Alegerile parlamentare din Polonia. Orizonturi optimiste pentru polonezi şi parteneriatul cu SUA, migrene pentru Uniunea Europeană

Mai toate evaluările şi rapoartele occidentale care cuprindeau superlative de genul celor de mai sus au început să se clatine însă, deopotrivă cu stupefacţie şi insatisfacţie în UE, după anul 2015, an care a marcat venirea la putere a Partidului Lege şi Justiţie (PiS), un partid conservator şi patriotic de dreapta, cu accente ideologice naţionaliste, populiste şi uneori chiar de extremă dreapta. Liderului acestui partid, Jaroslaw Kaczynski, i se impută faptul că a produs o revoluţie iliberală şi un asalt asupra democraţiei, că a subminat statul de drept şi a redus independenţa puterilor în stat. Toate acestea prin reforme greşite ale sistemului de justiţie şi a altor instituţii publice cheie – cum ar fi instituţiile mass-media de stat, sau prin sabotarea luptei anti-corupţie. Ca atare, nici nu este de mirare că după alegerile generale parlamentare din această lună, multe voci avizate au consemnat la aflarea câştigătorului alegerilor că ”După Polonia, nicio democraţie nu este în siguranţă”, sau că ”În epoca populismului, certitudinea cu privire la viitorul politic este o iluzie periculoasă”.

Alegerile generale 2019, un moment crucial pentru Polonia

Electoratul polonez a fost însă în marea sa majoritate de cu totul altă părere, deşi este desigur la curent cu toate criticile formulate împotriva regimului cardinalului ”gray” Kaczynski de către UE şi de multe alte cercuri politice, analitice şi mediatice europene influente. Astfel, partidul de guvernământ PiS a câştigat detaşat alegerile parlamentare din 13 octombrie cu circa 44% dintre voturile exprimate de alegătorii polonezi, înregistrând o performanţă electorală mai bună decât cea de 37,5% din 2015. PiS a obţinut majoritatea în camera inferioară a Parlamentului, Sejm (235 locuri din totalul de 460). Singurul neajuns politic pentru PiS este acela că a pierdut majoritatea în Senat, camera superioară, unde a obţinut numai 48 din totalul de 100 de fotolii de senator. Pe ansamblu însă este o victorie de necontestat, care va permite acestui partid să conducă ţara ca şi până acum, potrivit propriilor programe şi concepte ideologice conservatoare. Ceea ce reprezintă, fără echivoc, un moment de maximă importanţă pentru polonezi în actuala conjunctură politică şi de securitate europeană complexă.  

Opoziţia liberală, Coaliţia Cetăţenească (KO, condusă în anii 2007-2015 de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk) a capitalizat aproape 26% dintre sufragii, fiind în continuare revoltată că prin politicile iliberale, PiS va pune din nou în mare pericol democraţia în Polonia. Alte partide care au depăşit pragul electoral de 5% sunt Alianţa de Stânga, care a obţinut circa 12% din voturi, Coaliţia Poloneză (populari) cu 8,5% şi Confederaţia Poloneză (cu înclinaţii extremiste de dreapta) cu aproape 7% din voturi.

Majoritatea observatorilor europeni consideră că motivele principale pentru care PiS a câştigat încrederea electoratului sunt performanţele din sectorul economic, respectiv creşterea pe cale de consecinţă a nivelului de prosperitate al populaţiei. Într-adevăr, Polonia a avut în ultimii 15 ani rate de creştere economică cu trend ascendent. În anul 2017, creşterea economică a fost de 4,5%, în 2018 de 5,1%, iar pentru acest an prognozele UE estimează o creştere de 4,4%. În toată această perioadă veniturile nete ale polonezilor s-au dublat, iar şomajul s-a redus permanent, ajungând acum la 3,5%. Nivelul general de trai, precum şi stimulentele pentru dezvoltarea mediului de afaceri au crescut vertiginos.

