Alegerile prezidenţiale au decis soarta Republicii Moldova

La Chişinău s-a dat o luptă pentru democraţie, domnia legii şi orientarea proeuropeană

Populistul Renato Usatîi a avut un rol important în victoria Maiei Sandu, deschizând posibilitatea ca electoratul rusofon să nu mai voteze cu inima, pentru Dodon, ci cu creierul, normalitatea fiind necesară tuturor. Usatîi vrea alegeri parlamentare anticipate, ca şi Maia Sandu, dar acestea sunt greu de declanşat. Oricum, nu este deloc clar ce va face Usatîi atunci când va ajunge să aibă putere în Parlament, propulsat fiind de votul electoratului rusofon scos de sub controlul socialiştilor. 

În sfârşit, la Chişinău s-au separat apele: pe de o parte, lupta pentru democraţie, domnia legii şi orientarea proeuropeană, iar, de cealaltă parte, cei care sunt împotriva legii, a democraţiei şi pentru rămânerea în zona gri (socialiştii lui Dodon, oamenii lui Shor şi Plahotniuc). Orientarea pro-Rusia a socialiştilor nu este decât un ecran de protecţie, pentru a îi feri de reformele democratice cerute de Vest, şi pentru a primi sponsorizare. Maia Sandu a câştigat pe o platformă de unitate internă, contrapusă celei de joc geopolitic şi de exploatare a diferenţelor etnice a oponentului său, dusă la mârşăvie curată, atunci când el a vorbit despre războiul civil pe care l-ar produce unionismul în creştere. Fireşte, mesajul proeuropean al Maiei Sandu reprezintă o opţiune geopolitică, dar aceasta este una asumată ca rezultat al opţiunii democratice interne.

Dodon va face orice pentru a rămâne în cărţi

Ţara iese din stagnarea impusă de Igor Dodon, deşi acesta va face orice pentru a rămâne în cărţi. Dodon nu a pierdut puterea, având guvernul său şi parlamentarii socialişti cu care vrea să formeze o nouă majoritate, alături de oamenii lui Shor şi ai lui Plahotniuc, reciclaţi, pentru a li se şterge urma, într-un nou grup parlamentar, „Pentru Moldova”. Aceasta este bătălia care urmează, între continuarea acaparării puterii de către Igor Dodon (ajutat, din umbră, de Shor şi Plahotniuc) şi încercarea Maiei Sandu, din poziţia de preşedinte, de a îndepărta de la putere această triadă. Din păcate, nu există o soluţie rapidă de îndepărtare de la putere a lui Dodon (deşi, în Parlamentul RM, orice este posibil). Dodon ştie asta, de aceea a cedat, deşi a avut tentaţia de a frauda (minciuna „am câştigat la intern”). 

Kremlinul urmează să-l înlocuiască pe Dodon

Maia Sandu va căuta să construiască relaţii bune şi cu Rusia, întrebarea fiind dacă Moscova va accepta dialogul cu un preşedinte al RM care va apăra numai şi numai interesele acestui stat (nu ca Dodon). Foarte probabil, nu, Kremlinul nefiind pregătit pentru un dialog principial cu liderii RM. Kremlinul joacă, în continuare, cartea unui Dodon compromis, probabil pentru că este greu să renunţe la această „investiţie”. În final, Kremlinul va decide să se debaraseze de Dodon, înlocuindu-l cu Ceban sau cu un alt personaj mai puţin compromis, dar va face asta după ce va fi extras de la RM tot ceea ce se poate folosind acest instrument.

Maia Sandu nu trebuie să fie proromâncă, ci doar să-şi servească cetăţenii moldoveni care au ales-o

Dacă Igor Dodon era definiţia geopoliticului, fiind agent dovedit al unei puteri străine, Maia Sandu, chiar prin faptul că este o moldoveancă onestă şi dedicată democraţiei, va da socoteală doar cetăţenilor RM. Cel mai mare duşman al Maiei Sandu va fi această „piramidă a puterii”, un sistem care a subminat instituţiile statului. RM va pleca din loc numai dacă elita sa va găsi un minimum de conştiinţe care să-şi servească ţara. Maia Sandu este una dintre ele. Ea va încerca să aducă normalitatea în ţară, având alături toţi moldovenii cinstiţi, indiferent de etnie. Acest truism transmis de Maia Sandu, moldoveni sunt răi sau buni nu după identitatea lor etnică, ci doar după criteriul legal, oneşti sau puşi pe furat, înseamnă momentul de renaştere al RM. Cetăţenii RM au fost învrăjbiţi destulă vreme de către patrihoţi cinici.

Cât despre relaţiilor cu România, Maia Sandu nu trebuie să fie proromâncă, ci doar să-şi servească cetăţenii moldoveni care au ales-o. Este de ajuns, restul va veni de la sine, pentru că realităţile nu pot fi negate (decât de şmecherii din piramida puterii, care se mai dau şi „fraţi”). Ancorată în UE şi NATO, România pleacă pe un traseu sigur de dezvoltare, astfel încât ar fi bine ca RM să-şi caute un loc aproape de ea. Este opţiunea moldovenilor pe cine aleg, astfel încât RM să devină Austria sau RDG, că „Moldavia” nu are şanse să devină. Oricât de mult se vor strădui Dodon şi Kozak, RM nu va fi îngenunchiată folosindu-se Transnistria[i]. Numai o transformare democratică sub Maia Sandu poate duce RM pe un traseu ce să o facă o Austrie, cu care să ne unim în cadrul UE, că nelegiuiţii săi o vor duce spre RDG…şi ştim cum a sfârşit acest stat.    

Dodon a sesizat (şi folosit mârşav, cu ameninţarea războiului civil) acest „pericol”, atunci când a remarcat că 40% din moldoveni doresc unirea cu România (o creştere foarte rapidă). Aceasta este marea ameninţare pentru nelegiuiţi puterii din RM: într-un stat falimentat de ei, unionismul s-a transformat dintr-o opţiune politică (utilizată de ei ca sperietoare) într-una socială: „numai unirea ne mai salvează de dezastrul economic şi social”. Iar ăsta nu este decât începutul.