20 ianuarie 2021

Alegerile Ucrainei în 2021: vaccinul chinez şi ajutorul militar american

Laurenţiu Sfinteş

•China are nevoie de Ucraina pentru a se apropia de Europa •Ucraina are nevoie de parteneri strategici împotriva Rusiei, pentru a-şi asigura două componente ale statalităţii: securitatea şi economia.

Sursă foto: Profimedia

Grânarul ucrainean alimentează China

Prinsă între o Rusie agresivă şi acaparatoare şi o Uniune Europeană încurcată de propriile probleme, Ucraina a avut pentru prima dată, în anul 2020, un nivel record al schimburilor sale comerciale cu China. Ca şi cum pandemia Covid-19 nici nu ar fi existat, comerţul bilateral a crescut cu 20,8% în 2020, faţă de 2019, ajungând la un total de 15,42 miliarde de dolari, din care exporturile au fost de 7,11 miliarde dolari (creştere 97,7%!!), iar importurile de 8,31 miliarde de dolari (scădere 9,4%).

Creşterea totală este exclusiv datorată exporturilor, ceea ce nu înseamnă neapărat un rol activ al Kievului în proces, cât o conjunctură favorabilă pentru exportatorii ucraineni din unele domenii (minereu de fier, cereale, uleiuri vegetale, metale). Importurile au rămas în aceleaşi domenii şi ele: echipamente electronice, maşini, echipamente şi vehicule.

Anul 2020 a adus o premieră în relaţiile economice ruso-ucrainene: Rusia nu mai este primul partener individual al Kievului, schimburile comerciale dintre cele două ţări ajungând de-abia la nivelul a jumătate, 7,3 miliarde de dolari, din cele cu China. În privinţa blocurilor economice şi comerciale, Uniunea Europeană încă ocupă primul loc.

Deşi activitatea de import-export a Ucrainei în anul 2020 a fost şi ea afectată de criza medicală, înregistrând o scădere de 6%, comerţul cu China s-a dezvoltat masiv.

„Grânarul ucrainean” funcţionează acum ca o supapă pentru nevoile alimentare chineze.

Sancţiunile americane împotriva Beijingului, iată, au efecte benefice asupra agricultorilor ucraineni, cum la fel au funcţionat şi sancţiunile împotriva Rusiei. În schimb, acestea din urmă descurajează schimburile Ucrainei cu Moscova în domenii precum produsele manufacturate, echipamente, ca să nu mai amintim de întreprinderile care produc tehnologii militare.

Ceea ce se pune cu plus în cooperarea cu Beijingul, se scade de la partenerul până mai ieri tradiţional, Rusia.

Această structură a schimburilor comerciale cu China este dezechilibrată şi conjuncturală. Timp de câţiva ani, Ucraina a asigurat până la 75% din importurile chineze de porumb, dar au fost două elemente favorizante: producţii proprii mari în anii climatici favorabili, interdicţii la adresa Chinei de a-şi procura necesarul de grâne de pe pieţele tradiţionale şi, potenţial, mai apropiate geografic.

Încercarea de a se elibera de dependenţa de Rusia, în multe din domeniile în care cooperarea bilaterală era o tradiţie, s-a produs cu dificultăţi. Statele occidentale, dar şi Uniunea Europeană, în ansamblu, nu s-au grăbit să-şi asume responsabilităţile sperate şi aşteptate. Nici contextul intern nu a ajutat, Ucraina fiind încă marcată de conflictul intern şi de corupţia ce nu se poate eradica doar cu decrete prezidenţiale.

Beijingul a identificat criza din Ucraina drept o bună oportunitate de a se aşeza mai temeinic în Europa de Est, un spaţiu în care parteneriatul ruso-chinez şi împărţirea zonelor de influenţă îl făcuse anterior mai puţin accesibil marilor sale proiecte şi strategii.

 

Diplomaţia vaccinului

Printre noile strategii ale Beijingului este şi cea care ar putea fi denumită drept ”diplomaţia vaccinului”. Găsindu-se din nou blocată şi fără soluţii în asigurarea vaccinului anti – Covid-19, Ucraina se uită spre China, pentru a putea începe campania de vaccinare. Alături de Belarus, Ucraina este printre puţinele ţări europene unde acest proces încă nu a început.

Discuţiile pentru achiziţionarea vaccinului Pfizer şi a altor vaccinuri occidentale au fost blocate după anunţul Administraţiei Trump de a interzice exporturile către anumite state. Dacă Administraţia Biden nu va schimba rapid această politică, iar Uniunea Europeană nu va răspunde apelurilor lansate inclusiv de 13 dintre statele sale membre pentru a acorda mai mult sprijin unor ţări din Balcani şi Ucrainei,  vaccinurile occidentale ar putea ajunge la Kiev abia în ultimele luni ale anului 2021.