În contrast, opoziţia şi criticile europenilor indică faptul că PiS nu are baze reale a se lăuda, profitând pur şi simplu de actualele rezultate economice ce se datorează de fapt meritelor altor politicieni polonezi care au gestionat în anii `90 terapia economică de şoc a tranziţiei. Intelectualitatea, de asemenea, nu susţine PiS din cauza politicilor pentru justiţie şi în sfera libertăţii de exprimare în mass-media. În schimb, politicile orientate social ale PiS se bucură de sprijinul păturii de mijloc şi a celei de jos a populaţiei, de sprijinul grupurilor sociale vulnerabile şi chiar ale tineretului eliberat de grijile viitorului apropiat. Ca atare, PiS a fost revotat masiv şi aproape că nu au mai contat cei peste 2 milioane de polonezi care au ales să-şi caute un trai mai bun în Occident după intrarea statului în UE în 2004.   

După victorie, liderul PiS Morawiecki a declarat că noul guvern va continua să construiască la scară naţională o societate prosperă şi de bunăstare, promiţând noi alocări de stat substanţiale, undeva în plaja de 7-10 miliarde de Euro pe an. Potrivit lui Kaczynski, una dintre sarcinile PiS este şi va fi eliminarea complexului de inferioritate al cetăţenilor polonezi, generat de ideea că în ţara lor se câştigă mai puţin şi se trăieşte mai puţin bine decât în Europa Occidentală.

Migrenele Uniunii Europene după alegerile din Polonia

Aşadar, victoria PiS indică un fapt incontestabil: societatea poloneză este în majoritatea sa de acord şi susţine cursul de politică internă şi externă al statului lor, curs imprimat de către premierul PiS, Mateusz Morawiecki. Polonia a devenit cea de a şaptea putere economică europeană (cu un PIB de 524 mld. euro şi cu un venit anual de 13,5 mii euro pe locuitor), iar societatea simte şi se bucură de această performanţă. Pe ansamblu însă,  politicile PiS au pus totuşi Polonia în dificultate cu UE, în mod particular cu Comisia Europeană (CE) şi Parlamentul European.

Principala problemă invocată de UE este aceea că regimul PiS a generat şi este previzibil să genere şi pe viitor linii politice iliberale. Se invocă şi faptul că guvernanţii polonezi nu au acumulat şi investit finanţe naţionale pentru diferitele proiecte de dezvoltare economică sau a unui mediu de afaceri performant. Este dat de exemplu faptul că Polonia foloseşte circa 106 mld. euro pentru construcţia de infrastructuri din fondurile europene alocate pentru perioada 2014-2020. Îngrijorările cele mai puternice ale UE în raport cu Polonia se datorează faptului că menţinerea PiS la putere nu corespunde unor interese politice punctuale relevante ale Bruxelles-ului. Conservatorii polonezi se poziţionează ca euro-sceptici (n.n. - cei drept moderaţi), dar care acţionează pentru blocarea interferenţelor politice ale instituţiilor UE, în special ale CE, în afacerile politice interne ale statelor membre.

Mai mult, Polonia este acuzată că subminează coeziunea europeană, acţionând fără a lua în considerare standardele şi procedurile UE în anumite dosare importante. Astfel, CE a criticat legea privind reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor, acuzând că aceasta va permite guvernului să elimine judecători incomozi pentru a desemna alţii politic şi a afecta independenţa sistemului de justiţie. Autorităţile guvernamentale poloneze sunt acuzate de reducerea sistematică a libertăţii de expresie a jurnaliştilor şi de măsura de a desfiinţa instituţii mass-media de stat care au devenit incomode pentru puterea politică. PiS este criticat sever pentru refuzul de a pune în aplicare decizia CE pentru relocarea refugiaţilor din state musulmane şi de a primi pe teritoriul statului astfel de refugiaţi (politicienii conservatori consideră că aceşti refugiaţi sunt ”purtători de boli contagioase” şi că printre ei se pot strecura în ţară extremişti islamici). Mai mult, Polonia s-a alăturat boicotării PACE, chiar la aniversarea a 70 de ani ai acestei organizaţii. Nu în ultimul rând, PiS se opune categoric pentru toleranţă la anumite orientări care ocolesc valorile familiei tradiţionale, se opune oferirii unui statut egal cetăţenilor cu orientări sexuale diferite, considerând că ”noile valori europene” în materie sunt total diferite de tradiţiile şi stilul de viaţă al polonezilor.

