de stat.

De ce acum?

Bouteflika este la putere de aproape 20 de ani. De ce acum se ridică algerienii împotriva lui?

Un prim argument este deteriorarea situaţiei economice. De-a lungul anilor, când economia a mers bine sau, mai precis, cotaţiile preţurilor hidrocarburilor au permis Algeriei să aibă venituri semnificative din exporturi, parte din acestea au fost redirecţionate spre populaţie, sub forma de ajutoare sociale sau subvenţii.

În al doilea rând, mare parte a cetăţenilor au încă vie în memoria colectivă experienţa războiului civil. Şi nu doresc repetarea acesteia, având şi exemple clare ale unor conflicte interne în imediata vecinătate (Tunisia şi Libia)... Dar acum, populaţia tânără nu mai este atât de inhibată de trecut. Deschiderea oferită de internet şi media online oferă tineretului alte perspective şi judecăţi, astfel că acesta percepe ceea se întâmplă cu o foarte bună acurateţe: fondurile câştigate din exploatarea bogăţiilor ţării sunt cheltuite în mod iresponsabil, sub controlul elitei “veterane” aflate la putere, fără nicio strategie de dezvoltare sau o ofertă pentru cetăţenii simpli.

Mai mult, mitul preşedintelui “legendă” începe să se dizolve. Algerienii, nici măcar cei care au fost martori la ascensiunea şi câştigarea poziţiei de preşedinte de către Bouteflika, nu mai cred în capacitatea acestuia de a-şi îndeplini prerogativele pentru un nou mandat. Bolnav de mult timp, absent de pe scena politică internă sau internaţională, chiar şi pe timpul campaniei electorale anterioare, Bouteflika a devenit doar un nume sub care acţionează elita politică. Şi suspiciunile de corupţie sau exploatare a situaţiei în interes personal nu sunt puţine...
Dacă în trecut mare parte dintre algerieni îl tolerau pe Bouteflika dar se opuneau regimului, acum doresc schimbarea ambelor entităţi.

Şi, nu în ultimul rând, nu poate fi ignorat rolul noilor tehnologii. Internetul şi media online, reţelele  de socializare, în special, sunt acum disponibile în întreaga ţară, contribuind la răspândirea protestelor şi sprijinind popularizarea şi coordonarea acţiunilor în diferite oraşe.

"Oferta" regimului – continuitatea este cea mai bună alegere pentru Algeria

Oficiali algerieni de rang înalt au început să ia act, cu reticenţă, de protestele din stradă. Pe de altă parte, urmare a confruntărilor pentru putere din interiorul elitei conducătoare, au început să apară speculaţii privind posibilitatea ca un alt candidat să fie sprijinit pentru a deveni preşedinte, pentru a asigura stabilitatea regimului aflat la guvernare şi a calma tensiunile.

Dar poziţia principalului partid de guvern aflat la putere, Frontul de Eliberare Naţională (FEN),  principalul susţinător al candidaturii lui Bouteflika, este încă intransigentă. “Preşedintele este o linie roşie” a susţinut preşedintele FEN în faţa conducătorilor partidului, miercuri (27 februarie), la câteva zile după ce premierul algerian, Ahmed Ouyahia, a recunoscut oficial nemulţumirile populaţiei. “Fiecare are dreptul să-şi sprijine candidatul propriu şi să se opună oricărui altuia. Urna de vot va decide într-un mod paşnic şi civilizat”, a adăugat liderul FEN.
Bouteflika nu s-a adresat direct manifestanţilor. Media de stat a menţionat doar o scrisoare în numele acestuia, citită la un eveniment legat de industria hidrocarburilor, organizat în oraşul Adrar, principalul mesaj fiind “Continuitatea este cea mai bună soluţie pentru Algeria”.

Populaţia – schimbarea este viitorul ţării

Grevele şi manifestaţiile determinate de nemulţumirile sociale şi economice sunt frecvente în Algeria, dar, până în prezent, s-au desfăşurat în general localizat şi fără a aduce atingeri politicului. Acum, răspândirea acestor acţiuni, coordonarea şi sloganurile mobilizatoare arată o schimbare profundă a acţiunilor de protest: se doreşte schimbarea regimului. Guvernul nu a anticipat un asemenea nivel al demonstraţiilor şi este puţin probabil ca acestea să se sfârşească în curând. Protestele au izbucnit spontan şi în afara structurilor politice tradiţionale, fapt ce conduce la concluzia că nu opoziţia a fost factorul generator.

Nu candidatura lui Bouteflika pentru un al cincilea mandat este principala nemulţumire a populaţiei, ci faptul că neputinţa acestuia, generată de boală, de a gestiona prerogativele funcţiei, va permite regimului să acţioneze liber, în numele preşedintelui, în interesul celor aflaţi la putere, fără a se preocupa de soarta populaţiei.