Moscova s-a oferit imediat să suplinească nevoile ucrainene cu propriul vaccin, dar propunerea nu avea cum să primească un răspuns pozitiv la Kiev. Nu doar pentru că ar fi însemnat un fel de capitulare medicală în faţa Rusiei, inamicul său declarat, ci şi pentru că, aşa cum s-a exprimat Viktor Liaşko, înalt oficial din ministerul ucrainean al sănătăţii, „vaccinul rus are deficienţe în testele clinice”. Afirmaţia nu este, desigur, o contrazicere a declaraţiei propriului ministru care a spus că „problema vaccinului este una politică”.

Astfel că, după două săptămâni de negocieri grăbite la sfârşitul lunii decembrie 2020, Ucraina a decis să achiziţioneze vaccinul produs de China. În aranjament intră şi construirea unei fabrici la Harkov pentru producţia vaccinului dezvoltat de Sinovac Biotech. Va fi, probabil, cea mai extinsă utilizare a vaccinului chinezesc pe teritoriul european. La începutul lunii februarie vor sosi primele tranşe din vaccinul celor de la Sinovac, până la acest moment fiind anunţate achiziţii de 5 milioane doze. Nu vor rezolva criza medicală din Ucraina, dar Beijingul obţine o mare victorie psihologică, desigur şi politică, furnizând sprijin într-un moment în care „statele bogate şi-au păstrat pentru ele vaccinul”, după cum s-a exprimat, încercând să răspundă, într-un limbaj populist, temerilor interne, chiar preşedintele Zelenski, în mesajul de Anul Nou adresat ucrainenilor.

Ucraina tot va primi un ajutor substanţial de la state occidentale, în cadrul programului Covax promovat de OMS. Acest program permite şi statelor cu mai puţine resurse materiale şi influenţă să poată accesa cantităţi importante de doze de vaccin. În cazul Ucrainei, este vorba de 8 milioane de doze, pentru 4 milioane de oameni.

Cum necesarul minim calculat este de 10 milioane de ucraineni imunizaţi cu ajutorul vaccinurilor, rezultă că la Kiev se caută încă soluţii pentru achiziţionarea vaccinului anti – Covid-19. Cel puţin alte 8 milioane de doze sunt de achiziţionat în viitorul imediat.

Deocamdată, singura soluţie practică pentru Kiev rămâne carantina, prelungită până la 24 ianuarie. Dacă nu apare nimic la orizont, măsura carantinării va fi aplicată şi în februarie.

 

O centură, un drum... un motor de avion

Ucraina rămâne atractivă pentru China şi datorită poziţiei sale geografice, ca un avanpost european al traseului Iniţiativei ”Belt and Road”. Iar dacă la poziţie se adaugă resursele naturale, agricultura, potenţialul de dezvoltare al infrastructurii, rezultă o combinaţie atractivă pentru planurile chineze.

Pentru a studia posibilităţile proiectului „One Belt, One Road” din care Ucraina face parte începând cu 2017, la Kiev a fost înfiinţat Centrul Comercial şi de Investiţii. Saltul chinez în economia şi infrastructura ucraineană nu este, însă, uşor de făcut. Nu doar pentru că ar stârni reacţii adverse la Moscova, cât din cauza unui mediu politic şi economic care rămâne volatil, apăsat de obiceiuri vechi şi incertitudini peste care nici măcar chinezii nu sunt interesaţi să treacă sau să rişte.

O soluţie pentru China ar fi ca Ucraina să se alăture mecanismului de cooperare „17+1”, dintre Beijing şi statele central şi est europene, ceea ce ar integra proiectele sino-ucrainene într-un context mai larg, regional. Ar fi o victorie mai ales pentru Beijing, în timp ce Kievul s-ar alătura şi el unui cap de pod presupus a fi realizat de China în „pântecul moale al Europei”. Descurajat de către partenerii vestici ai Ucrainei, acest scenariu are şanse mici pentru a se materializa prea curând.

Chiar dacă sunt greutăţi, chiar dacă Rusia poate să se afle şi deasupra intenţiilor chineze, cele 40 de milioane de consumatori, precum şi proximitatea cu UE şi prezenţa Ucrainei în DCFTA sunt argumente îndeajuns de puternice ca să convingă companiile chineze să investească aici.

China Harbor Engineering Company Ltd. a executat deja prima fază a modernizării portului Pivdenii şi a câştigat proiectul pentru lucrări similare în portul Cernomorsk.

China Pacific Construction Group a câştigat un proiect în valoare de două miliarde de dolari, pentru realizarea unei noi linii a metroului din Kiev.

Alte firme chineze au câştigat şi ele contracte în refacerea căilor ferate ucrainene, a infrastructurii terestre, maritime şi fluviale, dar aceste contracte sunt, oarecum, într-o logică întâmplătoare.