Deci una peste alta, liderii PiS, în special Kaczynski şi Morawiecki, au creat mari dureri de cap preşedintelui CE, preşedintelui Macron şi cancelarului Merkel cu impredictibilitatea lor în măsuri care au avut impact negativ asupra statului de drept, independenţei justiţiei şi libertăţii de exprimare a jurnaliştilor. Polonia a devenit şi mai incomodă pentru UE din momentul în care s-a remarcat ca lider regional capabil să influenţeze şi să susţină alte state membre care au intrat în dezacorduri politice cu UE, deviind de la politicile Uniunii pe speţe mai mult sau mai puţin similare. Guvernul lui Morawiecki nu a cedat presiunilor UE, Franţei şi Germaniei nici după iniţierea în 2018 a procedurii UE de sancţionare a Poloniei. Dimpotrivă, PiS a acţionat cu mult curaj ca răspuns la criticile cancelarului Merkel cu privire la ”încălcarea democraţiei”, cerând Berlinului ”reparaţii” pentru ocupaţia germană a Poloniei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În aceste condiţii, se înţelege că menţinerea PiS la putere nu este de natură a produce la UE un orizont de aşteptări optimiste. Germania şi Franţa - care au oferit Poloniei un tratament special în Trilaterala Weimar, ar fi fost mult mai confortabile dacă opoziţia liberală ar fi câştigat alegerile. Mai ales că preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, care a promovat testul european de încredere, ar fi avut şanse ca după mandatul de la Bruxelles să poată deveni din nou prim-ministru, sau chiar preşedinte al Poloniei.

Chiar şi în probleme de apărare şi securitate ale UE, PiS a avut şi are propriile nuanţe politice, preferând cooperarea trans-atlantică la alternativa de accesare a noilor capabilităţi militare provenite din industria de apărare europeană. PiS a intuit că UE va trece prin schimbări structurale semnificative pe termen mediu şi susţine că UE ar trebui să acţioneze în complementaritate cu NATO. Un alt element esenţial susţinut de conservatori pentru securitatea Poloniei a fost şi va fi consolidarea cooperării militare regionale, în special la Marea Baltică, cu Grupul Vişegrad, România şi alte state din flancul estic al NATO. De aceea este de aşteptat ca noul guvern PiS să continue implicarea politică activă în iniţiativele politice regionale (cum ar fi ”Bucureşti 9” şi cea a celor ”Trei Mări”) şi să faciliteze o cooperare militară mai strânsă în Europa de Est pe axa nord-sud.

Consolidarea fără precedent a relaţiei cu SUA

În contrast cu degradarea relaţiilor pe vectorul UE, guvernul PiS a creat legături extrem de puternice cu SUA. Polonia era cunoscută de mai mult timp ca o susţinătoare puternică la NATO a legăturilor trans-atlantice. Dar disensiunile politice mai profunde ale Varşoviei cu Bruxelles-ul şi nefericitele evenimente din ultimii ani ce au afectat coeziunea europeană au invitat PiS să treacă la relaţii extrem de strânse cu SUA. Şi aceasta nu numai în domeniul apărării şi securităţii naţionale, al dislocării de trupe americane pe teritoriul polonez în format NATO şi bilateral, sau în zona marilor contracte de achiziţii de echipamente militare majore din SUA.

Lideri politici americani, personal preşedintele Trump, au mizat extrem de serios pe conservatorii polonezi din PiS care au transformat Polonia într-un partener al SUA cu totul special şi pe termen lung, desigur strategic în Europa Centrală şi de Est. Acest lucru reiese şi din faptul că în lunile dinaintea alegerilor parlamentare din Polonia, SUA au oferit Poloniei două gesturi unice pentru un stat est-european: Polonia a fost nominalizată pentru includerea Poloniei în programul Visa Wavier de călătorii fără vize; preşedintele american a decis dislocarea a o mie de militari americani în Polonia din baze militare ale SUA din alte state europene, pentru a satisface insistenţele poloneze la partea americană de a deschide o bază militară în Polonia.

În contrapartidă şi în contextul mai delicat al noilor relaţii dintre SUA şi UE, PiS va face ca Polonia să continue să fie un susţinător al administraţiei Trump şi va utiliza stadiul remarcabil al relaţiilor cu SUA ca instrument politic în disensiunile cu UE.