Deşi statul a investit masiv pentru modernizarea infrastructurii şi încurajarea revenirii economice, nu a reuşit dezvoltarea unei economii care să crească puterea de cumpărare a cetăţenilor şi crearea de locuri de muncă pentru tineri. Corupţia şi clientelismul au creat un puternic sentiment de injustiţie în rândul celor care nu beneficiază de bogăţiile ţării.

Câteva clarificări

Opoziţia algeriană, reprezentată formal de mai multe formaţiuni politice şi oponenţi independenţi, a adoptat o poziţie fermă împotriva candidaturii lui Bouteflika, dar nu a fost capabilă să formeze un front unit împotriva actualului regim.
Astfel că, între nemulţumirea faţă de candidatura lui Bouteflika şi eşecul opoziţiei de a-şi reuni capacităţile pentru o cauză comună, algerienii au optat pentru proteste independente.

Deocamdată, manifestaţiile nu au atins încă masa critică pentru a genera o schimbare. Participanţii ştiu ce nu vor – un nou mandat pentru Bouteflika –, dar încă nu s-a cristalizat ce vor. Dar acest lucru nu-i împiedică să se opună la ce nu vor. Modalităţile de răspuns la care va recurge guvernul vor constitui punctul critic, pentru că protestele s-ar putea răspândi şi permanentiza, mii de studenţi alăturându-se deja, săptămâna trecută, manifestanţilor.

Chiar dacă Bouteflika pare să fie punctul focal al protestelor, acesta nu mai deţine puterea reală în Algeria. Nu participă la ocazii oficiale, un portret gigant fiind aşezat de regulă în locul său. Nu apare în public, agenţia de ştiri oficială, asociaţi, miniştri sau deputaţi dând declaraţii în numele acestuia. Situaţia reflectă lipsa de transparenţă a sistemului politic algerian. Bouteflika nu este văzut ca un tiran şi nu este urât de algerieni, dar este folosit ca acoperire de actorii care deţin puterea în spatele scenei.

Dincolo de toate acestea, decizia de a participa la alegeri clarifică un lucru: sistemul politic algerian nu este capabil să susţină un alt candidat la funcţia de preşedinte sau să se reînnoiască pentru a face faţă noilor realităţi. Bouteflika rămâne singura opţiune viabilă a regimului pentru a supravieţui, chiar cu preţul renunţării la principiul consensului politic care i-a permis preşedintelui “legendă” să acceadă la putere.

Evoluţii posibile

Bouteflika are potenţialul de a fi re-ales în funcţia de preşedinte, cu sprijinul regimului şi al armatei, care pun stabilitatea ţării şi regimului mai presus de o schimbare politică riscantă.

Bouteflika şi-a consolidat poziţia prin alianţa politică şi economică din  care fac parte FEN şi Adunarea Naţională Democratică (AND), cât şi oameni de afaceri cheie care au reuşit dezvoltarea unor afaceri de succes pe timpul mandatelor sale anterioare. De asemenea, preşedintele algerian are de partea sa realizările a aproape 20 de ani în funcţie, incluzând instaurarea păcii, investiţii, lucrări de construire şi modernizare a infrastructurii, înfiinţarea de universităţi, furnizarea de gaz şi electricitate locuitorilor din toată ţara.

Dar, odată cu creşterea presiunii populaţiei asupra conducerii ţării, situaţia din Algeria poate evolua în direcţia unei schimbări a regimului. Opoziţia faţă de realegerea lui Bouteflika a adus împreună oameni de toate categoriile, cu ideologii diferite, generând o solidaritate populară. Rezultatul acestor proteste şi posibilitatea de a forţa o schimbare de regim depind de doi factori importanţi: capacitatea demonstranţilor  de a menţine protestele la o intensitate crescută şi sprijinul pe care armata îl va acorda lui Bouteflika. O poziţie de neutralitate a acesteia, care ar întări mişcarea populară, sau chiar organizarea unei lovituri de palat, ar conduce la schimbarea regimului.

Este încă greu de prevăzut ce se va întâmpla, dar un lucru este sigur: sistemul algerian se confruntă cu o nouă generaţie, care nu a trăit războiul civil, condusă de acelaşi personaj, care acum respinge status-quo-ul. Această generaţie poate dărâma barierele politice anterioare fără ezitare şi fără teamă. Prin continuarea protestelor sau alte forme de acţiune, inclusiv nesupunere civică, situaţia politică poate să evolueze rapid, chiar să devină incontrolabilă, din cauza diviziunilor existente între instituţiile de stat.

Va fi Primăvară Arabă revoluţionară în Algeria? Rămâne de văzut... până pe 18 aprilie nu mai e mult.