Există însă şi un domeniu unde interesul chinez e constant şi strategic: cooperarea în plan militar, încă din momentul proclamării independenţei, când Kievul a preluat de la fosta URSS un arsenal excepţional de întreprinderi specializate în producţia de armamente şi echipamente militare.

Şi atunci, conjunctura a fost favorabilă: Rusia a fost reţinută în a vinde unele produse Chinei, în timp ce Ucraina, totdeauna înfometată după valută, a fost mai puţin scrupuloasă cu legislaţia internaţională, mai puţin atentă la consideraţii geo-strategice.

După 2014, lucrurile s-au schimbat – şi nu în bine – pentru cooperarea militară sino-ucraineană: subansamblele procurate din Rusia nu au mai putut fi importate. Moscova, la rândul ei, a decis că poate furniza Chinei echipamentele dorite de aceasta, chiar dacă Beijingul se arată capabil să le producă singur, în câţiva ani.

Noroc că au mai existat domenii de interes şi întreprinderi ucrainene care au rezistat tranziţiei, precum producătorii de motoare de aviaţie Motor Sich şi Antonov, care echipează cel mai mare avion de transport AN-225. Datorită presiunilor americane, chinezii nu au obţinut controlul total asupra acestora, pierzând şi potenţiale investiţii şi firme mixte, dar producţia de motoare le-a fost destinată în procent semnificativ.

Presiunile americane au avut o logică din perspectiva blocării accesului Chinei la tehnologiile militare de vârf, chiar în Ucraina existând un precedent, achiziţionarea de către China, în 1998, a portavionului Variag. Acesta ruginea fără folos în portul ucrainean Nikolaev, într-o vizibilă stare de degradare, când a fost cumpărat pentru a deveni „hotel plutitor”. Ajuns în China, minune, i s-au trezit la viaţă motoarele, declarate inexistente, iar cumpărătorul, un investitor chinez privat, s-a gândit să doneze achiziţia statului chinez, aşa, ca un gest de favoare. Viitorul portavion Liaoning îşi începea ucenicia asiatică, primă treaptă pentru dezvoltarea industriei de profil chineze.

Cu toate problemele cauzate de intervenţii şi sancţiuni, Ucraina ocupă locul trei printre exportatorii de arme către China (după Rusia şi Franţa), iar China este primul său destinatar de produse militare.

Chiar şi în aceste condiţii, Ucraina beneficiază în continuare de sprijin militar din partea SUA, bugetul propus al apărării / Defense Authorization Act 2021, care include şi ajutorul militar către Kiev, pentru anul 2021, în valoare de 250 de milioane de dolari, fiind aprobat de către Congres, în ciuda veto-ului preşedintelui Trump din ultima săptămână a anului 2020.

Vom vedea în lunile următoare cum vor evolua lucrurile în relaţiile cu noua administraţie de la Washington, dar este posibil ca SUA să solicite Kievului să fie mai selectiv în alegerea partenerilor săi economici, mai ales din domeniul echipamentelor militare.

 

Alegerile Ucrainei în 2021

Ucraina are multe resurse, dar care nu sunt suficiente într-o lume în care interesele geo-politice nu se suprapun întotdeauna cu posibilităţile economice.

China are nevoie de Ucraina pentru a se apropia de Europa, dar accesul pe piaţa ucraineană se face în vârful picioarelor, pentru a nu deranja prea mult Moscova, la rândul ei cu interese majore la Kiev.

Ucraina are nevoie de parteneri strategici pentru a-şi asigura cele două componente ale statalităţii sale: securitatea şi economia. Rusia i le subminează pe amândouă, China îi poate sprijini economia, dar piedicile interne, de la Kiev, precum şi presiunile externe, sunt numeroase, UE poate şi ea să facă acelaşi lucru, dar frânele externe nu sunt puţine, iar SUA are tot ce-i trebuie pentru a întări securitatea ţării, mai puţin o decizie prezidenţială.

Între timp, pe sub radarul media şi al opiniei publice, deşi pe ici, pe colo s-a mai strecurat câte o ştire, Drumul Mătăsii reloaded sub forma „One Belt, One Road”, se materializează într-o linie directă între Wuhan (probabil o coincidenţă neprevăzută, în contextul anului 2020) şi Kiev, sub forma unei legături feroviare containerizate, cu port de debarcare Odessa.

Deocamdată nu e foarte ieftin să ocoleşti Rusia pe la sud, să muţi containerele pe vase port-container atât la Aktau (Kazahstan), cât şi la Poti (Georgia), să le porţi peste două continente şi două mări. 

Dar ce mai înseamnă ieftin şi scump în lumea de astăzi? Iar şansa îi ajută pe cei îndrăzneţi. Fie ei şi chinezi. Fie şi în Ucraina.