Dar afinităţile de relaţionare ale Varşoviei cu Washington-ul nu se limitează la cele de mai sus. Trump, Kaczynski şi Morawiecki se opun migraţiei ilegale a musulmanilor în ţările lor şi acuză Germania că a complicat extrem de mult politicile Occidentului în această problemă extrem de sensibilă. SUA critică Germania şi pentru participarea la proiectul noii magistrale Nord Stream 2, care intră în contradicţie cu logica politicii sancţiunilor impuse Moscovei. Guvernul PiS este aliniat la politica Washington-ului, se opune proiectului Nord Stream 2 şi acţionează pentru creşterea exporturilor de gaze naturale lichefiate americane către Polonia şi în general către statele europene.

PiS în faţa altor patru ani de guvernare şi Kievul lui Zelensky

Pentru Ucraina, rezultatele recentelor alegeri parlamentare din Polonia sunt cel puţin mixte. Pe de o parte, guvernarea PiS a susţinut integritatea teritorială a Ucrainei şi a pledat la UE şi la NATO ca un veritabil şi vocal ”avocat” al Kievului pentru continuarea de către Occident a unor politici de condamnare şi sancţionare a conduitei agresive a Rusiei.

Polonia a făcut lobby pentru ca SUA şi UE să ofere armamente letale Ucrainei, tocmai pentru ca militarii ucraineni să facă faţă conflictului cu separatiştii şi ruşii în Donbas. A alocat peste un milion de dolari pentru ajutoare umanitare în Donbas. Acum doi ani, industria de apărare poloneză a livrat Ucrainei circa 200 de vehicule de luptă pentru infanterie fabricate în Polonia sub licenţă sovietică şi modernizate înainte de livrare. Polonia este unul dintre principalii parteneri comercial-economici ai Ucrainei, în 2018 comerţul bilateral atingând cifra de 7 mld.euro. Pentru a compensa deficitul pe piaţa forţei de muncă poloneze, guvernul PiS a permis atragerea a peste 2,5 milioane de ucraineni care muncesc anual în Polonia.

În ultimii doi ani însă, simpatia populară şi politică, precum şi un anume tip de solidarizare a polonezilor cu vecinii ucraineni după momentul Crimeea 2014 au fost diluate extrem de mult (dacă nu cumva chiar spulberate) de revitalizarea puternic emoţională a unor dispute istorice extrem de abrazive (1), care s-au extrapolat de la simpli cetăţeni până la vârful piramidei politice. Ca atare, linia generală de conduită a Varşoviei este de aşteptat să fie continuată, dar nu neapărat din perspectiva de ”avocat al Ucrainei”, ci mai degrabă din interesul naţional de a contracara acţiunile de politică externă şi militare ale Moscovei asupra Europei de Est.

Noua relaţionare cu Polonia rămâne pentru Ucraina destul de incertă, iar realegerea PiS la guvernare sugerează că tendinţa de adâncire a atmosferei conflictuale pe baza redeschiderii problemelor istorice va fi de natură să afecteze grav dialogul Varşovia-Kiev. Preşedinte Zelensky a încercat să tranşeze spinoasele probleme istorice cu preşedintele polonez, Andrej Duda, dar poziţionarea celui din urmă nu acordă prea mare optimism pentru viitor. Oricum, se confirmă faptul că redeschiderea unor probleme istorice grave şi folosirea acestora ca instrument de propagandă naţionalist-extremistă generează invariabil consecinţe negative şi impredictibile asupra reconcilierii relaţiilor de viitor a două state vecine.

Politica externă poloneză faţă de Moscova nu se va modifica

Spre deosebire de politicienii din alte state europene, conservatorii polonezi din PiS percep într-o manieră extrem de realistă ameninţările pe care le generează la adresa securităţii europene şi a statului polonez Rusia lui Putin. Dovadă este realizarea de către PiS a unei revizuiri strategice a apărării (”Strategic Defense Review 2016”) şi adoptarea în 2017 a documentului ”Concepţia de Apărare a Republicii Polonia 2017”. Guvernanţii polonezi au schimbat paradigma evaluării riscurilor şi ameninţărilor, în sensul că riscul unui conflict militar pe teritoriul Poloniei şi în proximitate nu mai este considerat un ”risc marginal” – aşa cum a fost cazul în ultimele decenii. Rusia a fost identificată ca factor principal de risc, reprezentând ameninţarea majoră pentru securitatea Polonia. Se estimează că Rusia va fi până în anul 2032 principala sursă de instabilitate în vecinătatea estică a NATO, unde Rusia ar putea provoca chiar conflicte regionale separatiste în state NATO. S-a constatat existenţa unei asimetrii a capabilităţilor militare pe flancul estic între Rusia şi NATO, acesta fiind motivul principal pentru care Polonia a şi declanşat un program complex şi costisitor pentru 15 ani (2) de consolidare a capabilităţilor de apărare.

