Alertă! A treia operaţiune militară a Turciei în Siria va începe în câteva zile

Cu această ocazie, preşedintele turc a trecut din nou în revistă ameninţările la adresa Turciei, a făcut un rezumat al situaţiei din Siria şi a oferit soluţia: o nouă ofensivă turcă împotriva rebelilor kurzi, ”terorişti” în accepţia turcă, de data aceasta la est de fluviul Eufrat. În timpul cuvântării sale, legată, bineînţeles, de beneficiile în domeniul securităţii pe care le va aduce noul produs al industriei turce, preşedintele Erdogan a făcut şi câteva alocade explicative:

• ”nu vedem militarii americani dislocaţi în Siria ca inamicii noştri” (deşi aceştia colaborează strâns cu forţele kurde, n.n.);
• ”noi vedem SUA ca un aliat strategic şi nu ar trebui ca diferenţele noastre de evaluare a situaţiei din Siria să creeze un obstacol pentru cooperarea noastră viitoare”;
• ”de aceea vom începe operaţia noastră de eliminare a teroriştilor din estul Eufratului peste câteva zile”;
• ”ţinta noastră nu vor fi militarii americani ci teroriştii din regiune”;
• ”operaţia va permite deschiderea către o soluţie politică şi o cooperare sănătoasă” (cu SUA, desigur, n.n.).

SUA pot fi liniştite, Ankara nu va ataca forţele sale din nord – estul Siriei. Dar există o mică problemă: militarii americani sunt dislocaţi în numeroase baze avansate construite în deşertul sirian de est, dar şi la posturile de observare construite la graniţa turco / siriană.

Astfel că anunţul preşedintelui turc  poate fi interpretat în câteva moduri:

• operaţia va avea loc. Cele câteva zile pot fi mai multe sau mai puţine. Comandanţii turci au dovedit reţinere atunci când situaţia de securitate nu permitea o acţiune imediată. Preşedintele turc nu s-a hazardat nici anterior în anunţuri de această natură dacă ele nu au fost urmate de acţiuni decisive în teren. Cele două operaţii anterioare desfăşurate în Siria, ”Scutul Eufratului” / ”Euphrates Shield” - 2016 şi  ”Ramura de Măslin” / ”Olive Branch” – 2018, nu au apărut din senin, ele au fost anunţate cu un timp înainte şi executate în ciuda presiunilor internaţionale;
• atacul turc va căuta să nu provoace reacţii ale aliatului său din NATO, SUA, de aceea ţintele vor fi selectate cu grijă, evitându-se cele sensibile, unde sunt structuri mixte kurde şi militari SUA. De asemenea, se speră că precauţiile turce de confruntare cu militarii SUA vor fi în oglindă cu cele ale militarilor SUA care vor evita, la rândul lor, angajamentul direct cu forţele turce;
• operaţia nu va urmări neapărat obiective militare, cât crearea condiţiilor pentru tratative, desigur de pe poziţii de forţă din partea Ankarei. Acesta a şi fost mesajul transmis în ultima parte a alocuţiunii preşedintelui Erdogan;
• Turcia nu este mulţumită cu cooperarea din teren cu forţele SUA, în special în zona Manbij, considerând că îngrijorărilor turce de securitate li se răspunde tardiv – de abia în noiembrie au început patrulările comune turco – americane în această zonă aflată încă sub control kurd;
• Turcia apreciază că SUA au avut o politică duală în regiune, încercând, în acelaşi timp, să ”amorţească”  îngrijorările turce dar şi să menţină sprijinul pentru formaţiunile kurde, care nu mai poate continua;
• de aceea, Ankara speră că anunţata ofensivă nu va avea un impact negativ asupra relaţiilor turco – americane, destul de greu încercate în ultima perioadă.

Declanşarea operaţiei este şi urmarea frustrărilor acumulate la Ankara, manifeste mai ales în ultima perioadă, ca urmare, potrivit liderilor turci, a neluării în considerare de către aliaţii din NATO, SUA, în primul rând, a opţiunilor / nevoilor locale de securitate. Bineînţeles că Ankara a avut şi opţiunea cooperării cu Rusia, pe care nu a refuzat-o, dimpotrivă solicitând-o intens după incidentul aviataic din anul 2015, dar desigur argumentul principal a fost un interes naţional care prevalează alianţelor.

Turcia a fost nemulţumită de continuarea sprijinirii logistice de către SUA a rebelilor kurzi – se afirmă că, în total, peste 3.000 de transporturi aeriene cargo ale SUA au furnizat echipament forţelor kurde. Motivaţia instalării posturilor SUA de observare la graniţa cu Turcia pentru a preveni ameninţarea teroristă a Statului Islamic este considerată de Ankara una neviabilă, în condiţiile în care gruparea mai deţine controlul a doar 150 km² de teritoriu, undeva la câteva sute de kilometri de graniţă. Preşedintele Erdogan a adăugat că ”dacă există într-adevăr şi o ameninţare din partea Statului Islamic, forţele turce o vor neutraliza”.

Totuşi, podurile dintre aliaţi nu se ard la primele frustrări, de aceea Ankara a anunţat că se speră ca SUA să ia în calcul nevoile turce de securitate. De cealaltă parte, SUA au investit sume importante în sprijinirea forţelor kurde, nu numai în timpul actualei administraţii, cooperarea fiind din timpul preşedintelui Obama. Obiectivul principal a fost combaterea Statului Islamic. Acum, când această grupare este pe cale a fi eliminată, obiectivul – această cooperare - şi-a pierdut, în accepţia Turciei, relevanţa. Se insistă şi pe faptul că administraţia kurdă asupra unor teritorii majoritar locuite anterior de populaţia arabă sunnită, Deir ez-Zorr sau Raqqa, a inflamat conflicte locale interetnice.

Astfel, Turcia consideră că a aşteptat îndeajuns de la aliatul său din NATO, SUA, rezolvarea situaţiei de la est de Eufrat. Răspunsul a venit întârziat şi incomplet. De aceea, e nevoie de acţiune.

Paradoxal, la Damasc nu va fi o reacţie semnificativă la această operaţie, în afara discursurilor de condamnare, pentru că şi regimul Assad îşi doreşte o calmare a aspiraţiilor kurde de autonomie / independenţă. Nici Rusia nu va fi foarte vehementă, aşa cum a demonstrat-o pe timpul operaţiilor turce anterioare, pentru că Moscova apreciază că grupările kurde şi-au ales greşit aliaţii.

A treia operaţie militară turcă în Siria este pe cale să fie declanşată. ”Teroriştii vor fi îngropaţi în tranşeele pe care le-au săpat singuri” a declarat ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, fost comandant sau coordonator al operaţiilor militare anterioare din anii 2016 şi 2018.

Buldozerele geniştilor americani oferite ca ajutor forţelor kurde s-ar putea să rămână totuşi intacte.