Pe de altă parte, PiS nu manifestă naivitatea de a crede că ridicarea sancţiunilor va transforma Moscova într-un partener convenabil care va retrage, ca răspuns la gesturile occidentale, forţele sale implicate în Donbas (căci despre retrocedarea Crimeei nu se poate pune problema nici la nivel de simplă dezbatere). Noul guvern polonez PiS va percepe Rusia ca un adversar istoric, care prezintă o ameninţare potenţială pentru integritatea teritorială şi statalitatea sa. Varşovia nu mai acceptă ideea că ar fi posibilă reintrarea sa în zona de influenţă şi de control a Moscovei. De aceea, o  guvernare conservatoare va susţine permanent în mod oficial, atât la nivelul UE, dar şi în format bilateral cu SUA, extinderea sancţiunilor impuse Rusiei.

(1) Conservatorii polonezi şi-au reamintit de masacrul de la Volyn din 1943 – ”genocidul poporului polonez” (în fapt un conflict interetnic în care au pierit câteva zeci de mii de oameni) provocat de naţionaliştii ucrainieni de atunci. Parlamentul polonez a cerut exhumarea unor polonezi din Ucraina, a modificat legea cu privire la ”Instituţia Rememorării Naţionale” şi a impus noi sancţiuni (inclusiv închisoare de până la trei ani) pentru adeziunea la acţiuni ale actualilor naţionalişti extremişti ucraineni, fiind vizată în special organizaţia UPA. Extremiştii de dreapta polonezi au trecut la distrugerea unor monumente ucrainene din Polonia, iar ex-preşedinte Poroşenko a răspuns cu escaladarea conflictului cu Polonia, decretând Ziua Forţelor Armate din Ucraina (14 Octombrie) şi ca zi a înfiinţării UPA. Ucraina lui Zelensky a permis Poloniei să continue exhumarea rămăşiţelor polonezilor, ucrainenii aşteptând reciprocitate de la partea poloneză, în special abrogarea amintitei legi poloneze şi restaurarea monumentelor ucrainene vandalizate din Polonia.

(2) Posibilitatea ca Forţele armate poloneze (FAP) să fie implicate în confruntări militare în regiunea de interes strategic vital pentru Polonia este readusă cu curaj pe planşeta planificatorilor militari. Au fost stabilite domenii-cheie pentru mari investiţii de înzestrare a armatei poloneze în anii care urmează, plecându-se de la premiza că viitoarele confruntări în Europa de Est vor fi purtate cu ajutorul unor echipamente militare înalt tehnologizate, dar nu neapărat foarte scumpe şi complexe. Potenţialul cel mai ridicat este deţinut de echipamentele laser, armele cu energie dirijată, rachetele şi avioanele de ultimă generaţie, dronele ISR pentru cercetare, dronele de tip ”kamikaze” anti-radar şi anti-laser inamic, dronele inteligente de dimensiuni mici nedetectabile radar care să permită penetrarea spaţiului inamic şi îndeplinirea de misiuni în regim ”machine-to-machine conversation”. Conform proiecţiei, în anul 2032, FAP vor fi unele dintre cele mai moderne şi numeroase din Europa, cu cinci categorii de forţe ale armatei: Forţele Terestre, Forţele Navale, Forţele Aeriene, Forţele pentru Operaţii Speciale şi Forţele de Apărare Teritorială. Ideea politică centrală a conservatorilor polonezi a fost aceea că trebuie eliminată dilema falsă de a alege între calitatea şi cantitatea capabilităţilor, aceste caracteristici fiind privite ca un cumul absolut necesar pentru construcţia FAP.